01 Octombrie- “NU MI-E RUȘINE”

0
48

“Nu mă lăsa de rușine în nădejdea mea!” (Psalmul 119:116)

Psalmistul a scris: “Sprijinește-mă, după făgăduința Ta, ca să trăiesc, și nu mă lăsa de rușine în nădejdea mea”.

Care este nădejdea noastră? Cea de-a doua venire a Domnului Isus Hristos. Pavel explică: “credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El”¦ Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (1 Tesaloniceni 4:14-17).

Domnul Isus a spus: “pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși afară din ele. Cei ce am făcut binele, vor învia pentru viață; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată” (Ioan 5:28-29).În acea zi, rugăciunea Tatăl nostru va primi, în sfârșit, răspuns: “Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ” (Matei 6:10).

Compozitorul unei cântări a scris: “O, Doamne, pe Tine te așteptăm, așteptăm venirea Ta. ținta noastră e cerul, nu mormântul. O, trâmbiță a îngerului! O, glas al Domnului! Binecuvântată odihnă, binecuvântată nădejde a sufletului meu”.

Domnul Isus nu S-a răzgândit; El vine iarăși. Pentru ce vine din nou? Pentru cei ce s-au pregătit, pentru a-i duce într-un loc pregătit, unde vor locui cu El pe vecie. Ai și tu dorința de-a ajunge acolo?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.