Conferința Tineretului Creștin din România

0
41

Societatea Misionară Română din Oradea împreună cu Bisericile Evanghelice din Sibiu, organizează și în acest an Conferința Tineretului Creștin din România, care continuă ciclul conferințelor tip Keswick . Întâlnirile anterioare au avut loc la Brașov (1999), Sibiu (2000), Timișoara (2001), Cluj (2002 – 2005).

În acest an conferința se va desfășura la Sibiu, la sediul Bisericii Creștine Baptiste “Betania”, str Pielarilor nr 8, în perioada 14 – 18 august 2006.

Prin această scrisoare facem apel catre păstori, lideri de tineret și părinți din bisericile locale, să încurajeze pe tineri să participle la această conferință dedicată tineretului creștin din România unde se urmărește creștere și maturizare spirituală.
După cum au fost anunțați toți cei care au participat la Conferința din anul trecut de la Cluj, tematica în acest an va fi “În El, prin El și pentru El ““ Persoana și lucrarea Domnului Isus în Epistola către Efeseni”.

În cadrul întâlnirii de anul trecut s-a lansat provocarea de a memora întreaga Epistolă către Efeseni, iar cei care o vor reda pe de rost, vor primi un premiu special!

Vorbitorii din acest an sunt:

  • Iosif țon;
  • Livius Percy;
  • Beniamin Poplăcean;
  • Samuel Tuțac;
  • Teodor Dobrin;
  • Iuliu Centea;
  • Adrian Stanciu.

Locurile sunt limitate datorită posibilităților restrânse de cazare. Astfel, pentru cei din afara județului Sibiu putem asigura cazare și masă la 500 de persoane.

Realitatea economică prin care trece țara noastră determină costuri de organizare ridicate. Ca și în anul trecut, costurile se ridică la suma de 150 RON de persoană. Pentru a depăși efortul financiar, Societatea Misionară Română din Oradea vine în ajutorul vostru astfel:

1. SMR va acoperi 50 % din costurile conferinței (materiale pentru curs, cărți, manuale, etc.); taxa de participare va fi de 75 RON/persoană pentru cei din alte județe, sumă pe care o veți depune la sosirea la conferință. Transportul va fi suportat de fiecare participant.

2. SMR va analiza cererile dumneavoastră scrise și trimise până la data 30 iulie a.c., ale acelora dintre voi care nu aveti posibilitatea să achitați în totalitate costul participării. Vă rugăm să scrieți pe adresa comitetului de organizare starea dumneavoastră financiară și socială, menționând cât anume puteți acoperi dumneavoastră din taxa de participare.

3. Solicitați bisericii locale în care sunteți membrii, să vă ajute cu o parte din suma necesară.

Pentru înscriere la conferință, vă rugăm să sunați la telefonul 0269/560.404 – Misiunea Pacea de la Șelimbăr, sau la adresa de email: pacea@rdslink.ro.

De asemenea, puteți să vă înscrieți direct prin internet pe site-ul Societății Misionare Române din Oradea la adresa www.ecc.ro/conferinta.php

Cazarea se va face în familii și la Misiunea Pacea ““Șelimbăr, jud Sibiu. Micul dejun și cina se vor servii în familii, iar prânzul la cantină.

Pentru mai multe informații puteți să ne contactați la:

  • Societatea Misionară Română Oradea, 0259-436738 ; 0359-432616 ; 0744-681203 ; smr@ecc.ro
  • Misiunea Pacea, Șelimbăr : 0269-560404 ; pacea@rdslink.ro

Coordonator organizare

Adrian Stanciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.