Odată cu intrarea Domnului Isus în Ierusalim, s-a intensificat și măsura împotrivirii manifestată de către fruntașii lui Israel. Aceștia au fost profund deranjați de faptul că după învierea lui Lazăr, mulțimea a început să meargă după Domnul, fapt care a fost agravat și de manifestările și strigătele mulțimii din ziua intrării triumfale în Ierusalim.
Astfel că împotrivirea lor a început cu nemulțumire și a continuat cu acuzații cauzate de faptul că Domnul Isus, nu i-a certat pe copiii din templu și pe ucenicii Săi, pentru mesajele cântărilor și al uralelor pe care le rosteau (Luca 19:39-40).
Apoi, împotrivirea a continuat cu întrebări capcană prin care fruntașii lui Israel, au căutat să-L prindă pe Domnul cu vorba, pentru ca apoi să-L poată învinui (Luca 20:1-47) .
Însă, atunci când se așteptau cel mai puțin, preoții cei mai de seamă au primit un ajutor nesperat din partea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul pentru treizeci de arginți (Mat.26:14; Luca 22:2-3)
După acest moment, împotrivirea fruntașilor lui Israel a culminat cu arestarea, judecata religioasă în fața lui Ana și Caiafa și în fața sinedriului, în urma căreia a fost hotărâtă osândirea la moarte a Domnului Isus. (Ioan18:12-14),
Pentru că hotărârea sinedriului nu era suficientă pentru a pune în practică această sentință, a fost nevoie și de o sentință civilă, pe care aceștia au primit-o în urma procesului condus de către Pilat.(Luca 23:6-25.) Însă, pentru a obține această condamnare, ei l-au amenințat pe Pilat și au manipulat mulțimea ca să-l aleagă pe Baraba, și să ceară răstignirea Domnului Isus (Luca 23:13-25) .
Ne-am aștepta ca împotrivirea să se fi încheiat odată cu răstignirea și înmormântarea Domnului Isus. Numai că aceasta a crescut în intensitate și după aceea, fiindcă fruntașii lui Israel au poruncit sigilarea mormântului și au angajat o gardă, care să-l păzească (Luca 23:50-56; Mat.27:62-66).
Iar după înviere, au încercat să înăbușe acest adevăr, prin minciună și mituirea soldaților care au păzit mormântul, mărturisind că trupul Domnului a fost furat de către ucenici (Mat.28:11-15).
Nu-i așa că urmărind escaladarea răului, putem spune că această săptămână este cu adevărat o săptămână mare? În numai câteva zile s-a ajuns de la nemulțumire, la acuzații grave și la confruntări de neimaginat, care au continuat cu arestare și osândirea la moarte a Domnului Isus, acțiune care în zilele noastre ar putea fi socotită: crimă cu premeditare!
Numai că pentru a-și îndreptăți aceste decizii, mai marii lui Israel s-au folosit de masca fariseismului religios, de trădare, de acuzații false, de manipulare și de decizii sub acoperire religioasă și civilă.
Deși au fost autorii morali ai morții Domnului Isus, mai marii lui Israel au căutat să arate că sunt nevinovați, că apără adevărul și dreptatea și mai ales că respectă tradiția lui Israel, pe când în realitate, ei își apărau interesele personale.
Oare nu se întâmplă la fel și astăzi? Escaladarea răului a ajuns la cote de neimaginat. Chiar și cei care se consideră religioși, dovedesc o răutate fără de margini atunci când le sunt afectate interesele. Dacă astăzi ar fi Domnul Isus printre noi, nu ar fi oare osândit la moarte încă odată? Iar cei care ar rosti primii această sentință, nu ar fi oare tot liderii religioși?
Ziua de marți din Săptămâna Mare, a fost însă ziua controverselor, în timpul căreia diferite autorități sau grupări religioase, i-au pus Domnului multe întrebări. Cei dintâi care i-au adresat întrebarea lor, au fost preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii lui Israel, care L-au întrebat pe Domnul despre autoritatea cu care înfăptuiește minunile Sale.
Această întrebare a fost deosebit de periculoasă, fiindcă ei voiau să-L prindă pe Domnul prin răspunsul Său, că nu a are aprobare, sau binecuvântare de la ei, sau, înfăptuiește aceste minuni cu puterea întunericului.
Considerând că în materie de credință și de practică religioasă, nu există o altă autoritate decât cea pe care ei o dețineau, au fost siguri că au găsit un motiv capital prin care să-L acuze pe Domnul.
Numai că Domnul Isus nu a căzut în cursa lor, ci le-a răspuns tot printr-o întrebare: ”de unde vine botezul lui Ioan; de la Dumnezeu sau de la oameni?” Fiindcă în urma oricărui răspuns ar fi fost în dificultate, aceștia s-au scuzat în mod rușinos, spunând că nu știu! (Luca 20:1-8)
Cei care au urmat cu întrebarea lor, au fost ucenicii fariseilor, însoțiți de cei din partida Irodienilor, care erau dedicați Romei și îl susțineau cu înfocare pe Cezar. Aceștia L-au întrebat pe Domnul dacă se cade să fie plătit birul pentru Cezar? Ei considerat că pentru această întrebare vor avea un răspuns win, win! Dacă Domnul Isus ar fi spus NU, atunci L-ar fi acuzat că se răscoală împotriva Cezarului, iar dacă ar fi răspuns Da, L-ar fi acuzat că recunoaște o autoritate păgână.
Numai că Domnul Isus care le-a cunoscut viclenia, a cerut un ban și i-a întrebat: a cărui chip este gravat pe această monedă? Când ei au răspuns că este chipul Cezarului, Le-a poruncit: Dați dar Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu? (Mat.22:15-22)
Cu toate că și aceștia s-au făcut de rușine, șirul întrebărilor a continuat cu o întrebare adresată de către Saduchei. Întrebarea acestora a fost însă una teologică, reprezentând o neconcordanță a Scripturii. Mărturisind că Moise a spus prin Lege, că atunci când moare cineva și nu are copii, nevasta lui trebuie să se recăsătorească și să aibă urmași, au dus la extremă acestă situație, întrebând: dacă în acest fel, s-ar ajunge până la al șaptelea bărbat; la înviere, nevasta cui va fi acea femeie?
Deși considerau că și întrebarea lor nu are răspuns, și aceștia au fost făcuți de rușine, fiindcă Domnul Isus le-a spus că: ” la înviere oamenii nici nu se vor însura și nici nu se vor mărita, fiindcă vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Mat.22:30)
Cei din urmă care au venit cu întrebarea lor au fost fariseii, care L-au întrebat pe Domnul: care este cea mai mare poruncă din lege? Și această întrebare avea o capcană fiindcă orice poruncă din lege care era încălcată, te făcea vinovat în aceeași măsură precum încălcarea celorlalte porunci.
Și la această întrebare pe care fariseii o considerau fără răspuns, Domnul Isus i-a surprins, spunându-le: ”să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău, este cea mai mare poruncă, iar a doua asemenea ei este: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, iar în aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Proorocii”. (Mat.22:37-40)
Dacă toate întrebările lor au primit un răspuns corect și adevărat, atunci când Domnul Isus i-a întrebat : a cui fiu este Hristosul? Ei nu au putut răspunde, și nici nu au intenționat să răspundă, fiindcă orice alternativă a acestui răspuns, le era potrivnică. De aceea n-au mai pus alte întrebări.(Mat.22:41-46)
După această controversă, prin discursul pe care Domnul Isus L-a rostit împotriva fariseilor și cărturarilor la sfârșitul zilei, a rostit un șir de 8 vaiuri arătând cât de mare este pedeapsa pregătită pentru cei care se împotrivesc Domnului (Mat.23:1-36)
De aceea, dacă ai întrebări sau neclarități, adresează-le Domnului Isus și vei găsi prin Scriptură, un răspuns potrivit. Nu încerca însă să cauți întrebări încuietoare și nici nu căuta să-l prinzi pe Domnul cu vorba, sau cu întrebări fără răspuns, fiindcă te vei face de rușine! Mai mult însă decât atât; lasă-mă să te întreb: ești în tabăra acuzatorilor sau în tabăra apărătorilor Domnului Isus?
Nu uita că pentru acuzatori Domnul Isus a rostit numai vaiuri! Iar pentru apărători numai cuvinte de apreciere și motive de fericire.
Dacă îți dorești sărbători fericite, fii gata să crezi în Domnul Isus, să recunoști că El este Mesia și să-L alegi ca Domn și mântuitor al vieții tale. Apoi mulțumește-I pentru suferințele pe care le-a îndurat în locul tău și jertfa pe care a depus-o pentru tine.
Sărbători fericite!
Pastor Dan Boingeanu
