20 Aprilie – Domnul Isus ““Biruința deplină

1
100

Matei 21:1-17 ( I Timotei 2:5)

Scopul lecției: Să cunoaștem cine este Domnul Isus, domeniile ce ne confirmă că El este Biruitorul și cum putem avea parte de aceiași biruință în Numele Lui.

Contextul lecției: În lupta împotriva puterii întunericului, împreună cu Dumnezeu Tatăl, avem aliat și pe Domnul Isus. El este Fiul Lui Dumnezeu ( Mat.3:17;17:5; Rom.1:4), Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat ( Ioan 1:1; Evrei 1:3-10) dar și Fiu al omului, care a luat chip asemenea nouă pentru ca să câștige lupta spirituală, înfruntând aceleași provocări ca și noi ( Ioan 1:14; Evrei 4:14-15).

Scopul venirii Domnului Isus în mijlocul acestei lumi a fost să învingă puterea întunericului ( Col.2:15), să împlinească ispășirea păcatelor (Evrei 9:13), să biruie moartea ( I Cor.15:55-57) și să ne dea mântuirea, asigurându-ne o biruință deplină în Numele Său (Rom.8:35-39).

Conținutul lecției: Deși Domnul Isus la confruntat pe diavol chiar de la începutul misiunii din mijlocul acestei lumi, momentul intrării în Ierusalim a însemnat vremea prezentării Sale publice. În această zi Domnul Isus și-a făcut cunoscută identitatea Sa de Împărat, Profet și Mare Preot. Prin împlinirea profețiilor Vechiului Testament și a lucrărilor pe care le-a împlinit, El a confirmat că este “Mesia”, trimisul lui Dumnezeu.

Intrarea în Ierusalim a fost un eveniment important nu numai pentru că în acestă zi au fost împlinite multe profeții ale Cuvântului lui Dumnezeu iar Ierusalimul și neamul lui Israel a avut o nouă ocazie de cercetare, ci și datorită faptului că acest eveniment marchează începutul “săptămânii patimilor”, în care s-a desfășurat cea mai mare luptă spirituală.

Acestă zi poate fi asemănată cu momentul în care David a ieșit public în fața armatei lui Israel și a pășit pe câmpul de război pentru a-l înfrunta pe Goliat (I Sam.17:20-42). Pasajele Scripturii care descriu acest eveniment ne arată că în spatele alaiului și a atmosferei de sărbătoare, la intrarea în Ierusalim, Domnul Isus a fost primit cu ostilitate, împotrivire, care au crescut cu fiecare zi, până când a fost arestat, judecat și condamnat la moarte.

În această luptă spirituală, Domnul Isus a câștigat însă o biruință deplină. Dacă dovada biruinței Sale este învierea din morți din ziua dintâi a săptămânii ( Mat.12:38-40;28:1-7; Fapte 17:31;Rom.1:4), semnele biruinței pot fi observate chiar din ziua intrării în Ierusalim. Studiind această lecție descoperim că:

  1. Domnul Isus a fost biruitor prin caracterul Său

În mijlocul unei mulțimi entuziaste, Domnul Isus nu și-a pierdut cumpătul. El n-a declanșat o revoluție politică, așa cum s-ar fi așteptat cei mai mulți, ci a dominat atmosfera prin caracterul și atitudinile Sale. Nu s-a lăsat influențat de situații și nici n-a reacționat la provocări, ci a acționat conform planului lui Dumnezeu, plin de înțelepciune, smerenie și blândețe (Mat.21:1-4), dar și cu fermitate și hotărâre atunci când a trebuit să condamne păcatul sau să rostească judecata (Mat.21:12-13;Luca 19:41-44).

  1. Domnul Isus a fost biruitor prin faptele Sale

Domnul Isus nu S-a lăsat prins de fast sau de sărbătoare, ci, în ziua intrării în Ierusalim, a luat în considerare fiecare detaliu, lucrând cu înțelepciune. Astfel, El a dat responsabilități ucenicilor, a curățat Templul, a vindecat pe bolnavi și i-a apărat pe copii (Mat.21:1-3; 10-13 ;14-16 ). Aceste lucrări împlinite de Domnul Isus confirmă biruința Sa, prin faptul că El a poruncit cu autoritate (Mat.21;1-2), știa mai dinainte ce avea să se întâmple (Mat.21:3; Luca 19:29-35), a acționat cu fermitate( Mat.21;12), a vindecat boli confirmate ( Mat.21:14) și a ăaspuns cu autoritate (Mat.21:16).

  1. Domnul Isus a fost biruitor prin misiunea Sa

Domnul Isus a venit la Ierusalim nu numai ca să creeze un eveniment, sau să genereze o sărbătoare. Misiunea Sa a fost dincolo de așteptările și percepțiile publicului care L-a însoțit. Intrarea în Ierusalim a însemnat intrarea Regelui în capitala Împărăției Sale și venirea Împăratului la poporul Său. Deși cei din Ierusalim și cei din Israel n-au înțeles această misiune și L-au respins pe Domnul chiar și în ziua în care aveau cele mai multe evidențe că El este Mesia, acest eveniment prefigurează vremea în care Domnul va mai veni odată la Ierusalim, dar îmbrăcat în slavă ( Zah.14:1-9). În ziua intrării în Ierusalim , Domnul Isus și-a împlinit nu numai misiunea Sa de Împărat, ci și pe cea de Profet, pentru că a anunțat viitorul lui Israel (Luca 19:41-44), precum și pe cea de Mare Preot, pentru că a curățat Templul, venind să se aducă jertfă pe Sine însuși ( Evrei 7:26-27:9:13-15).

Cunoscând cine este, ce a facut și care este misiunea Domnului Isus și acceptându-L ca Domn al inimii noastre prin credință, avem parte de ajutorul Lui și de aceeași biruință în lupta spirituală.

Întrebări pentru discuție:

  1. Care sunt lucrurile ce ne îndreptățesc să spunem că Domnul Isus este “Biruitorul” ?
  2. Dacă sărbătoarea din această zi a început fără să fi fost pregătită și s-a terminat pe neașteptate, de ce credeți că Domnul Isus a mai îngăduit-o ?
  3. Ce credeți că L-a făcut pe Domnul Isus ca într-o vreme de euforie să nu-și piardă cumpătul ?
  4. De ce n-au înțeles cei din Israel misiunea Domnului Isus ?
  5. Sunt întâlnite aceleași atitudini și la oamenii din zilele noastre?
  6. Care au fost consecințele faptului că oamenii din Israel L-au respins pe Domnul ?
  7. Dacă respingerea Domnului Isus înseamnă înfrângere, care sunt binecuvântările biruinței pe care o avem în Numele lui ?

Pastor Dan Boingeanu

1 COMENTARIU

  1. Isus Hristos a fost Dumnezeu insusi manifestat in trup de om,prin prin puterea Duhului Sfant,care si azi este in cei care au primit Duhul Sfant,si Dumnezeu este biruinta ca in Apocalipsa ,ne releveaza , ca EL este ALFA si OMEGA,si sa avem incredere Dumnezeu ca il vom birui pe satan cu puterea Duhului Sfant,cine il respinge sau nu stie ce sa faca cu Duhul Sfant,vor ramane afara unde va fi scrasnirea dintilor,in necazul cel mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.