“Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el” (Proverbe 20:7)
Max Lucado scrie: “Astăzi este prima mea zi de sărbătoare a taților dar fără tata. Timp de 31 de ani, am avut unul dintre cei mai buni tați, dar acum este îngropat sub un stejar dintr-un cimitir din vestul Texasului. E ciudat că nu este aici, pentru că el era mereu disponibil.
Cuvintele lui nu erau nimic nou; realizările lui, deși admirabile, nu erau extraordinare. Dar prezența lui era extraordinară. Pentru că era acolo, viața decurgea lin “¦ viitorul era sigur “¦ iar creșterea mea a fost așa cum a intenționat-o Dumnezeu. M-a învățat să mă bărbieresc și să mă rog. M-a ajutat să memorez versete pentru școala duminicală și mi-a spus că răul trebuie pedepsit, că neprihănirea are propria sa răsplată.A fost un model al echilibrului insesizabil dintre ambiție și auto-acceptare. Știam că dacă am vreodată nevoie, el mă ajută. Ca un șemineu cald.
Poate de aceea această sărbătoare a taților este cam rece. Focul s-a stins. Briza trecerii timpului a înghițit splendida flacără, lăsând numai cenușa fierbinte. Dar e un lucru ciudat cu această cenușă, mișc-o puțin și flacăra va dansa și va disipa doar puțin din răceala aerului, dar suficient pentru a-mi aminti că el este încă “¦ prezent”.
Compară lucrul acesta cu un interviu cu actorul Gene Hackman care își amintește: “Aveam doar 13 ani, dar acea duminică dimineața este încă vie. Mă jucam pe stradă când l-am văzut pe tatăl meu venind cu mașina și făcându-mi ușor cu mâna. Cumva am știut că acel gest însemna că pleacă pentru totdeauna. Până astăzi acea amintire este ca o fantomă care pare că nu pleacă niciodată”.
Solomon a spus: “Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el”. Atenție, taților! Ce moștenire le veți lăsa copiilor voștri când voi nu veți mai fi?
