Transhumanismul este o mișcare intelectuală și filozofică ce susține utilizarea tehnologiei pentru a îmbunătăți capacitățile fizice, cognitive și emoționale ale ființei umane. De la inteligența artificială și augmentarea cerebrală până la bio inginerie și nemurire digitală, transhumanismul promite să redefinească ceea ce înseamnă să fii om. Astfel, omul ar putea deveni un supraom, având cunoștințe și abilități fără precedent.
Pe de altă parte, transhumanismul poate fi perceput ca o exacerbare a ego-ului, o tentativă de depășire a limitelor umane prin orice mijloace și pe orice cale. Susținătorii acestui curent cred că tehnologiile emergente ne pot ajuta să depășim limitările biologice, să eradicăm bolile și chiar să prelungim viața indefinit.
Citind toate acestea, m-am cutremurat și m-am întrebat: va deveni oare omul un cyborg? Un organism cibernetic, compus atât din carne și oase, cât și din sisteme artificiale formate din cipuri și dispozitive controlate de inteligența artificială?
Tu ce părere ai despre transhumanism? Este un progres inevitabil și o binecuvântare, sau o amenințare la adresa umanității?
Transhumanismul poate fi un progres extraordinar atunci când este folosit pentru binele umanității, de exemplu, pentru vindecarea bolilor incurabile, îmbunătățirea inteligenței sau prelungirea vieții în mod sănătos. În schimb, când este utilizat abuziv, poate deveni o amenințare prin control excesiv, pierderea identității umane sau inegalități sociale extreme.
Mai mult, transhumanismul tinde să-l elimine pe Dumnezeu din ecuația existenței umane, făcând omul să se încreadă exclusiv în sine și în propriile sale realizări tehnologice. Astfel, omul dobândește abilități pe care le poate folosi spre rău, iar sistemele controlate de inteligența artificială pot deveni instrumente de înrobire.
Dacă în prezent cei necredincioși sunt robi ai păcatului și ai diavolului, nu este departe momentul când această robie va fi amplificată printr-un control tot mai agresiv exercitat de inteligența artificială.
Deși pentru mulți acest subiect pare desprins dintr-un scenariu science-fiction, suntem tot mai conștienți că ceea ce ieri părea rupt din „Războiul Stelelor”, astăzi devine realitate. Elon Musk încearcă, prin Tesla și Neuralink, să construiască un corp cyborg pentru a transforma persoanele care au suferit amputații în organisme bionice, prin proteze și dispozitive avansate.
Dacă în acest domeniu tehnologia poate fi o binecuvântare pentru cei aflați în nevoie, pericolul constă însă în tendința de a merge dincolo de ajutorul medical și de a transforma omul într-un hibrid complet dependent de tehnologie.
S-a încercat deja implantarea unui cip în creierul unui om paralizat pentru a-l ajuta să-și recapete mobilitatea. Dacă aceste experimente încă nu sunt pe deplin reușite, nu mai este mult până când astfel de cipuri vor fi implantate în mână sau pe frunte, pentru a exercita un control total asupra celor care vor accepta stăpânirea lui Anticrist.
De aceea, tehnologia fără Dumnezeu poate deveni o capcană. Iar omul nu trebuie să-și piardă sufletul în goana după putere și nemurire artificială, ci să-și pună nădejdea în Dumnezeu și în ceea ce poate deveni prin harul Lui. Sfânta Scriptură arată că omul poate fi mai mult decât este în prezent, dar nu prin eforturi proprii sau prin tehnologie, ci prin lucrarea lui Dumnezeu.
Dacă prin creație omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, într-o stare de inocență și cu capacitați intelectuale mult mai mari decât cele din prezent, păcatul l-a făcut să piardă legătura cu Dumnezeu și să-și reducă potențialul fizic și intelectual. Unele studii sugerează că omul folosește doar un mic procent din capacitatea creierului său.
Dar omul nu poate deveni mai mult prin propriile sale forțe sau prin inteligența artificială, ci numai prin credința în Dumnezeu. Astfel, nu doar că viața lui este schimbată, ci primește încă de pe acum înțelepciunea cerească. Despre acest dar, Iacov, fratele Domnului, spune:
„Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică.” (Iacov 3:17)
Iar credincioșii au o perspectivă măreață după înviere, când vor fi asemenea Domnului. Apostolul Ioan spune:
„Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este.” (1 Ioan 3:2)
Ce alegi? Să devii un cyborg controlat de inteligența artificială sau un fiu al lui Dumnezeu, liber și slăvit prin credința în Hristos?
Dacă îți dorești să fii asemenea Domnului Isus, dobândind un trup slăvit și să domnești împreună cu El toată veșnicia, calea nu este transhumanismul. Fiindcă în loc să fie exacerbat eul, acesta trebuie să moară, pentru ca în locul lui să domnească Hristos.
Apostolul Pavel, care a trăit această experiență, a mărturisit:
„Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.” (Galateni 2:20)
De aceea, alege calea smereniei și a pocăinței și lasă ca El să crească, iar tu să te micșorezi prin lucrarea Duhului Sfânt. La vremea potrivită, El are să te înalțe, dar nu la stadiul unei ființe umane tehnologizate, ci la statutul de copil al lui Dumnezeu, schimbat într-un chip slăvit, asemenea Domnului.
Alege ceea ce îți oferă Dumnezeu și vei dobândi mai mult decât poți câștiga personal sau îți pot oferi ceilalți oameni.
Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu













