Personaje:

Narator,
Vănzătorul de şosete,
Omul îmbrăcat în alb,
Femeia îmbrăcată în blană,
Femeia sofisticată,
Vânzătorul cel tânăr,
Un bărbat,
Femeia de vârstă medie,
Femeia bătrână

Narator:
Târgul era îmbrăcat în atmosferă de sărbătoare. Pomii de crăciun sclipeau în lumina beculeţelor. Vitrinele magazinelor ofereau mărfuri uimitoare şi reduceri de preţ şi mai atrăgătoare. Târgul era plin de tot felul de mărfuri colorate şi cumpărători pe măsură. Toţi se grăbeau, se împingeau să ajungă la masa dorită şi să-şi termine de făcut cumpărăturile cât mai repede. Nimeni nu l-a observat pe omul îmbrăcat în alb. Poate doar albul nemaivăzut al hainei sale atrăgea pentru o clipă privirile trecătorilor. Nimeni n-a văzut de unde a apărut, dar la un moment dat era acolo. Omul în alb îi privea în linişte pe oamenii grăbiţi în, apoi s-a oprit între două gherete. De lângă el, o voce morocănoasă i-a zis:
Vânzătorul de şosete: Ai venit ca să cerşeşti?
Omul în alb: Să cerşesc?
Narator: Omul în alb se uita îngândurat la mulţimea trecătorilor.
Omul în alb: Ce aş putea primi de la ei?
Vânzătorul de şosete: Atunci de ce stai aici?
Omul în alb: Ofer un cadou.
Vânzătorul de şosete: Încearcă să ademeneşti pe alţii. Nu ai nici măcar o sacoşă la tine.
Omul în alb: Eu am de oferit cadouri speciale. Şi pentru tine am un cadou.
Narator: vânzătorul de şosete i-a întors spatele omului îmbrăcat în alb şi nu i-a mai adresat nici o vorbă. A trecut ceva timp, dar nimeni nu i-a mai acordat atenţie omului în alb. În final, o femeie îmbrăcată cu o blană s-a oprit în faţa lui.
Femeia îmbrăcată cu blană: Ce se vinde aici?
Omul în alb: Viaţă veşnică.
Femeia îmbrăcată cu blană: Viaţă veşnică? Cum adică? Este vorba despre vreun medicament miraculos care îţi prelungeşte viaţa?
Omul în alb: Nu. Eu nu ofer doar viaţă mai lungă, ci viaţă veşnică.
Femeia îmbrăcată cu blană: Eu sunt încă tânără, nu mă interesează viaţa veşnică. Caut ceva ce pot agăţa de brad, ceva care să arate bine pe pomul de crăciun. Nu ai să-mi dai ceva marfă adevărată de Crăciun? Moş Crăciun, ieslea din Betleem, lumânări deosebite?
Omul în alb: Nu am. Crezi că aceste obiecte îţi vor face Crăciunul mai frumos?
Femeia îmbrăcată cu blană: Cred că aceste lucruri dau o vrajă, o atmosferă deosebită casei.
Omul în alb: Da, probabil că vor da lumină camerei. Dar inimii tale? Cadoul meu ar lumina sufletul tău.
Femeia îmbrăcată în alb: Mi se pare că aici nu găsesc nimic din ce mi-ar trebui. La revedere!
Narator: Femeia îmbrăcată cu blană a pornit să-şi continue drumul, dar după câţiva paşi, s-a oprit. Parcă ezita. Mulţimea din jurul ei a împins-o mai departe. Până s-a făcut seară, câţiva oameni s-au mai oprit în faţa omului în alb. Unii au râs de el, unii erau interesaţi, dar n-au mai aşteptat răspunsul. Încet-încet, târgul a început să se golească de vânzători şi de cumpărători. Omul în alb n-a făcut nici o mişcare. În final, un vânzător tânăr i-a zis:
Vânzătorul tânăr: Mi se pare că eşti începător. Cred că problema ta e că nu şti să ieşi în evidenţă. Ai avea nevoie de reclamă, de ceva senzaţional. De exemplu, muzică pe care ai putea dansa, sau ceva de genul acesta. Crede-mă, oamenilor le plac chestiile astea. Iar tu stai doar aici în linişte şi aştepţi ca oamenii să vină la tine?
Omul în alb: Oamenii să vină la mine? Da. Eu am parcurs un drum nesfârşit ca să vin aici şi să le dau Viaţa Veşnică. Eu stau aici în mijlocul lor, ei ar trebui doar să întindă mâna.
Vânzătorul tânăr: Măcar fă-te auzit, strigă ceva, cum fac şi alţii. Dacă vei fi puţin mai agresiv, o să vezi că îţi vei vinde marfa mai bine. Trebuie să faci ceva ca să meargă treaba.
Omul în alb: Eu am făcut deja totul. Cine vrea cu adevărat, poate să audă liniştea mea şi în gălăgia asta, şi poate să mă observe între mulţimea de mărfuri.
Narator: Vânzătorul cel tânăr privea neîncrezător.
Vânzătorul tânăr: Dacă nu vrei, nu vrei. Un sfat ţi-aş mai da: măcar împachetează-ţi marfa frumos, aşa o să pară mai mare, mai atrăgătoare.
Omul în alb: Nu las nimic să acopere ce am eu de dat. Dacă cineva este într-adevăr interesat, va vedea cât este de valoros cadoul meu. Este mai presus de toate cadourile din lumea asta.
Vânzătorul tânăr: Ei, nu prea eşti modest… Dar ce se va întâmpla dacă stai aici până la Crăciun, în ploaie şi frig, şi să zicem că nu vinzi decât o bucată?
Narator: Omul în alb a început să zâmbească.
Omul în alb: Eu îl aştept chiar şi pe acel om cu drag.
Vânzătorul tânăr: Mult noroc, atunci! La revedere!

Narator: A doua zi, mulţimea de oameni a revenit. Omul în alb stătea la locul lui, având în mână o tablă pe care scria: ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”. Trecătorii au citit inscripţia, dar cei care păreau interesaţi erau puţini. O femeie de vârstă medie a întrebat mirată.
Femeia de vârstă medie: Ce înseamnă ,,harul salvator”?
Omul în alb: Înseamnă că cei care îşi regretă păcatele, acelora li se vor ierta păcatele şi vor primi Viaţă Veşnică.
Femeia de vârstă medie: Asta nu e pentru mine! Eu toată viaţa am făcut doar bine altora, eu nu am păcate.
Narator: Femeia a plecat supărată. La scurt timp, o femeie sofisticată încerca să descifreze ce scria pe tablă.
Femeia sofisticată: Viaţă Veşnică… şi eu îmi doresc asta. Cine nu ar vrea să trăiască veşnic? Sper că vom face o afacere bună. Mai am multe de cumpărat, dar o să revin. O să fi aici şi mâine, nu?
Omul în alb: Eu voi fi aici. Vă voi aştepta cu drag.
Femeia sofisticată: Voi reveni atunci. La revedere!
Narator: Dar degeaba a aşteptat-o a doua zi, a treia zi, femeia nu a mai revenit. S-a oprit în schimb un bărbat, care era interesat cu adevărat.
Bărbatul: Har mântuitor, viaţă veşnică. De asta am nevoie neapărat. Cu cât îl pot cumpăra?
Omul în alb: Îl poţi avea fără să plăteşti nimic. Preţul adevărat este de neplătit. Chiar dacă ai încerca să economiseşti tot timpul vieţii, tot nu ai dispune de averea necesară. Eu am plătit deja în locul tău, ca tu să îl poţi avea.
Bărbatul: Îl pot avea gratis? Lucrurile primite aşa mi s-au părut întotdeauna suspecte. Pe de altă parte, tu ai plătit ca să mi-l dai mie cadou? Nu înţeleg, noi nici nu ne cunoaştem măcar.
Omul în alb: Eu te cunosc. Văd că inima ta e plină de durere şi goliciune. De aceea vreau să îţi ofer Viaţa Veşnică, vreau să te văd fericit.
Narator: Bărbatul s-a supărat rău de tot.
Bărbatul: Ce ai tu de-a face cu sentimentele mele? Asta e problema mea. Ce legătură ai tu cu mine? Mie nu-mi trebuie nimic gratis. Eu întotdeauna plătesc cum se cuvine.
Narator: Omul în alb se uita trist după bărbat. Următorul curios era o femeie în vârstă, simplă, cumsecade, care a ascultat explicaţia lungă despre cadoul ce era oferit gratis.
Femeia în vârstă: Înţeleg deja. Tu ierţi păcatele, restabileşti vieţile distruse, vindeci sufletele rănite. Acesta chiar este un lucru extraordinar! De asta ar avea nevoie băiatul meu! Eu aş dori din harul acest salvator, pentru fiul meu.
Omul în alb: Dar eu vreau să vă dau cadoul meu dumneavoastră. Şi îl aştept şi pe fiul dumneavoastră…
Femeia în vârstă: Dragul meu, uită-te la mine, eu nu am nevoie de aşa ceva. Poate mai târziu. Dar fiul meu bea, este alcoolic… Nevasta l-a părăsit deja, iar el e distrus total. De dimineaţa până seara mă frământ din cauza lui.
Omul în alb: Dumneavoastră nu puteţi să îi duceţi cadoul meu. Dacă vine el aici, eu îi voi da cadoul meu personal. În felul acesta, el se va elibera din robia alcoolului. Dar acum, lăsaţi-mă să vi-l dau dumneavoastră.
Femeia în vârstă: Pentru mine nu e important acum. Poate într-o zi va fi. Dacă o să am probleme, te voi căuta, voi veni pentru cadoul tău. Până atunci, îl trimit pe fiul meu.
Narator: Dar nici fiul nu a venit. Omul în alb a auzit fel de fel de motive pentru care oamenii nu au vrut să accepte Viata Veşnică. În ultima zi, a fost cea mai mare aglomeraţie. Oamenii grăbiţi cumpărau mărfurile criticate zilele trecute. Vânzătorii obosiţi evaluau rezultatele afacerii la sfărşit de an. Au aruncat câte o privire batjocoritoare Omului în alb şi aşteptau să vadă cum o să suporte eşecul. Dar peste puţin timp, vânzătorii ironici au început să se ruşineze, deoarece li se părea că omul în alb stătea tot aşa ca şi în prima zi. Chiar dacă era stropită cu noroi, haina lui strălucea ca şi la început. Acest om încă mai aştepta pe cineva să vină. Abia mai circulau câţiva oameni, totuşi el aştepta. Un om cu un chip îndurerat s-a oprit în faţa lui.
Bărbatul: Te-am văzut de mai multe ori aici şi am citit ce scrie pe tabla ta. De fapt, eu mi-am făcut deja cumpărăturile de Crăciun, nici nu ştiu ce mai caut aici.
Narator: Bărbatul s-a uitat în ochii blânzi ai Omului în alb şi a fost cuprins de o căldură deosebită. Gânduri neconcepute, tăinuite în adâncul sufletului, dintr-o dată au revenit la suprafaţă.
Bărbatul: Simt că ceva lipseşte din viaţa mea. Îmi este frică de venirea Crăciunului, chiar dacă în fiecare an îl aştept cu bucurie. Apoi, când e aici, nu ştiu ce să fac. Întotdeauna am o senzaţie de neîmplinire, de dezamăgire. Dar poate că darul tău… Ce crezi, m-ar putea ajuta?
Omul în alb: Desigur că te-ar ajuta. Acesta e motivul pentru care eu îl ofer.
Narator: Bărbatul şi-a întins mâna cu dorinţa de a-l lua.
Bărbatul: Îmi doresc asta atât de mult!
Narator: Şi Isus şi-a întins mâinile rănite de cuie spre el. Vânzătorii degeaba îşi ascuţeau privirile că n-au văzut nimic. Ce i s-a dat acestui bărbat? Oare din ce cauză i s-a luminat faţa tristă? Bărbatul însă ştia că aceste mâini nu îi ţin doar palmele, ci întreaga sa fiinţă, întreaga lui viaţă.

Când a sosit ajunul Crăciunului, în mii de case s-au aprins lumânările, se auzeau melodiile colindelor. Oamenii stăteau în jurul pomului de crăciun îmbrăcaţi cu haine frumoase, zâmbeau unii la alţii. Totuşi cei mai mulţi au simţit doar vraja momentului, care se sfârşeşte de îndată ce se sting lumânările. Dar era un cămin de unde strălucea un alt fel de lumină… Era o familie, în care bucuria nu a încetat o dată cu trecerea sărbătorilor…

Sceneta primita de la Ovidiu G.