Scenetă pt. sărbătoarea nașterii Domnului
Personaje: Ana fetița săracă, trei magi, trei păstori, cor de îngeri (7-10 copii), Iosif și Maria, povestitorul.
(Ana stă pe o cutie de lemn și plânge)
Povestitorul: Ana era singurul copil al unei familii foarte sărace care locuia într-un sătuc de lângă micuțul oraș Betleem.
Problema cea mai mare a Anei nu era sărăcia, ci faptul că în anul care s-a scurs i-a murit și tatăl, iar acum nu mai avea pe nimeni. Mama îi murise la naștere și de atunci tatăl ei a crescut-o cu mare grijă și iubire chiar dacă a trebuit să muncească din greu, iar în sătucul în care trăiau se găsea foarte greu de muncă. De câteva luni, de când a rămas singură, Ana a trăit mai mult din mila oamenilor din sat care îi mai dădeau când și când ceva de mâncare. Cu toate ca avea doar nouă ani, Ana învățase să se îngrijească singură. De multe ori îi ajuta pe oamenii din sat la treaba din gospodărie iar oamenii îi dădeau mâncare, hăinițe și câteodată chiar și câtiva bănuți. Ana nu a răbdat foamea niciodată și nu se putea plânge că nu are mâncare sau alte lucruri de care avea nevoie, fiindcă oamenii din micuțul sat se îngrijeau ca fetița să nu ducă lipsă. Cu toate acestea inima fetiței era foarte tristă, și de multe ori vorbea despre tristețea ei în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji.
Ana: ( în timp ce plânge)
– eu nu am pe nimeni”¦..mama a murit, acum și tata s-a dus, nu este nimeni care să mă iubească, nimeni care să aibă grijă de mine, sunt singură și nu am nici un motiv de bucurie.
– De ce Doamne?…de ce nu am și eu o familie,… pe cineva care să vorbească cu mine, frați care să se joace cu mine,.. de ce nu am și eu pe cineva care să mă iubească.
(trei păstori se apropie și vorbesc între ei)
Păstorii:
– Ce veste minunată !!! fiul lui Dumnezeu s-a născut în lumea noastră.
– Haideți să ne grăbim, să ajungem cât mai repede la staulul despre care ne-a vorbit îngerul.
Ana: -Un înger? Despre ce vorbesc acești păstori?
– Să alerg după ei și să-i întreb.
– Hei păstorilor, așteptați puțin, vreau să vă întreb ceva ! Ohh, ce repede merg, hei așteptați”¦”¦.au plecat.
– Nu pot să mă duc după ei fiindcă nu stiu unde s-au dus și îmi este frică, este prea întuneric afară.
( Ana se duce și se așează din nou pe ladă și stă câteva momente îngândurată )
Ana: – Oare despre ce vorbeau acei păstori? Un înger, care le-a spus ceva important?
– Parcă l-am auzit pe unul dintre ei spunând că un înger li s-a arătat și le-a spus că Fiul lui Dumnezeu s-a născut în noaptea asta într-un staul din apropiere. Nu știu ce sămai cred, însă păstorii păreau foarte bucuroși ,”¦și grăbiți în același timp.
– Mă întreb, ce se întâmplă oare?
Povestitorul: – In timp ce Ana se gândea cu uimire la ce au spus păstorii, pe drumul care trecea pe lângă căsuța ei au început să se audă din nou voci.
( trei magi vin călări pe cămile, vorbind între ei cu înflăcărare )
( Ana merge să vadă cine vine pe drum la ora asta târzie)
Magii: – Cred că nu mai avem mult de mers. Steaua pare foarte aproape de acest loc.
– Abia aștept să-L văd pe prunc, să mă închin înaintea Lui și să îi dau darul care l-am adus special pentru acest prunc sfânt.
– Da, și noi așteptăm cu nerăbdare să ajungem cât mai repede. Să ne grăbim.
Ana: – Hei,..stați puțin !!! Unde mergeți așa grăbiți în miez de noapte?… și despre ce prunc sfânt vorbeați,… și cine sunteți ?
Magii: – Bună seara fetițo! Ce faci la ora asta târzie afară?
Ana: – Bună seara ! am auzit că vine cineva pe drum și ieșit repede să văd cine este, … fiindcă puțin mai devreme au trecut pe aici câțiva păstori care erau foarte grăbiți, și i-am auzit vorbind despre un înger care le-a spus că în noaptea asta s-a născut fiul lui Dumnezeu.
Magii: – Pentru asta am venit și noi ! să îl vedem pe acest prunc, să ne închinăm lui și să-i dăm darurile care i le-am adus, căci pruncul acesta este special. Noi venim din răsărit, dintr-o țară foarte îndepărtată. Pe când eram în țara noastră am văzut că a apărut pe cer o stea nouă care strălucea foarte tare. Atunci ne-am uitat în cărți și am citit despreo profeție care spunea că în orașul Betleem se va naște fiul lui DumnezeuCând am văzut steaua am știut că profeția pe care am citit-o s-a împlinit și fiul Lui Dumnezeu s-a născut în lumea noastră în chip de copilaș.
– Acum suntem foarte aproape, căci iată că steaua care ne-a condus din țara noastră până aici, s-a oprit deasupra Betleemului, nu foarte departe.
Ana: – Ooo”¦! ce veste minunată; vreau să vin și eu cu voi, mă luați vă rog ?
Magii: – Te-am fi luat, dar nu mai avem loc pe cămile și trebuie să plecăm acum, fiindcă vrem să ajungem cât mai repede la prunc.
– La revedere și numai bine fetițo.
( magii se îndepărtează încet, încet)
Ana: – Iar am rămas sigur㔦..Ohhh”¦ Așa de mult aș fi vrut să merg și eu cu magii. Și uite ce frumoasă este steaua pe care mi-au arătat-o; cum de nu am observat-o până acum?
– Cred că se întâmplă ceva neobișnuit în această noapte!..mai întâi păstorii care erau așa de bucuroși și grăbiți, iar acum acești magi care au venit dintr-o țară îndepărtată ca să se închine pruncului despre care au zis că este fiul lui Dumnezeu.
Povestitorul: – Ana nu mai știa ce să creadă; prea multe lucruri uimitoare se petrecuseră într-un timp atât de scurt. Inima fetiței era umplută de curiozitate și uimire. S-a așezat pe lada pe care stătea de multe ori atunci când se gândea, și dintr-o dată parcă a început să se audă în depărtare un cântec frumos care răsuna tot mai tare.
( un cor de îngeri apare lângă iesle cântând ““ Clorie s-a născut Mesia)
Ana: – Ce se aude? “¦ parcă e un cântec; dar cine cântă acum la miezul nopții?
– Se aude din direcția în care au plecat păstorii și magii. Ce cântec frumos!!!
Povestitorul: – Fetița era cuprinsă de o bucurie cum nu mai avusese niciodată. Dintr-o dată i-a venit o idee.
Ana: Știu că e-ntuneric, însă mă voi duce și eu spre locul unde luminează steaua. Vreau să văd ce se întâmplă; .. vreau sa-l văd și eu pe prunc”¦
– Dar stai puțin!…magii au zis că i-au adus daruri. Da..! nici eu nu mă pot duce cu mâna goală. Dar ce să-i duc pruncului?
Povestitorul: După ce s-a gândit câteva momente, Ana și-a dat seama că nu are nici un lucru mai de valoare pe care să il poată duce acestui prunc special, cum il numiseră magii
Ana: – Eu sunt săracă, ce aș putea să îi duc pruncului, care este fiul lui Dumnezeu?
Povestitorul: – Dintr-o dată fața fetiței s-a luminat.
Ana: – Știu ce voi face!… nu am aur ca și magii sau alte daruri prețioase, dar o să merg să-l văd pe prunc, o să mă închin înaintea Lui și o să îi ofer inima și viața mea.
( Ana pleacă la drum bucuroasă )
( Ana se apropie de staul )
Ana: – Uite!!!… steaua este deasupra acestui staul micuț. Cred că pruncul este înăuntru; să merg în liniște”¦.. Într-adevăr aici este!… uite-i și pe păstori și pe magi și uite-l și pe prunc.
( Ana se apropie încet de iesle și îngenunchiază)
Ana: – Pruncule drag”¦”¦ eu sunt o fetiță săracă și nu am putut să-ți aduc un dar, însă vreau să îți dau ce am eu mai prețios; inima și viața mea vreau să ți le dau ție prunc sfânt și vreau să-ți mulțumesc pentru că ai venit în lumea noastră ca să ne aduci lumina și viața adevărată. Îți multumesc că ai venit ca să ne eliberezi de păcate, să alungi întunericul din viețile noastre și să ne dai prin credința în tine o viață fericită.
Povestitorul: – În timp ce toți stăteau uimiți în jurul pruncului, iar Ana îi mulțumea Lui Dumnezeu pentru iubirea pe care și-a arătat-o prin faptul că L-a trimis pe fiul Său în lumea noastră ca să ne aducă viața, un cor de îngeri lăuda pe Dumnezeu în noaptea aceea plină de bucurie.
Corul de îngeri: – Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.
scenata primita de la: Tomescu Adrian
imi trebuie si mie o sceneta cu 20 de personaje de craciun si foarte foarte mare dar cu .nasterea lui hristos
multumesc frumos
e cava tare 3> 3>
frumos
imi trebuie una cu 30 de personaje de craciun si foarte foarte mare dar cu .nasterea lui hristos
SUPER SCENET? LA SCOALA M-A AJUTAT MULT
e super ma ajutat mult la scoala
este frumoasa………dar sunt prea putine personaje dar totusi este foarte frumoasa.!
daca vreti sa joace mai multe persoane in sceneta, mai puteti adauga magi, fiindca nu scrie nicaieri in Biblie ca au fost doar 3, de asemenea pastori pot fi mai multi si sa nu mai vorbim de ingeri fiindca erau probabil cateva mii de ingeri care alcatuiau oastea cerasca, aducand lauda Domnului.
e f frumi dar mai multe persoane
si noi facem sceneta asta si nu e frumoasa pentru ca nu e multe roruri ca sa jucam toti
si nu ne place ca alti joaca si uni nu
e super sceneta ,dar eu caut una in engleza imi puteti oferi si mie una in engleza ca am nevoie,ca si aceasta ar merge si asta dar e in romana ,poate cineva sa o traduca???????
imi plac mult scenetele !imi sunt folositoare.Varog sa mai faceti si altele cand puteti!
Sunt foarte frumoase aceste scenete…..Si eu am fakut aceasta sceneta sh merita….Am fost pe locul 1..Asa k va sfatuiesc sa o faceti …Va doresk o seara buna.
Foarte inspirata povestea. Am tradus-o in engleza ptr copiii mai mici ai bisericii care nu vorbesc romaneste (in SUA)si a iesit foarte bine. Copiii inca vorbesc despre ea. Multumesc autorului.
E super tare sceneta…i`am aratat`o doamnei profesoare de religie si am facut`o de Craciun…e super..eu am fost ana….cu toate k am avut cel mai greurol a iesit fabulos si nu mi`a luat mult sa invat…si q plansul m`am descurcat excelent:P
super..l-am facut si eu
eu interpretez fetita .mia luat multa vreme sa invat toate alea dar am reusit .
Super sceneta!
a iesiy super tare … am facut -o si eu la scl si a iesit beton
Domnul sa va binecuvinteze, foarte greu gasesc scenete asa de frumoase, e minunata
e super acesta sceneta o so iau si eu so duc la scoala si creca o sai placa doamnei diriginte luchian mirela
este faina ,o transform in limba germana si o joc la serbarea de germana
mijto sceneta. totusi… n-ar fi stricat mai multe personaje si chiar o continuare. caut totusi o sceneta despre PASTE care sa aduca bucurie si lumina in sufletele oamenilor.
f faina sceneta
super sceneta o sa o iau si eu pt la noi la soala
este foarte tare sceneta imi pun in gand sa il fac si eu cugrupa mea de copii
Waw…f frumoasa sceneta…ma gandeam ce sceneta o sa facem anul asta cu copii la biserica…si cand am gasit-o am fost sigura ca pe aceasta o sa o facem!e perfecta!Domnul sa va binecuvinteze!
Buna ziua ! Sunt doar o fata de 9 ani din clasa a-5a care face aceasta sceneta. Eu sunt povestitorul. Imi puteti cauta un id al unei profesoare pe nume Mirela Corbu care a descarcat aceasta sceneta?
frumoasa sceneta.M-a impresionat.
E ceva tare
Pt.a copia mai simplu sceneta, apasati tasta Ctrl A, apoi Ctrl C, dupa care deschideti un word in care apasati ctrl V.
se poate copia usor… doar selectati textul… si il copiati intr-un fisier word… si salvati pe calculator.
buna ziua. de ce nu se poate copia aceste minunate scenete? sunt deosebite scenetele crestine. felicitari.