„Îi voi povățui pe cărări neștiute de ei” (Isaia 42:16)

Pentru a înfăptui voia lui Dumnezeu, Moise a fost nevoit să părăsească perimetrul confortului în care se găsea. „Prin credință Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere … decât să se bucure de … comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire” (Evrei 11:24-26). Pentru a duce la îndeplinire misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu, el a trebuit să renunțe la două lucruri:

1) La confort.

Confortul este o amenințare mai mare în calea progresului tău decât greutățile. După ce a locuit într-un palat, Moise și-a petrecut următorii patruzeci de ani în deșert, având grijă de oi. S-a căsătorit cu una dintre fiicele lui letro, s-a ocupat de ferma socrului său și s-a bucurat de o viață liniștită. Îți poți imagina cum ar fi să lași toate acestea în urmă și să te întorci pentru a-l confrunta pe Faraon? Planul lui Dumnezeu pentru viața ta îți va aduce binecuvântare si răsplată, dar să nu ai niciodată impresia că va fi ușor.

2) La siguranță.

Când l-a chemat Dumnezeu, Moise a avut multe îndoieli și întrebări: „Cine sunt eu, ca să mă duc…?” (Exod 3:11). „Ce le voi răspunde?” (Exod 3:13). „lată că n-au să mă creadă” (Exod 4:1). „Eu nu sunt un om cu vorbirea ușoară” (Exod 4:10). În cele din urmă, I-a spus lui Dumnezeu: „trimite pe cine vei vrea să trimiți” (Exod 4:13).

Ai făcut și tu la fel? Din fericire, Dumnezeu nu a acceptat refuzul, iar Moise a făcut singurul lucru care funcționează atunci când ești nesigur cu privire la viitor: L-a ascultat pe Dumnezeu și Ie-a încredințat Lui amănuntele referitoare la viitor. Făcând astfel, el a consimțit să răspundă chemării lui Dumnezeu, să părăsească perimetrul propriului său confort și să se reîntoarcă în Egipt. Prin urmare, copiii lui Israel au fost scoși din robie, iar numele lui Moise a devenit un nume despre care se vorbește încă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.