– “Nu vă mirați”¦” (1 Petru 4:12) –
Credința în Dumnezeu nu te scutește de încercări; ea te susține în ele și devii mai puternic în urma lor. Încercările apar în diferite domenii, precum boală, șomaj, conflict relațional și provocări personale. Iar încercările au intervale de timp diferite; unele durează o perioadă scurtă, altele o viață întreagă. Încercările, asemenea furtunilor, au diferite grade de intensitate. Dar majoritatea încercărilor au un lucru în comun: te fac să spui “ce bine ar fi dacă aș înțelege de ce s-a întâmplat asta”.
Biblia răspunde la această întrebare în două versete: “De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea” (Psalmul 34:19); și “Sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea” (1 Petru 1:6-7).
Dumnezeu nu este Moș Crăciun sau secretarul personal. Nu este datoria Lui să-ți dea tot ce-ți dorești, exact când îți dorești. Da, Dumnezeu a promis că ne va binecuvânta, dar când te concentrezi pe”primire”, implicit pui la îndoială credința celor ce nu au la fel de multe câte ai tu. Este o greșeală. Dacă te bazezi pe promisiunile lui Dumnezeu nu înseamnă că vei scăpa de încercări.
Cuvântul Său spune: “nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi”. Adevărata maturitate se întâmplă deseori în cuptorul durerii. Nu vei știi niciodată cât de tare este credința ta până nu ai ajuns acolo.