02 Martie

0
29

“Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.”Rom.12:2

Cand am fost copil, mi-am facut o masinuta cu care încercam sa ma joc coborand pe panta dealului.

Dupa cum cred ca stiti, a fost usor pentru mine sa pastrez o anume viteza atata vreme cat am coborat pe panta. Dar treptat, pe masura ce ajungeam la capatul pantei masinuta a început sa-siîncetineasca viteza, pana cand s-a oprit. Dupa aceia a trebuit sa împing masinuta la deal, unde dupa ce ma urcam în ea, cineva trebuia sa ma împinga din nou spre vale.

Cred ca viata multor crestini de astazi se aseamana cu acest exemplu! Atat timp cat cineva îi împinge sau coboara pe panta dealului, acestia zboara la înaltime. Cand însa au ajuns în vale, viata lor este lipsita de entuziasm.

Datorita acestui fapt, lucrul de care avem cea mai mare nevoie astazi este o dedicare continua si constanta fata de Cuvantul lui Dumnezeu, care ne va propulsa spre înainte în umblarea noastra cu Dumnezeu, chiar si atunci cand suntem la poalele dealului.

Aceasta înseamna a avea gandul lui Hristos și o minte noua, care ne va ajuta sa privim lumea si împrejurarile vietii din perspectiva Lui Dumnezeu.

Astazi suntem bombardati cu modul de gandire firesc prin care ni se spala creierul, încercandu-se astfel modelarea noastra dupa chipul lumii, care este îmbatata dupa placere si fericire.

Prin versetul de astazi, Dumnezeu ne spune sa nu ne conformam acestui mod de gandire si sa nu ne lasam manipulati încat sa ajungem asemenea chipului acestui veac, fiind modelati dupa imaginea lucrurilor care ne înconjoara.

De aceia, rugaciunea mea pentru tine în aceasta zi este ca Dumnezeu sa te ajute sa te poti asemana cu Hristos, printr-o dedicare continua pentru cunoasterea si împlinirea Cuvantului lui Dumnezeu.

DACA DORESTI SA GANDESTI CA HRISTOS, ATUNCI DEDICA-TE DEPLIN PENTRU A CITI, STUDIA SI ÎMPLINI CUVANTUL LUI DUMNEZEU !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.