“Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea”¦” Psalm 32.3-4
“În ultimele zile ale lunii iulie a anului 1914″³, relata un creștin, “lucram în Paris printre tinerii germani, Într-o dimineață, factorul poștal mi-a adus o scrisoare din patria mea. Adresa indica un expeditor neobișnuit, în plic mai era în afară de scrisoare o schiță a orașului Versailles și un inel vechi de aur.
Scrisoarea conținea următoarea rugăminte: «în războiul din 1870 ““ 1871 am fost cazat în casa însemnată pe schiță și de acolo am furat acest inel de aur. Nu m-am putut bucura niciodată de el, ci a fost mai degrabă chinul orelor mele de liniște. O voce interioară m-a avertizat mereu. Acum sunt bătrân și nu pot ajunge la pace deplină cu Dumnezeu până nu restitui acest inel furat.»”
Cunoști și tu acest “glas interior” al conștiinței? De câte ori n-ai încercat să-l aduci la tăcere! Poate au existat perioade când părea să fie adus la tăcere. Dar în orele de liniște se anunța din nou cu și mai multă putere. Nu există nici un mijloc de a aduce la tăcere acest glas? Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, există o iertare deplină dacă îi mărturisim Domnului Isus păcaÂtul! Pășește pe această cale și vei găsi liniște pentru conștiința ta!
