Iuda 6; 2 Petru 2:4-9 (Romani 6:13-14)

Scopul lecţiei: Să descoperim identitatea îngerilor căzuţi, cauzele care au determinat această cădere, urmările acestui fapt, precum şi adevărurile ce ne sunt descoperite prin exemplul îngerilor căzuţi.

Conţinutul lecţiei: După ce a folosit cazul egiptenilor nimiciţi de Dumnezeu şi cel al israeliţilor ce au murit în pustie pentru a ilustra pericolul apostaziei şi urmările necredinţei, Iuda a făcut referire şi la exemplul îngerilor căzuţi. Studiind acest caz, în contextul experienţelor trăite de oamenii din vremea lui Noe, descoperim:

1.    Identitatea îngerilor care şi-au pierdut libertatea

Deoarece Iuda  a făcut numai o referire la îngerii căzuţi, fără a ne prezenta alte detalii, pentru a cunoşte identitatea îngerilor care şi-au pierdut libertatea trebuie să luăm în considerare afirmaţiile făcute de apostolul Petru, precum şi alte pasaje ale Sfintei Scripturi. Prin aceste pasaje descoperim că: îngerii sunt fiinţe create de Dumnezeu (Genesa 1:1; Neemia 9:6; Psalmul 148:2-5; Coloseni 1:16), sunt „spirite” (fiinţe spirituale, care nu au trupuri materiale, dar pot să apară având o  înfăţişare umană - Evrei 1:14; Matei 28:5; Genesa 18:1-22, 19:1-5).  Deşi Sfânta Scriptură nu ne spune care este numărul exact al îngerilor (Deuteronom 33:2; Psalmul 68:17; Evrei 12:22; Apocalipsa 5:11), ne arată totuşi că o parte dintre aceştia au căzut (Iov 4:18; Isaia 14:12-15; Ezechiel 28:12-19; Matei 25:41; Apocalipsa 12:4). O parte dintre aceşti îngeri căzuţi (cei ce au generat pervertirea lumii din zilele lui Noe) au fost trimişi de Dumnezeu în adânc, unde sunt întemniţaţi şi păstraţi pentru judecată şi pedeapsă veşnică – Iuda 6; 2 Petru 2:4;  Matei 25:41; Luca 8:26-31; Apocalipsa 20:10-15).

2.    Cauzele ce au generat pierderea libertăţii

Spre deosebire de căderea lui Lucifer, care a fost determinată de mândrie şi de dorinţa lui de a fi asemenea lui Dumnezeu (Isaia 14:12-15; Ezechiel 28:12-19), căderea îngerilor a fost generată de necredinţă, manifestată printr-o alegere greşită. Pentru că aceşti îngeri au crezut că Lucifer va ieşi învingător în răzvrătirea lui împotriva lui Dumnezeu, au ales ca sa-l urmeze (Apocalipsa  12:4). Descriind această decizie greşită, Iuda a arătat că aceşti îngeri „nu şi-au păstrat vrednicia” (şi-au părăsit poziţia şi slujbele ce le-au fost încredinţate – Evrei 1:7; Daniel 4:13, 17, 23; Coloseni 1:16; Efeseni 1:21), şi „şi-au părăsit locuinţa” (au ieşit din sfera autorităţii lui Dumnezeu şi s-au unit cu vrăjmaşul - Apocalipsa 12:7-9). Apostolul Petru completează  lista cauzelor ce au determinat căderea îngerilor, arătând că aceşti îngeri „au păcătuit”. Acest păcat a fost cauzat de faptul că n-au mai ascultat de Dumnezeu, nu s-au mai supus lui Dumnezeu, au crezut pe Lucifer şi au trecut în tabăra vrăjmaşului - 2 Petru 2:4/a).

3.    Urmările căderii îngerilor

Căderea îngerilor a avut urmări directe, imediate şi veşnice. Îngerii căzuţi au fost izgoniţi din prezenţa lui Dummnezeu (Apocalipsa 12:7-9), iar o parte dintre aceştia şi-au pierdut libertatea (sunt legaţi şi puşi în imposibilitate de acţiune – Iuda 6; 2 Petru 2:4/b), stau în întuneric (2 Petru 2:4/c; Iuda 6) şi sunt păstraţi pentru judecată (2 Petru 2:4/d; Iuda 6; Apocalipsa 20:10). Căderea îngerilor a avut  însă şi urmări indirecte. După ispitirea omului din grădina Edenului, acţiunile acestor îngeri (demoni) au determinat înaintarea omului spre păcat, culminând cu pervertirea moral spirituală a oamenilor din zilele lui Noe (Genesa 6:1-22; 2 Petru 2:4-9; 1 Petru 3:19-20). Acţiunea îngerilor căzuţi (care au mai rămas în libertate) va atinge însă apogeul înaintea revenirii Domnului Isus (Matei 24:36-39).

4.    Adevărurile descoperite de cazul îngerilor care şi-au pierdut libertatea

Luând în considerare exemplul îngerilor care şi-au pierdut libertatea învăţăm că : apostazia este un mare pericol (căderea este posibilă atât pentru îngeri cât şi pentru oameni), necredinţa are urmări severe (Dumnezeu nu i-a cruţat nici pe îngerii care au căzut,  nici pe oamenii din lumea veche – 2 Petru 2:4-9),  salvarea este oferită doar celor credincioşi (exemplul lui Noe şi a lui Lot – 2 Petru 2:5-9), iar adevărata libertate o pot avea doar cei ce se supun lui Dumnezeu (Romani 16:3-6).

În contrast însă cu exemplul îngerilor căzuţi şi al oamenii nelegiuiţi care au trăit înainte de potop, Noe a fost un om al credinţei. Credinţa lui este confirmată de faptul că a trăit altfel (a fost neprihănit în mijlocul unei lumi nelegiuite – 2 Petru 2:5-9; Genesa 6:9), a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt (a crezut că va veni judecata - Genesa 6:7), a ascultat întocmai pe Dumnezeu ( a făcut tot ceea ce i-a poruncit Dumnezeu - Genesa 6:22) şi s-a încrezut în salvarea pregătită de Dumnezeu (Genesa 7:1-9; 2 Petru 2:9).

Aplicaţie practică: arătaţi prin ce se aseamănă lumea din zilele lui Noe cu lumea din zilele noastre şi ce ar trebui să facem ca, într-o vreme de apostazie, să avem parte de izbăvirea lui Dumnezeu, împreună cu toţi cei din familiile noastre.

Întrebări pentru discuţii:

1.    Cine sunt îngerii care şi-au pierdut libertatea ?
2.    Care au fost cauzele ce au generat pierderea libertăţii ?
3.    Ce evidenţe arată că atitudinea acestor îngeri căzuţi este întâlnită şi în cazul multor oameni din zilele noastre ?
4.    Care au fost urmările căderii acestor îngeri ?
5.    În ce fel sunt aceste urmări o avertizare pentru starea de apostazie ?
6.    Ce adevăruri ne sunt descoperite prin exemplul îngerilor care şi-au pierdut libertatea ?
7.    Cine poate avea parte de izbăvire de pedeapsa pregătită de Dumnezeu pentru diavol, îngerii lui şi oamenii nelegiuiţi ?

Pastor Dan Boingeanu