11 Octombrie – Înfruntă suferința cu credincioșie

1 Petru 1:14-25 (Evrei 10:37-39)

Scopul lecției: Să descoperim ce imperative a folosit apostolul Petru pentru a-i ajuta pe cei ce trec prin necazuri să rămână statornici în mijlocul suferințelor și să descoperim ce binecuvântări primesc cei ce dovedesc statornicie.

Contextul lecției: În prima parte a capitolului întâi al epistolei pe care o studiem, apostolul Petru a prezentat un șir de binecuvântări de care au parte cei credincioși în timpul călătoriei prin această lume.

Deși sunt împrăștiați și trăiesc ca străini într-o țară străină, aceștia sunt aleși (1Petru 1:1), sfințiți (1 Petru 1:2), curățiți prin stropirea cu sângele lui Hristos (1Petru 1:2), născuți din nou și înviați pentru o nădejde vie (1Petru 1:3), au o moștenire sigură ce le este păstrată în ceruri (1 Petru 1:4), sunt păziți de puterea lui Dumnezeu (1Petru 1:5), vor avea parte de laudă, slavă și cinste la arătarea lui Hristos (1 Petru 1:7), iar ca sfârșit al alergării, mântuirea sufletelor – izbăvirea din pedeapsa și judecata lui Dumnezeu (1 Petru 1:5;9).

Începând cu versetul 13 din acest capitol și până la sfârșitul primei sale epistole,  apostolul Petru folosește mai multe imperativecare ne arată cum ar trebui să trăiască cei credincioși în mijlocul prigoanelor, ca să poată primi toate aceste binecuvântări și să experimenteze o bucurie deplină.  Findcă acest verset începe cu afirmația “de aceea” (datorită acestui fapt), putem spune că toate îndemnurile apostolului Petru sunt determinate de binecuvântările care au fost deja enumerate.

Conținutul lecției: Fiindcăatunci când ajung în mijlocul suferințelor, mulți credincioși dau înapoi, fug, sau renunță la credință, apostolul Petru îi îndeamnă pe cei ce trec prin necazuri, la statornicie și credincioșie (1Petru 1:14). Luând în considerare aceste îndemnuri, descoperim că:

1. Dovedesc credincioșie în mijlocul necazurilor cei ce-și îndreaptă atenția spre
ceea ce va fi la urmă – 1 Petru 1:13

Fiindcă cei ce trec prin necazuri sunt ispitiți să privească spre cei ce îi prigonesc, sau spre suferințele prin care trec, apostolul Petru îi îndeamnă pe cei credincioși să privească spre ceea ce va fi la urmă (1 Petru 1:13).

El își începe acest îndemn folosind metafora “încingeți-vă coapsele minții“, prin care arată că, așa cum oamenii din orient își încing (strâng) hainele în jurul brâului, ca să poată lupta sau alerga, tot așa și cei credincioși trebuie să-și încingă mintea, să-și adune gândurile și să-și concentreze atenția spre ceea ce va fi la urmă (1 Petru 1:13).

Pentru a întări acest îndemn, apostolul Petru folosește însă și imperativul “fiți treji“, care este o chemare la vigilență și autocontrol, pentru a nu fi influențați de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, precum și declarația “toată nădejdea“, care arată că nu mai există nicio altă alternativă, enunțarea exprimând o dependență totală.

Pe lângă faptul că trebuie să-și concentreze toată atenția spre lucrurile pe care le vor primi, pentru a rămâne statornici în mijlocul necazurilor, cei credincioși trebuie să cunoască esența nădejdii, “harul care va fi adus“, și timpul când aceasta va fi împlinită “la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:13/b). Dacă există un har prezent care înseamnă alegere, curățire, înnoire (naștere din nou), sfințire, păstrare, suferință (1 Petru 1:1-6; 4:13), există și un har care va fi adus și care înseamnă moștenire, laudă, slavă, cinste și izbăvire (salvare – mântuirea sufletelor) – 1 Petru 1:4-9.

2. Dovedesc credincioșie în mijlocul necazurilor cei ce trăiesc la înălțimea chemării pe care au primit-o1 Petru 1:14-21

Dacă pentru lumea în care trăiesc cei credincioși sunt numai niște străini (pelerini), înaintea lui Dumnezeu aceștia sunt “copii” ce aparțin unei familii divine (1 Petru 1:14/a; Ioan 1:12-13). Folosind acest apelativ, apostolul Petru arată că trăiesc la înălțimea acestei demnități cei ce nu se reîntorc la felul de viață din trecut (nu se conformează modelului lumii)(1Petru 1:14; Rom.12:2; 1 Tim. 2:9-10; Ef. 4:29; 5:3-4; Fil.4:8; 1Ioan 2:15-17), iar în mijlocul suferințelor dovedesc sfințenie în toate compartimentele vieții (1 Petru 1:15-21).

Sfânt înseamnă a fi separat față de lume, a fi pus deoparte sau a fi dedicat total lui Dumnezeu (Ex. 3:5; 12:16; 16:23; 19:6; 29:31), dar și a fi cast, pur, având un caracter asemenea lui Dumnezeu (2 Cor. 11:2; Evrei 12:10; 1Tes. 5:23-24; 1 Ioan 3:2-3). Apostolul Petru arată că trebuie să trăim o viață sfântă datorită poziției spirituale pe care am primit-o (copii ai lui Dumnezeu, care trebuie să fim ascultători – 1 Petru 1:14), datorită chemării ce ne-a fost adresată (1 Petru 1:15-16; Lev. 11:44; Matei 5:48), datorită naturii Celui care ne-a chemat (1 Petru 1:15-16) , datorită judecății care are să vină (1 Petru 1:17) și datorită prețului care a fost plătit pentru curățirea sufletelor noastre (1 Petru 1:18-21).

3. Dovedesc credincioșieîn mijlocul necazurilor cei ce-și ancorează viața
în Cuvântul lui Dumnezeu  1 Petru 1:22-25

În aceste versete apostolul Petru arată că viața celui credincios este strâns legată de Cuvântul lui Dumnezeu. În natura sa acest Cuvânt este adevărat, viu și veșnic (1 Petru 1:21-25), iar prin lucrarea sa (sub autoritatea Duhului Sfânt) acesta aduce nașterea din nou (1Petru 1:23) și sfințirea sufletului (1 Petru 1:22),  confirmată de o dragoste adevărată, fierbinte și deplină (din toată inima) (1Petru 1:22; Ioan 13:33-35; 1Ioan 3:14;1 Ioan 4:7-8).

Întrebări pentru discuții:

1. De ce dau înapoi unii credincioși în fața necazurilor ?
2. La ce i-a îndeamnat apostolul Petru pe cei ce trec prin necazuri ?
3. Care sunt lucrurile spre care trebuie să privim când trecem prin necazuri ?
4. Ce metaforă a folosit apostolul Petru pentru a ne exemplifica focalizarea atenției ?
5. De ce nu trebuie să acceptăm compromisul și în necazuri să trăim o viață sfântă ?
6. De ce prețul plătit pentru curățirea păcatelor noastre este deosebit de mare ?
7. De ce viața celui credincios trebuie să fie strâns legată de Cuvântul lui Dumnezeu?

Pastor Dan Boingeanu