La sărbătoarea Învierii, suntem obișnuiți să ne salutăm cu urarea: „Hristos a înviat!”. Numai că, înainte de a rosti acest salut, trebuie să știm și să fim pe deplin convinși că Hristos a murit!
Pentru a înțelege aceste adevăruri și a da sens și semnificație acestei urări, voi evidenția moartea Domnului Isus în cinci cuvinte.
Potrivit relatărilor Scripturii, moartea Sa a fost:
- SIGURĂ
Deși mai sunt și astăzi oameni care pun la îndoială moartea Domnului Isus, spunând că aceasta a fost doar un leșin din care Și-ar fi revenit în dimineața Învierii, există multe dovezi care arată că El a murit cu adevărat.
Aceste dovezi includ suferințele cumplite cauzate de răstignire. De obicei, cei răstigniți mureau nu doar din pricina rănilor care provocau hemoragii severe, ci mai ales prin asfixiere. Din cauza poziției atârnate în cuie, cei răstigniți nu mai puteau respira normal, iar lipsa oxigenului ducea la confuzie, delir, apoi la moarte prin sufocare.
În cazul Domnului Isus, pe lângă rănile provocate de cununa de spini și cuiele care I-au străpuns mâinile și picioarele, un soldat roman I-a înfipt o suliță în coastă, din care a curs sânge și apă (Ioan 19:34), semn al morții biologice.
Moartea Domnului Isus a fost certificată și de ostașii care au zdrobit fluierele picioarelor celor doi tâlhari răstigniți lângă El, dar nu și pe ale Lui, pentru că au constatat că murise deja (Ioan 19:33).
Femeile care L-au urmat și pregăteau trupul Său pentru îmbălsămare, ucenicii care L-au plâns și necredința lor față de Înviere — toate acestea confirmă convingerea lor că El a murit.
Dar cea mai mare dovadă este chiar mărturia Domnului Isus, făcută în slava Sa, atunci când i S-a arătat apostolului Ioan pe insula Patmos:
„Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel Viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților.” (Apocalipsa 1:17-18)
- SUBSTITUTIVĂ
Domnul Isus a murit nu pentru că ar fi fost vinovat sau vrednic de moarte, ci pentru că a acceptat să moară în locul nostru. Profetul Isaia afirmă:
„El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui; și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” (Isaia 53:4-5)
Apostolul Petru întărește:
„El n-a făcut păcat, și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug.
Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător.El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire.” (1 Petru 2:22-24)
Moartea Lui ne-a înlocuit în judecată, pentru ca noi să fim socotiți neprihăniți, adică fără vină înaintea lui Dumnezeu.
- SUFICIENTĂ
Dacă evreii trebuiau să aducă repetat jertfe pentru ispășirea păcatelor, moartea Domnului Isus este suficientă o dată pentru totdeauna.
„Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățarea trupului,
cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăța cugetul de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului cel Viu!” (Evrei 9:13-14)
„Prin această voie am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.
Și, pe când orice preot face slujba în fiecare zi și aduce de multe ori aceleași jertfe, care niciodată nu pot șterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu.” (Evrei 10:10-12)
Mântuirea nu se capătă prin fapte, ci numai prin credința în jertfa Domnului Isus.
- SLĂVITĂ
Deși în general moartea nu este asociată cu slava, în cazul Domnului Isus ea este calea biruinței. El nu a murit din slăbiciune, ci și-a dat viața de bunăvoie:
„Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau.
Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” (Ioan 10:17-18)
Pe cruce, slava lui Dumnezeu s-a manifestat în contrast cu stricăciunea omului. Cuvintele Domnului Isus de pe cruce, atitudinea Sa și dragostea arătată în ceasul morții, arată o lumină cerească, neobișnuită.
Moartea Lui este sărbătorită și în ceruri ca cea mai mare biruință:
„Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?
Boldul morții este păcatul; și puterea păcatului este Legea.
Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:55-57)
Cu moartea-I, pe moarte călcând, viață dăruindu-ne!
- STIMULATIVĂ
Aceasta înseamnă că moartea Domnului Isus ne provoacă la o viață nouă. Ea nu este doar un eveniment de contemplat, ci unul care ne cheamă la transformare:
„El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire.” (1 Petru 2:24)
Apostolul Pavel mărturisește:
„Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.
Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.” (Galateni 2:20)
Așadar, ca să poți spune cu toată convingerea „Hristos a înviat!”, fii mai întâi pe deplin convins că El a murit.
Și dacă vrei să trăiești învierea, fii gata să-L urmezi pe Domnul mai întâi în moarte, ca să experimentezi învierea pentru veșnicie!
Hristos a murit, pentru ca noi să nu mai îndurăm moartea!
Sărbători binecuvântate!
Pastor Dan Boingeanu
