“Dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea” (Iov 2:9)
Un autor creștin spune: “Când s-a născut fetița noastră “¦ a învățat să-și țină sticla în mâna dreaptă. Dar când a crescut, ea și-a ținut cana în mâna stângă. Până astăzi, mâna pe care o folosește depinde de ceea ce dorește să realizeze. Este ambidextră”. Spiritual vorbind, la fel este și Dumnezeu! Există momente în care se mută în “partea de miazănoapte” și nu-L pot vedea. Biblia spune: “lacov s-a trezit din somn și a zis: “Cu adevărat, Domnul este în locul acesta și eu n-am știut” (Geneza 28:16).
În acea noapte, Dumnezeu i-a arătat lui lacov într-un vis că sunt lucruri mai importante decât să-și găsească o soție, că are un rol principal de jucat în împlinirea legământului lui Dumnezeu cu Avraam și Isaac. Ceea ce credem cu adevărat ajunge să fie analizat la microscop în școala “testelor pentru mâna stângă”. De exemplu, ai avea o altă atitudine dacă ai știi sigur că locul tău de muncă, casa ta sau relația în care te afli chiar acum fac parte din planul cuprinzător al lui Dumnezeu pentru viața ta? În timpul celor mai întunecate clipe ale vieții sale, Iov a spus: “dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus nu-L găsesc: dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea”¦”.
Când Dumnezeu lucrează în partea dreaptă este ușor să-L vezi, dar când lucrează în partea stângă și nu poți vedea imaginea în ansamblul ei, te poți descuraja și poți crede că te-a uitat. Dar El nu te-a uitat! Numai că pentru a împlini anumite lucruri în viața ta, El trebuie să folosească cealaltă” mână.” Concluzia este că te poți încrede în Dumnezeu indiferent de locul în care ar lucra.