Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajunsla o comanda, la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter…
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .
Deci am mers si-am batut la usa . -” Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea.
Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii ’40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelouri sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
-“Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?” zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
-“Nu e mare lucru” I-am zis eu. ” Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata”
” Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: -” Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
-“Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu rapid.
-“Oh, nu conteza” spuse ea. -” Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…”.
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori… -“Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea-“Doctorul spune ca nu mai am mult timp…” In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. -“Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat. Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor
cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
-“Sunt obosita… Hai sa mergem.”
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeiafusese deja asezataintr-un scaun cu rotile.
-“Cat va datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
-“Nimic” am zis eu.
-“Dar trebuie si tu sa te intretii.”
-“Nu va faceti griji…sunt si alti pasageri” am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
-“Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie” spuse ea. -“Multumesc.”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese… Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti… Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura …..?
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec …?
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata.
Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CEAI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:”Ziua de azi este o zi speciala!”
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul Show pe care il jucam.Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
(povestire preluata de pe internet)
http://kentnerburn.com/the-cab-ride-ill-never-forget/
Autorul este Kent Nerburn (nascut 1946, Minneapolis, Minnesota) American
omul potrivit trimis de Dumnezeu la locul potrivit
Dzeu sa fie binecuvantat iar noua tuturor sa ne dea harul sa facem voia LUI in toate
DA ce pot sa zic foarte frumos si interesant
foarte buna aceasta intimplare adevarata,avem de invatat multe principii de a le Domnului Isus,multumesc fratelui care a scris-o spre invatatura noastra.Dumnezeu sa va binecuvinteze pr toti.
Da foarte frumos,sa tratam pe toti din jurul nostru cum am vrea sa fim tratati. Sa cerem dela D-zeu intelepciune si sa avem relatie zilnica cu El.Rugaciunea are mare putere.God Bless You all.
interesant articol
este trist ceea ce se intimpla in zilele noastre,dar o sa vina ziua cnd fiecare o sa dea socoteala de ceea ce face….DL sa ne ajute si sa ne dea putere sa facem totul dupa voia Lui…
este adevarat ca mai sunt si oameni care fac un bine,dar din pacate acei oameni sunt prea putin…in ziua de azi oamenii sunt rai doar pt ei,nu se gandesc ca intr-o zi vor ajunge sa dea socoteala LUI DUMNEZEU…inainte de a vb urat cu cineva sau de a ne purta urat cu cineva trebuie sa ne gandim dc noua ne-ar conveni ca altii sa faca cu noi asa.DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE
e foarte patrunzatoare povestioara si iti da de gandit, tu cum te manifesti cu cei din jurul tau? Se spune ca fiecare persoana care o intalnesti in viata asta este importanta si nu este la intamplare nimic pe pamant.
intr-adevar,domnul ne binecuvinteaza in fiecare zi cu ceva special, dar suntem prea orbi si prea grabiti sa ne putem gandi ca ziua de azi nu se v-a repeta NICIODATA.
ma bucur ca mai exista oameni de calitate.asa ar trebui sa fim toti.
Frumos din partea dv-s,e ca in pilda Samariteanul cel milos,mi-ar placea sa aud ca nu ne multumim doar cu o zi din viata noastra sa facem asemenea gesturi,caci Dumnezeul nostru nu este Un Samaritean doar intr-o zi cu noi ,ci El este in toate zilele vietii noastre,cu noi.El ne ajuta si ne calauzeste in acesta viata,zi de zi,Respectul fata de semeni atrage la randul sau respect fata de noi….Cum voiti sa va faca voua oameni ,faceti-le si voi la fel . Domnul sa va binecuvanteze!
Intr-adevar, zilele vietii noastre sunt de cel putin 2 feluri;
– cele mai multe sunt zilele obisnuite cand traim numai pentru noi ( cele mai multe le uitam in timp ca si cum n-ar fi existat )
– dar sunt si zilele speciale cand traim pentru alti semeni poate mai neajutorati in acele momente, jertfind ceva din timpul nostru,din averea noastra materiala, din ceva ce ne costa..! ( aceste zile le uitam mai greu, s-ar putea sa ni le reamintim chiar peste 20 de ani !)
mia placut foarte mult povestea aceasta lumea ai plina de rautate un singur lucru am an minte.
ce tie nuti place altuia nui face si respecta ca-sa fii respectat
Pacea domnului tuturor
am mai vazut povestirea asta ..si …nu m’as obosi sa o tot vad..!!!!ii foarte frumoasa..si duioasa…!!.Imi pare rau cand vad batranii si copii cand is tratati ff rau si eu nu pot face nimic!!……pe scurt .fa si altora ce tie ti’ar place sa ti se faca..!!!