“Orice om să fie “¦ Încet la vorbire, zăbavnic la mânie” (Iacov 1:19)
lată cum îți poți controla mânia:
1) Gândește înainte de a reacționa. Reacțiile noastre se bazează deseori mai mult pe sentimente decât pe fapte. Cineva spune sau face ceva și dintr-odată noi ne enervăm și presupunem că acea persoană “ne-a făcut” să devenim așa. Nu, tu te-ai enervat singur, spunându-ți: “Cine se crede?” “Nu trebuie să suport așa ceva”. “Îi arăt eu cine e șeful”. Vorbirea ta cu tine însuți ți-a activat mânia. “Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie”. Pentru a rupe ciclul negativ al mâniei, spune-ți în mod repetat: “Oprește-te!” Apoi, nu reacționa până nu-i ceri acelei persoane să-ți clarifice spusele sau faptele. Spune: “Doresc să înțeleg. Te rog să-mi explici ce ai vrut să spui cu”¦”. Prin faptul că te oprești și asculți pentru a înțelege, îți întrerupi mânia care crește și îți recapeți stăpânirea de sine.
2) Nu spune ce gândești când esti mânios. Biblia spune: “limba, este un mic mădular”¦ Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde” (Iacov 3:5). Nu vei putea găsi o audiență receptivă când ești furios; oamenii se vor opune sau îți vor desconsidera acuzațiile și se vor mânia și ei. “Un răspuns blând potolește mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia” (Psalmul 15:1). Respiră și încearcă să dai un răspuns blând când ești calm.
3) Evită oamenii mânioși. La fel ca un virus, ei te infectează, mai ales dacă ai o problemă cu mânia. “Nu te împrieteni cu omul mânios, și nu te însoți cu omul iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui, și să-ți ajungă o cursă pentru suflet” (Proverbe 22:24-25).