15 Ianuarie ““ Împietrirea inimii

0
183

Iuda 5; Exodul 14:15-31 (Romani 1:20-21)

Scopul lecției: Să descoperim modul în care a exemplificat Iuda starea de apostazie, cauzele ce determină împietrirea inimii, mărturiile ce evidențiază această stare, precum și consecințele împietririi inimii.

Conținutul lecției: După ce a prezentat pericolul apostaziei, Iuda și-a motivat chemarea adresată celor credincioși de a lupta pentru credință, folosind trei exemple din istorie: cazul egiptenilor pedepsiți de Dumnezeu și al israeliților ce au murit în pustie, cazul lumii din vremea lui Noe și cazul cetăților Sodoma și Gomora (Iuda 5-7). Sudiind lecția biblică ce ne prezintă primul dintre aceste cazuri, descoperim:

1. Cauzele ce determină împietrirea inimii

Pentru a evidenția starea de apostazie și consecințele acesteia, Iuda îi îndeamnă pe creștinii pe care i-a chemat să lupte pentru credință să privească în istorie și să-și aducă aminte de cazuri specifice, bine cunoscute și cu o puternică mărturie, care ilustrează urmările necredinței (Iuda 5/a). Primul dintre aceste cazuri este cel al egiptenilor pedepsiți de Dumnezeu și al israeliților ce au murit în pustie. “Nimicirea celor ce n-au crezut“,  despre care vorbește Iuda, este exemplificată atât de cazul egiptenilor care au fost judecați și pedepsiți de Dumnezeu din pricina necredinței lor, dar și de cazul israeliților care au murit în timpul călătoriei prin pustie (Exodul 7:1-14:31; Numeri 14:1-38).

Trăsătura primordială a acestor două cazuri la care a făcut referire Iuda este starea de împietrire a inimii (Exodul 7:13, 14, 23; 8:15, 19, 32; 9:7, 34; 14:5; Exodul 32:1-9; 33:5). Această stare de împietrire a inimii a fost cauzată de starea de necredință manifestată prin: necunoașterea lui Dumnezeu (Exodul 5:2; 3:13; 32 :1-6), neascultarea de Cuvântul lui Dumnzeu (Exodul 7:1-4; Numeri 14:39-45), neacceptarea minunilor înfăptuite de Dumnezeu (Exodul 7:8-13; 16:6-8; Romani 1:20-21), nesocotirea pedepselor trimise de Dumnezeu (Exodul 14:5-8; Numeri 11:1-3, 33) neîncrederea în lucrările lui Dumnezeu (Numeri 14:1-4).

Aplicație practică:
arătați care dintre cauzele ce au condus la împietrirea inimii egiptenilor și a celor din poporul Israel din timpul călătoriei prin pustie sunt mai evidente în zona în care trăiți.

2. Mărturii ce evidențiazăîmpietrirea inimii

Deși atât în cazul egiptenilor cât și în cel al israeliților din timpul călătoriei prin pustie sunt multe mărturii ce evidențiază starea de necredință și de împietrire a inimii, textul lecției pe care o studiem prezintă un episod ce descoperă apogeul acestei stări. Cu toate că au fost martori la minunile înfăptuite de Moise și au suportat pedeapsa lui Dumnezeu prin cele zece plăgi trimise de Dumnezeu asupra Egiptului, faraon și oștirea Egiptului, în împietrirea inimii lor, au mers până la capăt. Acest apogeu al stării de împietrire este evidențiat de faptul că ei și-au schimbat deciziile (inima lui Faraon și inima slujitorilor lui s-a schimbat față de popor – Exodul 14:5), au fost orbiți de interese personale (“Israel să plece și să nu ne mai slujească?” – Exodul 14:5), s-au ridicat împotriva poporului lui Dumnezeu (Faraon și-a pregătit carul de război și și-a luat oamenii de război cu el ““ Exodul 14:6-8), au neglijat pe Dumnezeu (Exodul 14:15-19), au nesocotit pericolele (Exodul 14:23) și s-au trezit prea târziu (Exodul 14:24-25). Este cutremurător însă faptul că aceleași manifestări ale necredinței sunt întâlnite și în cazul poporului Israel (Numeri 14:1-10).

Aplicație practică: arătați ce mărturii confirmă starea de apostazie spirituală, necredință și împietrire a inimii celor din generația noastră care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

3. Urmările împietririi inimii

Folosind cazul egiptenilor și cel al poporului Israel, Iuda a dorit să atragă atenția cât de grozave sunt urmările necredinței. Împietrirea inimii, atât în cazul egiptenilor cât și în cazul celor din Israel, a condus la moarte (Iuda 5/b). În cazul egiptenilor, trupurile lor moarte au fost văzute pe țărmul mării (Exodul 14:30), iar în cazul israeliților care au ieșit din Egipt având vârsta de peste 20 de ani, trupurile lor moarte au rămas în pustie (Numeri 14:32-33).

Aplicație practică: arătați de ce reprezintă cazurile egiptenilor și al copiilor lui Israel, folosit de Iuda pentru a ilustra urmările necredinței, o motivație puternică pentru cei credincioși ca să se angajeze în lupta pentru apărarea credinței.

Întrebări pentru discuții:

1. Ce exemple din istorie a folosit Iuda pentru a ilustra starea de apostazie ?
2. La cine a făcut referire Iuda atunci când a vorbit despre cei nimiciți de Dumnezeu ?
3. Ce cauze au condus la împietrirea inimii celor din Egipt ?
4. De ce au trăit aceeași experiență și cei din poporul Israel ?
5. Ce mărturii evidențiază apogeul stării de împietrire a inimii lui Faraon și a celor din armata sa ?
6. Care sunt urmările necredinței manifestate prin împietrirea inimii ?
7. Ce mărturii au dus la întărirea credinței celor din poporul Israel în experiența trăită la Marea Roșie ?

Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.