08 Ianuarie ““ Apără credința

0
101

Iuda 3-4(Psalmul 45:3-4)

Scopul lecției: Să descoperim cine sunt cei chemați să apere credința, motivul pentru care trebuie să se poarte acest război spiritual și modul în care trebuie să apărăm credința.

Conținutul lecției: După cuvintele de salut prin care și-a prezentat identitatea, a destinatarilor epistolei sale și prin care a adresat o urare tuturor celor credincioși, Iuda își continuăscrierea epistolei care îi poartă numele adresând o chemare la luptă spirituală. Studiind versetele care descriu acest imperativ, descoperim:

1. Cine sunt cei chemați să apere credința

Apelativul “prea iubiților”, folosit de Iuda pentru a-i identifica pe cei pe care i-a chemat să apere credința, arată că în această luptă spirituală trebuie să fie angajați toți cei credincioși (chemarea la lupta pentru apărarea credinței este generală ““ Iuda 3/a). În același timp, chemarea la lupta pentru apărarea credinței este specifică, deoarece îi identifică pe cei ce au avut parte de harul lui Dumnezeu (au fost chemați și sunt iubiți de Dumnezeu Tatăl ““ Iuda 1/b; sunt păstrați pentru Isus Hristos ““ Iuda 1/c), dar și specială, fiindcă exprimă o responsabilitate izvorâtă nu numai din imperativul unei porunci (Iuda 3/b), ci și din binecuvântările primite (Iuda 1) și din experiența unor relații strânse (iubiți de Dumnezeu și preaiubiți de fratele Domnului Isus ““ Iuda 1,3/a; 1 Ioan 3:1-2; Ioan 14:23; Ioan 15:12-17; 1 Ioan 4:7-11).

Aplicație practică: arătați de ce tot mai mulți credincioși din zilele noastre nu mai luptă pentru credință și ce ar trebui să facem pentru a realiza o mobilizare generală în vederea purtării acestui război spiritual.

2. Motivul pentru care suntem chemați să apărăm credința

Potrivit relatărilor sale, Iuda a intenționat să scrie o epistolă pastorală, prin care să-i ajute pe cei credincioși să se întărească și să crească în harul mântuirii (Iuda 3). Deși a fost preocupat de acest subiect și dorea să-l prezinte “cu tot dinadinsul” (cu ardoare), Iuda a fost silit (determinat, constrâns) să-și schimbe subiectul, adresând celor credincioși un îndemn pentru apărarea credinței (Iuda 3).

Atunci când a sunat mobilizarea generală pentru apărarea credinței, Iuda și-a motivat acest imperativ arătând originea credinței (credința este darul lui Dumnezeu ““ 2 Petru 1:1-3; Efeseni 4:5-6), valoarea credinței (a fost dată sfinților odată pentru totdeauna ““ Evrei 10:37-39; 1 Timotei 4:1; Luca 18:8), dar și atacurile îndreptate împotriva credinței (Iuda 4; Galateni 1:6-9; 2:4; 2 Petru 2:1-3, 20-22).

Descriind pericolul apostaziei și al ereziilor, Iuda arată că cei ce luptă împotriva credinței sunt în biserică (s-au strecurat pe furiș fără a fi aleși și investiți cu autoritate- Iuda 4/b; 1 Timotei 4:1-2; Romani 16:17-18; 2 Corinteni 11:13-5; Fapte 20:29-31), sunt neevlavioși (nu iubesc curăția și neprihănirea ““ Romani 1:28-32; 2 Petru 2:1-2, 12-14; 2 Timotei 3:1-7), nesocotesc harul (Iuda 4; Romani 6:15-23; 2 Petru 2:17-19; 1 Petru 4:3) și Îl tăgăduiesc pe Domnul Isus (Iuda 4/c; 1 Ioan 4:1-6; 2 Petru 2:1; 1 Ioan 2:22-23; Tit 1:16).

Aplicație practică: arătați ce practici și ce învățături false sunt un pericol pentru credincioșii din zilele noastre și cum îi putem identifica pe cei ce le promovează,  înainte ca să fie generată o lepădare de credință.

3. Modul în care trebuie să apărăm credința

Pentru a lupta împotriva apostaziei și a ereziilor trebuie să fim conștientizați de realitatea acestui pericol spiritual. Iuda și-a scris epistola pentru a-i conștientiza pe cei credincioși de acest pericol, arătând urgența cu care trebuie să se mobilizeze în vederea purtătii acestei lupte spirituale (“m-am văzut silit”, verbul folosit este “epagonizomai”, care exprimă presiune, iminență dar și agonie). Apoi, fiindcă a folosit în îndemnul său un prezent continuu, înțelegem că această luptă este permanentă (vă îndemn să luptați ““ Iuda 3/b), dar nu de natură fizică, ci spirituală (2 Corinteni 10:3-6; Efeseni 6:10-13; Galateni 6:1-5; Romani 15:1-2).

Aplicație practică: arătați de ce tot mai mulți credincioși din zilele nostre nu mai sunt conștienți de acest război spiritual și ce ar trebui să facem pentru a-i trezi și antrena în această luptă a credinței.

Întrebări pentru discuții:

1. Cine sunt cei chemați să apere credința ?
2. Ce apelativ folosit de Iuda evidențiază relația sa cu cei credincioși ?
3. Ce l-a determinat pe Iuda să schimbe subiectul epistolei sale ?
4. Ce motivații a folosit Iuda pentru a-i mobiliza pe cei credincioși în vederea luptei spirituale ?
5. Ce semne îi identifică pe învățătorii falși ?
6. Care dintre aceste manifestări sunt mai evidente în zona în care locuiești ?
7. Cum trebuie să luptăm pentru a apăra credința ?

Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.