Fapte 11:1-30 (Tit 1:7-9)
Introducere: Capitolul 10 din cartea Faptele Apostolilor inregistreaza una din cele mai importante etape din programul Imparatiei lui Dumnezeu- extinderea acesteia la Neamuri. Odata cu convertirea spectaculaoasa a lui Corneliu si a casei lui, accentul lui Luca se muta de la Biserica predominant evreiasca spre Biserica care capata un caracter universal tot mai pronuntat; Antiohia inlocuieste Ierusalimul ca si centru de influenta al lumii crestine, iar Saul (Pavel) devine figura predominanta a celei de a doua jumatati a cartii. In aceasta perioada de tranzitie, asistam la cateva evenimente (relatarea misiunii lui Petru printre Neamuri, inceputurile bisericii din Antiohia, consolidarea ei prin contributia lui Saul si Barnaba, etc) care arata modul in care biserica si-a evaluat proprii lucratori.
Daca este adevarat ca nici o organizatie omeneasca nu se ridica mai sus de caracterul conducerii sale, importanta acestui lucru nu poate fi indeajuns de subliniata in biserica lui Cristos. Desi principiile de conducere ale Imparatiei lui Dumnezeu sunt net diferite de stilul (stilurile) de conducere ale lumii (vezi Mat. 20:25-28), totusi, caracterul slujitorilor bisericii este esential. Listele de calificari pentru cei chemati la slujire (1 Tim.3;1-13; Tit 1:7-9) subliniaza importanta cruciala a caracterului in slujire. Ceea ce primeaza nu sunt cunostintele, calitatile manageriale ci ,mai ales, calitatile spirituale si morale. Biserica primara a dat dovada de un discernamant deosebit in ce priveste selectia si recrutarea personalului angajat in slujirea spirituala. Chiar apostolii, care se bucurau de un respect deosebit si de o autoritate legitima in virtutea unicitatii slujbei lor, au fost supusi evaluarii bisericii. Evenimentele descrise in cap.11, ne arata cum trebuie facuta evaluarea slujitorilor chiar si in zilele noastre.
1.Evaluarea slujitorilor se face pe baza fidelitatii fata de principiile Scripturii.
Raportul despre cele petrecute in casa lui Corneliu, odata cu asa numitele “Rusalii ale neamurilor” a ajuns la urechile celor din Biserica din Ierusalim. Desi planul de evanghelizare al Invatatorului includea “marginile pamantului” (Fp.1:8) si ucenicizarea tuturor natiunilor (Mat.28:19-20), biserica din Ierusalim a inteles greu ca timpul evanghelizarii neamurilor a sosit. “Momentul Samaria” a fost deposit, dar ceea ce s-a intamplat recent prin asocierea lui petru cu neamurile la Cezarea parea un pas prea indraznet. Drept urmare, atunci cand Petru ajunge la Ierusalim, “cei taiati imprejur” l-au mustrat pentru ceea ce ei considerau a fi o asociere nepermisa intre Iudei si Neamuri. Reactia lor intransigenta nu a fost altceva decat un reflex al unei mentalitati separatiste , bazata in ultima instant pe legea mozaica. Chiar daca porunca separarii de neamuri a capatat un caracter urat mirositor de aroganta spirituala crasa ““neamurile fiind associate cu cainii si alte animale necurate, in cazul acestor credinciosi , ceea ce a primat a fost dorinta de a pastra sfintenia poporului lui Dumnezeu. Nici macar Petru, in ciuda respecutului de care s-a bucurat, nu a fost scutit sa “dea explicatii” cand a fost vorba de ceea ce unii au considerat a fi o incalcare a principiilor scripturale.
2.Evaluarea slujitorilor se face pe baza unei relatari si acceptari corecte a realitatii.
Relatarea lui Petru avea sa linisteasca spiritele celor ingrijorati in legatura cu presupusul lui “compromis”. Biserica a inteles ca Petru a actionat in conformitate cu revelatia divina, in accord cu “noile lucruri” pe care Duhul lui Dumnezeu le facea. Petru le-a oferit o relatare amanuntita a evenimentelor in deplin accord cu ce s-a intamplat. Nu exista nici o urma de exagerare sau distorsionare a realitatii. Petru insusi, a trebuit sa marturiseasca (v.8-9) ca a impartasit aceleasi prejudecati fata de cei dintre Neamuri ca toti ceilalti din biserica din Ierusalim. A fost nevoie de rabdarea divina (v.10) pentru a-l convinge ca Dumnezeu este pe cale sa faca un lucru nou- sa includa si Neamurile in comunitatea mesianica ““adevar prezis de profetii vechiului testament,dar neacceptat de Iudeii credinciosi pana la acea data . Faptul ca Dumnezeu a “replicat” evenimentele de la Rusalii pana in cele mai mici detalii, a avut darul de a convinge pe cei din ierusalim de faptul ca “Dumnezeu a dat, deci si neamurilor pocainta, ca sa aiba viata” (v.18). Invocarea autoritatii Domnului isus si a suveranitatii divine a clarificat situatia si a dat la o parte orice urma de indoiala. Frumusetea intregii relatari, care incepe cu o situatie oarecum tensionata (v.2) si se termina cu moment de lauda la adresa lui Dumnezeu (v.18)-descrie cat este de important adevarul in raporturile dintre slujitori si biserica; intre pastori si pastoriti. Cand adevarul devine baza acestor relatii, nu este decat de castigat.
3. Evaluarea lucratorilor se face cu multa intelepciune care vine de sus.
Urmatorul eveniment major relatat de Luca este infiintarea bisericii din Antiohia- biserica care va deveni nu peste mult timp baza misionara a lucrarii printer Neamuri. Antiohia era un oras situat pe malul raului Orontes, la 320 km nord de Sidon- o mare metropola a Imperiului- de fapt, al treilea oras ca marime in tot Imperiul dupa Roma si Alexandria. Un oras cosmpolit, cu o mare diversitate religioasa si etnica, a devenit tinta actiunii misionare a unor lucratori “anonimi” (v.19,20). Mai intai, unii din cei imprastiati cu prilejul presecutiei lui Stefan au proclamat Evanghelia numai Iudeilor, dar s-au gasit cativa evrei elenisti (v.20) care au facut un lucru formidabil, depasind prejudecatile si tabuu-rile existente: au proclamat Evanghelia si Grecilor (Neamurilor). Dovada binecuvantarii divine a fost mai mult decat evident (v.21), concretizandu-se in convertirea multor indivizi. Iarasi, Biserica din Ierusalim a aflat despre cele petrecute in Antiohia, iar delegatul trimis pentru a face evaluarea a ce s-a petrecut este Barnaba. Acest “fiu al mangaierii”, un Levit din Cipru (4:36) s0a dovedit a fi cea mai inspirata alegere. Mai intai, provenienta sa dintr-un mediu familiar celor care au fondat biserica din Antiohia (v.20), l-a facut sa capete, fara indoiala, increderea fratilor din Antiohia. Dar, mai ales, caracterul sau personal-“un om de bine, plin de Duhul sfant so de credinta” (v.24) l-a facut sa fie persoana cea mai potrivita pentru a asista si inuraja biserica nou-formata. Barnaba s-a dovedit a fi o persoana in stare sa vaa cea era pozitiv-harul lui Dumnezeu in actiune (v.23) sis a se bucure de ceea ce face Dumnezeu. Avea darul incurajarii (“i-a indemnat”¦sa ramana cu o inima hotarata alipiti de Domnul” v.23) si un simt deosebit de a intui potentialul pus de Dumnezeu in oameniv.25-26).
4.Evaluarea lucratorilor se face pe baza recunoasterii competentei spirituale a acestora.
In final, aflam faptul ca Barnaba “paraseste” temnporar lucrarea infloritoare de la Antiohia, numai pentru a aduce “intariri” in vederea consolidarii acestei lucrari. Barnaba intelege potentialul de crestere numerica si spiritual exploziva de la Antiohia si realizeaza nevoia acuta de noi lucratori. Spiritul lui ales, precum si modul in care el a intuit “omul potrivit la locul potrivit” il vor dtermina sa faca un drum lung pana la Tars pentru a da de Saul- acel persecutor redutabil al crestinilor, acum convertit si expulzat din Ierusalim (Fp.9:30). Barnaba a reusit s ail convinga pe Saul sa se alature eforturilor de consolidare a lucrarii de la Antiohia in calitate de invatator al Cuvantului (13:1). Darurile evidente puse de Dumnezeu in saul, competenta lui biblica, geniul sau teologic au fost puse in valoare in biserica din Antiohia, iar totul s-a datorat, intai de toate harului divin, dar, si capacitatii unui slujitor de a aprecia si incuraja valorile pe care Dumnezeu le-a pus in altii. Judecata lui Barnaba nu a dat gres, asa cum istoria ulterioara descrisa in cartea Faptelor va demonstra: Saul din Tars- Pavel de mai tarziu, avea sa ajungaunul din cei mai importanti slujitori ai Evangheliei din toate timpurile.
Intrebari:
1.Ce rol au principiile scripturii in evaluarea slujitorilor de astazi din biserica?
2.Cat este de important adevarul ca baza a relatiei dintre slujitori si slujiti?
3. De ce intelepciunea divina este necesara in evaluarea slujirii cuiva?
4.Ce rol are competenta spirituala in alegerea slujitorilor la lucrare?
Marius Birgean
