08 Aprilie -MOȘTENIREA UNUI TATĂ

0
30

“Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el” (Proverbe 20:7)

Max Lucado scrie: “Astăzi este prima mea zi de sărbătoare a taților dar fără tata. Timp de 31 de ani, am avut unul dintre cei mai buni tați, dar acum este îngropat sub un stejar dintr-un cimitir din vestul Texasului. E ciudat că nu este aici, pentru că el era mereu disponibil.

Cuvintele lui nu erau nimic nou; realizările lui, deși admirabile, nu erau extraordinare. Dar prezența lui era extraordinară. Pentru că era acolo, viața decurgea lin “¦ viitorul era sigur “¦ iar creșterea mea a fost așa cum a intenționat-o Dumnezeu. M-a învățat să mă bărbieresc și să mă rog. M-a ajutat să memorez versete pentru școala duminicală și mi-a spus că răul trebuie pedepsit, că neprihănirea are propria sa răsplată.A fost un model al echilibrului insesizabil dintre ambiție și auto-acceptare. Știam că dacă am vreodată nevoie, el mă ajută. Ca un șemineu cald.

Poate de aceea această sărbătoare a taților este cam rece. Focul s-a stins. Briza trecerii timpului a înghițit splendida flacără, lăsând numai cenușa fierbinte. Dar e un lucru ciudat cu această cenușă, mișc-o puțin și flacăra va dansa și va disipa doar puțin din răceala aerului, dar suficient pentru a-mi aminti că el este încă “¦ prezent”.

Compară lucrul acesta cu un interviu cu actorul Gene Hackman care își amintește: “Aveam doar 13 ani, dar acea duminică dimineața este încă vie. Mă jucam pe stradă când l-am văzut pe tatăl meu venind cu mașina și făcându-mi ușor cu mâna. Cumva am știut că acel gest însemna că pleacă pentru totdeauna. Până astăzi acea amintire este ca o fantomă care pare că nu pleacă niciodată”.

Solomon a spus: “Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el”. Atenție, taților! Ce moștenire le veți lăsa copiilor voștri când voi nu veți mai fi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.