„Cine se va binecuvânta în țară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului” (Isaia 65:16)

Cuvântul „a invoca” implică două lucruri:

1) A face o cerere sinceră sau o solicitare;

2) A cita ceva în favoarea sa sau a implementa.

Având acestea în minte, să citim acest verset: „cine se va binecuvânta în țară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, și cine va jura în țară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferințe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei”.

Ce promisiune puternică! La fel cum Dumnezeu, Tatăl nostru, a creat lumea prin cuvânt, și noi putem folosi Scriptura pentru a schimba lumea în care trăim. Când rostești binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta, „faci o cerere sinceră sau o solicitare  . Și totodată „citezi binecuvântarea în favoarea ta sau o implementezi”. De aceea Dumnezeu i-a  spus lui Moise să-i binecuvânteze pe iudei cu aceste cuvinte:

„Domnul să te binecuvânteze, și să te păzească! Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste tine, și să se îndure de tine! Domnul să-Și înalțe Fața peste tine, și să-ți dea pacea!” (Numeri 6:24-26).Apoi Dumnezeu a adăugat: „și Eu îi voi binecuvânta (v. 27).

Acum înțelegi de ce rostirea Cuvântului lui Dumnezeu peste viața ta poate schimba lucrurile în bine și de ce Scriptura spune: „Moartea și viața sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21).

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta – invocă binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.