Luc.16:19-31; Apoc.6:9-10 (1Tes.4:13)
Starea intermediară este starea sufletului între moarte și judecată. Pe baza Sfintei Scripturi, noi credem și mărturisim că la moartea fizică, trupul material este coborât în mormânt, iar sufletul nu moare, nici nu adoarme, ci se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat; în această stare, sufletele sunt conștiente, se recunosc, își păstrează identitatea, se închină lui Dumnezeu (2Cor.5:8, Filip.1:23, Evrei 12:22-23).
Unde merg sufletele după moarte?
1. Cei mântuiți ajung în lumină și glorie, văd fața lui Hristos și așteaptă răscumpărarea trupurilor lor.
“Sânul lui Avraam”, locul în care a fost dus Lazăr, este locul de odihnă al credincioșilor, raiul în care sfinții se odihnesc și sunt mângâiați (Luca 16:25). După înălțarea lui Hristos la cer, se face referire la rai ca fiind locul în care stau Hristos și sfinții (2Cor.12:4, Apoc.6:9-11).
2. Cei nemântuiți vor ajunge, după moarte, într-un loc de chin, lipsit de prezența lui Dumnezeu. Termenul ebraic pentru locuința morților este “șeol”, tradus în Septuaginta prin “hades”. În Noul Testament, termenul “hades” apare pentru a descrie locul în care stau cei nemântuiți, în așteptarea judecății și pedepsei finale (Luca 16:23, 2Petru 2:9).
Se mai poate face ceva pentru cei care au murit?
-În momentul morții, sufletele celor credincioși intră imediat în prezența lui Dumnezeu (Fapte 7:56-60 – moartea lui Ștefan, Luca 23:43 – moartea tâlharului răstignit lângă Domnul Isus, 2Cor.5:8 și Fil.1:23 – apostolul Pavel știe că la moarte ajunge acasă la Domnul). Sufletele celor necredincioși intră imediat în pedeapsa veșnică (Luca 16:22-23) și așteaptă învierea trupurilor pentru judecata finală (2Petru 2:9).
-Avraam îi spune bogatului că între cele două locașuri este “o prăpastie mare” și că nu se poate trece dintr-un loc în altul.
-Judecata finală se va face ținând cont de ceea ce s-a întâmplat în timpul vieții unei persoane, nu după moarte ( Matei 25:31-46, Rom.2:5-10, 2Cor.5:10).
Concluzie: rugăciunea sau slujbele pentru morți nu folosesc la nimic și nu sunt biblice!
Doctrine nebiblice
– Doctrina purgatoriului ca un loc intermediar, în care sufletele stau după moarte până se purifică suficient pentru a ajunge în cer. Biblia nu menționează nicăieri un astfel de loc, dimpotrivă, arată clar că soarta omului se decide în timpul vieții, iar la moarte sufletele merg fie în iad, fie în rai. Starea intermediară se referă la așteptarea învierii trupurilor pentru a se uni din nou cu sufletele, nu la așteptarea unei decizii cu privire la locul unde vom petrece veșnicia.
– Doctrina adormirii sufletului (inconștienței) susține că la moartea fizică, credincioșii intră în stare de inconștiență, din care își vor reveni la venirea lui Hristos, când vor învia. Biblia folosește uneori, metaforic, termenul “a adormi” în loc de “a muri”, dar nu se referă la somnul sufletului, ci la “somnul” trupului în așteptarea învierii, când va fi restaurat și unit cu sufletul. Vezi.1Cor.15:53, 2Cor.5:8, Fil.1:23 ““ când părăsim trupul, suntem acasă cu Domnul.
– Doctrina anihilării susține că cei răi vor înceta să mai existe, negând astfel pedeapsa veșnică. Biblia, dimpotrivă, ne spune că există o răsplătire veșnică și o pedeapsă veșnică (Matei 25:46, 2Tes.1:6-10, Apoc.20:13).
Așteptarea Judecății de apoi
Imediat după moarte, credincioșii intră într-o stare de părtășie conștientă cu Dumnezeu, iar necredincioșii intră în starea de pedeapsă veșnică. Totuși, doar în ziua judecății, trupurile înviate și reunite cu sufletele lor vor sta înaintea tronului lui Dumnezeu, pentru a fi pronunțată asupra lor judecata finală: Fapte 24:15, Ioan 5:28-29, Matei 25:31-46, Apoc.20:12.
Întrebări exegetice
1. Relatarea Domnului Isus nu este o ficțiune ci un eveniment istoric ce conține nume, locuri, fapte (Luca 16:19-21)
2. Observați cum descrie Mântuitorul experiența morții: moartea nu este un punct terminus în existența noastră umană ci doar o etapă, între altele (Luca 16:22).
3. Ce simțuri sunt active în viața după moarte? (Luca 16:23-24)
4. Ce trebuia să-și amintească bogatul în Locuința morților? (Luca 16:25)
5. Cât de categorică și definitivă este separația dintre Lazăr și bogat în Locuința morților (Luca 16:27).
6. Ce face bogatul în Locuința morților? Ce ar fi fost dacă ar fi făcut aceleași lucruri în timpul vieții sale de pe pământ? (Luca 16:27-28).
7. Care este autoritatea absolută în materie de credință? (“Moise și proorocii” ““ o expresie ce se referă la Sfânta Scriptură) (Luca 16:29-31).
Întrebări aplicative
1. Cum ar trebui să se raporteze creștinii la moartea celor dragi ai lor?
2. În ce fel ar trebui să influențeze învățătura creștină gândurile noastre cu privire la moarte?
3. Ce responsabilități avem față de cei nemântuiți, în timpul vieții lor?
