24 Februarie – Depravarea fiintei umane

4
103

Rom. 1:18-32 (Ef.4:17-19)
Scopul lecției:

Să înțelegem cât de profundă este decăderea ființei umane, cauzele acestei stări și modul în care putem să ne recâștigăm demnitatea umană, ajungând la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu.

Contextul lecției:

Prin depravare înțelegem denaturare, decădere morală, trăirea unei vieți de plăceri carnale și a unui trai în desfrâu și destrăbălare. Deși este greu de făcut o asociere între aceste afirmații și ființa umană, lecția biblică de astăzi ne arată că aceasta este starea spirituală în care a ajuns omul care a întors spatele lui Dumnezeu.

Urmărind atent portretul omului zugrăvit de apostolul Pavel în acest pasaj biblic și identitatea lui, asa cum a fost creat de Dumnezeu, observăm că există o mare deosebire. Omul care a fost creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa (Gen.1:26), plin de înțelepciune (Gen 2:19-20), îmbrăcat cu autoritate și slavă (Ps.8:4-7), din punct de vedere intelectual, moral și spiritual a ajuns o urâțenie.
Urmărind acest contrast între ceea ce a fost și ceea ce a ajuns omul, putem înțelege cât de mare a fost înșelătoria diavolului. Acesta i-a promis Evei că atunci când va mânca din pomul oprit i se vor deschide ochii și va fi ca Dumnezeu (Gen.3:5). Ascultând de propunerea diavolului, împreună cu soțul ei, au ajuns să cunoască ce este bine și ce este rău prin proprie experiență. Din acea zi însă, cei doi au început să se asemene tot mai mult cu diavolul și nu cu Dumnezeu.

Din acestă cauză, putem spune că depravarea ființei umane nu este numai o consecință firească a păcatului primilor oameni, ci și urmarea atacurilor și a ispitelor celui rău, care îl ademenește pe om spre cele mai grozave păcate. Această acțiune concertată dintre firea păcătoasă, natura stricată a lumii în care trăim și ispitele diavolului, a făcut ca omul să meargă din rău în mai rău, ajungând o hidoșenie spirituală, săvârșind lucruri greu de imaginat pentru cineva care a fost creat în asemănare cu Dumnezeu (4:17-19).

Această decădere intelectual-moral-spirituală are un efect profund atât asupra existenței fizice în trăirea din mijlocul acestei lumi, cât și asupra relației pe care omul o are cu Dumnezeu, și, implicit, în privința veșniciei care îl așteaptă.

Conținutul lecției:

Urmărind tabloul în care apostolul Pavel prezintă ființa umană decăzută, putem descoperi:

1.Domeniile în care omul a ajuns depravat

Apostolul Pavel ne arată că decăderea omului nu s-a petrecut numai în anumite domenii ale vieții sale, ci este una generală, care a afectat de fapt întreaga lui existență. În descrierea stării în care a ajuns omul, apostolul Pavel vorbește despre o depravare intelectuală. Omul a schimbat adevărul cu minciuna. Fiindcă n-a păstrat în atenția sa pe Dumnezeu, în mintea omului s-au cuibărit gânduri deșarte, a ajuns fără pricepere și inima i s-a întunecat (Rom.1:21). Din această cauză, hotărârile pe care le-a luat, deși i se păreau înțelepte, înaintea lui Dumnezeu au fost o nebunie (Rom.1:22; Ier.10:14; Ps.14:1-4). În această stare de necunoaștere, orbire și rătăcire, omul a luat cea mai greșită decizie. A lepădat Adevărul și a ales minciuna ( Rom. 1:18,25; Ier.2:13,19;Prov.1:23-33).

Pe lângă depravarea intelectuală, apostolul Pavel descrie și o adâncă depravare morală, prezentând o listă cu 24 dintre cele mai grozave păcate (Rom.1:29-32). Mai mult însă, depravarea morală este dovedită și de faptul că omul a înlocuit întrebuințarea firească a trupului său cu una care este împotriva firii, săvârșind păcatele homosexualității și ale lesbianismului (Rom.1:26-27; Lev.18:22; 20:13). Datorită acestor păcate, întregul sistem al valorilor umane a ajuns corupt. Omul a ajuns să nu mai deosebească binele de rău și chiar să numească răul ca fiind binele (Rom.1:32).

Depravarea intelectuală și cea morală au fost însă cauzate de depravarea spirituală. Omul a schimbat slava Dumnezeului nemuritor cu înfățișarea unor lucruri trecătoare. Această rătăcire a condus ființa umană în idolatrie, iar omul a ajuns să se închine și să venereze lucrurile create, în locul Creatorului ( Rom.1:23, 28 ; Deut.4:15-24).

2. Cauzele ce au determinat depravarea ființei umane

Deși este de necrezut ca omul să ajungă într-o așa decădere moral-spirituală, Cuvântul lui Dumnezeu, comunicat de apostolul Pavel, ne descoperă că omul a ajuns în această stare datorită faptului că n-a păstrat în atenția sa pe Dumnezeu și n-a luat aminte la glasul conștiinței și al mesajulului creației (Rom.1:19-20). A încetat în mod voit să se mai închine lui Dumnezeu, alegând să trăiască după propriile decizii (Rom.1:21). În urma acestor decizii, omul a întors spatele lui Dumnezeu și s-a cufundat în păcat și idolatrie.

Este interesant de observat faptul că Dumnezeu i-a respectat omului decizia pe care a luat-o, numai că nu l-a mai însoțit pe drumul pe care acesta a pornit. De trei ori în acest pasaj este menționat faptul că ” Dumnezeu i-a lasat pe oameni”¦” “pradă necurăției” (Rom.1:24), “în voia unor patimi scârboase”(Rom.1:26), “în voia minții lor blestemate!” (Rom.1:28). Aceste adevăruri ne arată că decăderea ființei umane a fost cauzată de depărtarea de Dumnezeu, de cursa în care omul a fost atras de poftele firii, de ofertele lumii și de ispitele diavolului.
3.Consecințele suportate de omul depravat

Pasajul biblic al lecției de astăzi începe cu declarația: “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri” (Rom.1:18). Acest fapt ne arată că asupra celor ce necinstesc pe Dumnezeu este gata să se dezlănțuie mânia lui Dumnezeu. Aceștia nu se pot dezvinovăți (Rom.1:20), plătesc în însăși trupurile lor urmările păcatelor pe care le-au comis (Rom.1:27), așteptând moartea, judecata și pedeapsa veșnică ( Rom. 1:32; 2:5-9).

Omului ajuns în această stare de decădere spirituală, Dumnezeu îi mai oferă însă o nouă șansă, spre înnoire, viață și slavă ( Rom. 6:23; 2 Pet.3:9; II Cor 5:17).

Întrebări pentru discuții:

  1. Care este identitatea omului în starea în care a fost creat de Dumnezeu ?
  2. Care sunt lucrurile ce-l identifică pe omul ajuns în starea de depravare?
  3. Dacă apostolul Pavel a prezentat portretul omului decăzut din zilele sale, care este starea oamenilor fără de Dumnezeu astăzi ?
  4. Putem să mai scoatem păcate de pe lista pe care Pavel a prezentat-o romanilor, sau putem să mai adăugăm?
  5. Ce factor care a cauzat decăderea finței umane din vremea lui Pavel este mai frecvent la oamenii din zona în care locuiești?
  6. Ce lucruri credeți ca ar opri înaintarea omului în vârtejul depravării în care a fost prins ?
  7. Ce ar trebui să facă cei credincioși, pentru ca viața lor spirituală să se asemene în fiecare zi tot mai mult cu cea cerută de Domnul Isus și nu cu chipul veacului acestuia?

Pastor Dan Boingeanu

4 COMENTARII

  1. sunt sotia lu costin marin , claudia marin si sunt mebra bisericii baptiste EMANUEL din sectorul 4 bucuresti berceni vreau ca mesajele dumneavoastra sa ajunga la sotul meu pe urmatoarele adrese de email cristicristicristicristi@yahoo.com
    si
    muga_costin@yahoo.com
    am incercat cu disperare sa ii explic ca e ceva urat inaintea lui Dumnezeu sa priveasca pe internet la murdarii ma streseaza si ma nelinisteste ca el ,sotul meu va ajunge in iad ca nu vrea sa ma asculte pe mine si nu ma crede ca sunt disperata sa trag de el inaintea lui dumnezeu sa devina si el un credincios adevarat nu numai cu numele – fiind ortodox.voi incerca cu toate resursele de al duce la biserica si de ai posta pe acest calculator IMAGINEA TATALUI MEU SFANT ,CURAT SI IERTATOR.Caci atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a lasat pe singurul sau Fiu ca sa moara pentru noi pe cruce in locul greselilor si pacatelor noastre ca un miel dus la junghiere pentru ca noi sa fim salvati . Dumnezeu sa se milostiveasca de sufletul lui si sa il aduca pe cai numai de el stiute ca sa ii indrepte inima de la murdarii.AMIN NUMAI PUTEREA LUI DUMNEZEU SI RUGACIUNEA NOASTRA IL POT SALVA.UNDE SUNT DOI SAU MAI MULTI ADUNATI IN NUMELE MEU ACOLO SUNT SI EU DUMNEZEU IN MIJLOCUL VOSTRU.AMIN

  2. Pace tuturor … suntem la capat de drum inca putin si gata , va rog ! opriti timpul in timp …si meditati …cautati pe Domnul cat se mai poate si ajutati si pe alti nu putem fi egoisti sa stim un adevar ,sa simtim primejdia si sa nu ne avizam aproapele ; avem dovezi clare ca sfarsitul orcarei rautati si uraciuni este hotarat si nu va trece de aceasta generatie ,deci sa ne trezim si sa muncim cum ne va indemna constiinta in lumina cuvantului lui Dumnezeu.Societatea e amagita ca nu exista Dumnezeu sau ca e undeva acolo…asista dar nu se implica ,decat atunci cand uni se gasesc sa-l invinuiasca din nestiinta sau chiar rautate si se proclama ei insusi un fel de dumnezeu al lor de parca au luat fiinta din ei insusi dar toti mor si se osandesc la o judecata si distrugere definitiva .si ce folos … ca ne nastem (un privilegiu ) cati nu mor la nastere ,accidente etc.si cine nu e chemat sa ia fiinta … iar noi cei care suntem destinati unui paradis etern ce exemplu dam ?… sa nu se amageasca nimeni ca-i usor dar curaj isus a venit sa biruiasca lumea cu tentatiile ei demonice .e cel mai bun exemplu in a rezista ispitei .sa privim spre el si spre sacrificiul facut in favoarea noastra pentru a ne impaca cu tatal ceresc si sa persistam ,aprofundam si sa progresam in rugaciune si fapte bune Amin.

  3. 1;Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea sa,morali ,intelepti,si cu adevarul in suflet.2;Curiozitatea EVEI si neascultarea de DUMNEZEU, apoi minciuna si actul de a cere iertare atunci cand gresim,daca EVA si-ar fi cerut iertare si ar fi recunoscut ca a gresit si sa nu fi dat vina pe sarpe ,totul era altfel ,dar ea a mintit si asta l-a depravat pe om. 3;Oameni au decazut de la ADAM SI EVA,dar a venit un rascumparator care s-a jertfit pentru eiISUS HRISTOS,dar ei nu l-au primit si atunci in continuare sunt decazuti din dreptul de mostenitori ai vieti vesnice,si starea lor e mai rea ca cea de l-a ADAM SI EVA pana l-a ISUS HRISTOS.4; Oameni din lipsa de lumini printre ei au ajuns mai depravati ca in timpul lui Pavel si au ajuns ca niste gunoaie inaintea lui DUMNEZEU ,au disparut exemplele de crestini dintre noi ,si astfel necredinta e tot mai mare ca cei care ar trebui sa fie exemple a lui DUMNEZEU sunt la fel ca lumea nimic nu mai e normal si moral pe pamant si daca mai sunt uni acela-i unu la un milion .5;Neincrederea in Dumnezeu si increderea in oameni ,care e neplacut lui DUMNEZEU.6;Crestini care ar trebui sa fie lumini intre oameni si diferiti de ei si nu umbland in locuri unde umbla fiind ca ei ci propovaduind cuvantul BIBLIA la multi crestini le e rusine ca sunt crestini si in public se leapada de HRISTOS,crestinii in pas cu lumea nu vor fi impreuna mostenitori cu crestinii care sunt in pas cu DUMNEZEU,si astfel de lumini are nevoie omenirea sa devina mai buni.SA SE POCAIASCA,CACI INGERUL DIN APOCALIPSA LA TOATE BISERICILE LE SPUNE ,POCAIT-VA,POCAITI-VA ,POCAITI-VA, POCAITI-VA ,POCAITI-VA, POCAITI-VA ,POCAITI-VA.Doamne pocaieste-ne TU ca noi fara de TINE nu putem si mai ales pe PASTORI CU FAMILILE LOR caci ei trebuie sa fie primi in exemple vii si mai ales sotiile lor care nu dau exemple la femeile din adunari.Asculta-mi Doamne rugaciunea si pocaiestei.AMIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.