Eveniment Sala Sporturilor – ORADEA

0
15

Daca Dumnezeu este BUN, de ce se intampla lucruri RELE?

Afla raspunsul participand la conferinta – 2 Decembrie 2012 – ora 17.00 – Sala Sporturilor ORADEA

Este vorba despre o întâlnire specială care va avea loc la Sala Sporturilor în data de 2 Decembrie. Închinarea va fi condusă de un grup elaborat format din soliști, cor, orchestră și band. Imaginează-ți mii de oameni care se întâlnesc împreună într-un singur loc ca să laude Numele lui Dumnezeu. Corul este format din 150 de tineri din biserici evanghelice din Oradea și Cluj. Orchestra este formată din tineri muzicieni creștini din Oradea, Cluj și Timișoara. Împreună cu noi vor fi Otilia Drozd, Adi Hentea și Ruben Ivanovici. Iar întreg ansamblu va fi dirijat Lari Muntean din Timișoara.

Titlul mesajului pe care Voddie Baucham îl va expune este “Adevărul suprem într-o lume postmodernă”. Este un mesaj cât se poate de curent și de relevant pentru fiecare român.

Credem însă că acestă întâlnire, va fi o întâlnire care îți va schimba viața. Întâlnirea aceasta te va motiva să te gândești altfel la viața pe care o trăiești, te va determina să îți pui întrebări la care poate că ți-a fost teamă să te gândești, te va provoca să iei decizii pe care poate ai fost tentat să le amâni.

Întalnirea va avea loc la Sala Sporturilor din Oradea ““ Antonio Alexe, iar intrarea este liberă.

Eveniment Sala Sporturilor – ORADEA
Da o nota acestui articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.