Matei 20:1-16 (1 Corinteni 3:6-9)

Scopul lecţiei:  Să înţelegem ce înseamnă metafora „Biserica, ogorul lui Dumnezeu” şi să descoperim cine este proprietarul „ogorului” (viei), cine sunt lucrătorii şi care este plata pe care aceştia o vor primi.

Contextul lecţiei: Atunci când apostolul Pavel  s-a adresat bisericii din Corint, în care membrii erau divizaţi după preferinţele pe care le aveau faţă de slujitorii bisericii, a arătat că slujitorii bisericii, între ei, sunt egali (1 Corinteni 3:5; 8), slujesc după darul şi puterea pe care au primit-o de la Dumnezeu (1 Corinteni 3:5/b), iar cei ce slujesc fără ajutorul lui Dumnezeu nu sunt nimic (1 Corinteni 3:7). În acest context în care cei chemaţi în lucrare sunt conlucrători cu Dumnezeu pentru împlinirea slujirilor încredinţate, apostolul Pavel identifică Biserica prin metafora „ogorul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:6-9).

Deşi această metaforă ce descrie cadrul şi natura slujirii celor chemaţi să lucreze în Împărăţia lui Dumnezeu, nu mai este menţionată explicit în niciun alt pasaj al Sfintei  Scripturii, identitatea Bisericii ca ogor a lui Dumnezeu este subînţeleasă prin multe alte pasaje în care Sfânta Scriptură aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu (împărăţia cerurilor), cu o vie (Matei 20:1-19; Matei 21:33-46).

Înainte ca Biserica să fie numită „via lui Dumnezeu”, această metaforă a fost atribuită poporului Israel (Psalm 80:8-16; Isaia 5:1-7; 27:2-6). Fiindcă via lui Israel n-a adus roada aşteptată de Dumnezeu, iar vierii nu şi-au împlinit slujirea ce le-a fost încredinţată (Isaia 5:2/b; Ieremia 12:10-13; Osea 10:1-4; Matei 21:33-46), via lui Israel a fost pustiită (Isaia 5:5-6; Osea 10:2; Ieremia 12:10-13), vierii omorâţi (Matei 21:41; Marcu 12:9), iar via a fost dată altor vieri, care trebuie sa-şi împlinească bine slujba şi să-şi dea roadele la vremea potrivită (Matei 21:41; Marcu 12:9; Fapte 13:45-46; Romani 11:11-22).

Conţinutul lecţiei: Domnul Isus a spus „pilda lucrătorilor viei” pentru a arăta ce atitudine trebuie să aibă cei chemaţi să lucreze pe ogorul Împărăţiei lui Dumnezeu, în contrast cu atitudinea tânărului bogat care nu a fost dispus să plătească preţul credinţei (Matei 19:21-24), şi pentru a exemplifica răspunsul dat la întrebarea apostolului Petru, care a dorit să afle ce răsplată vor primi cei ce au lăsat totul şi L-au urmat pe Domnul (Matei 19:27-30).

Împărăţia cerurilor, care este asemănată în acest pasaj cu via în care trebuie să lucreze cei chemaţi de Dumnezeu, nu reprezintă Împărăţia de 1000 de ani, aşa cum încearcă unii teologi să ne convingă, fiindcă în această fază a Împărăţiei lui Dumnezeu oamenii nu vor intra pe rând, ci toţi odată (Apocalipsa 20:4-6) şi nici veşnicia, fiindcă veşnicia este o vreme a domniei, nu a slujirii (Apocalipsa 22:5), ci vremea de har în care Dumnezeu foloseşte slujirea celor credincioşi pentru zidirea bisericii (1 Corinteni 3:6-9; Efeseni 4:11-16) şi extinderea Împărăţiei Lui, până la marginile pământului (Matei 3:1; 4:17; 13:31-35). Urmărind adevărurile pe care Domnul Isus le-a prezentat în acestă pildă descoperim:

1.    Proprietarul viei

Deşi proprietarul viei este Dumnezeu, în acestă pildă el este prezentat de Domnul Isus ca un bun gospodar. Dumnezeu merită apelativul de „bun gospodar”, fiindcă este interesat de soarta viei Sale (doreşte ca via Sa să fie bine lucrată), se implică personal pentru angajarea lucrătorilor la vie (Matei 20:1), îşi păstrează angajamentul şi promisiunile făcute lucrătorilor (Matei 20:2) şi este plin de generozitate. Această generozitate este descoperită de faptul că nu îi condamnă pe cei ce şi-au pierdut ziua fără lucru (Matei 20:3-7), îi acceptă şi pe cei din ceasul al unsprezecelea (cinci după amiază, Matei 20:7), iar pe cei din urmă îi cheamă cei dintâi, pentru a le oferi plata, platindu-i cu un leu, la fel ca pe cei ce şi-au început lucrul dis de dimineaţă (Matei 20:8-9).

2.    Lucrătorii din vie

Cei chemaţi să lucreze pe ogorul Împărăţiei lui Dumnezeu (în vie), au intrat în slujire în diferite perioade ale zilei (în diferite perioade ale zilei de har), dis de dimineaţă, la ceasul al treilea, al şaselea, al nouălea şi chiar în cel de-al unsprezecelea (Matei 20:1-7; Ioan 9:4; Romani 13:12-13). Cei dintâi lucrători şi-au început slujirea numai după ce s-au învoit cu stăpânul viei asupra plăţii pe care o vor primi (Matei 20:2), pe când toţi ceilalţi au lucrat contând pe promisiunea care le-a fost făcută de gospodar (Matei 20:3-7). Dar deosebirea dintre lucrători nu este dată numai de timpul şi modul în care au intrat în slujire, ci mai ales de felul în care aceştia şi-au împlinit lucrarea. Unii au lucrat de dragul plăţii (Matei 20:2), iar alţii au lucrat de dragul stăpânului. Cei ce au fost chemaţi dis de dimineaşă au lucrat din datorie, pe când toţi ceilalţi chemaţi mai târziu, au lucrat din dragoste (Matei 20:1-7).

3.    Plata pe care o vor primi cei ce lucrează în vie

Plata pe care o primesc lucrătorii din vie este „un leu” (Matei 20:9-14). Această plată nu este mântuirea, fiindcă mântuirea nu se câştigă prin fapte (Efeseni 2:8-9) şi nici răsplătirea lui Dumnezeu,  care se va face după slujirea împlinită (1 Corinteni 3:8; 3:14-15), ci reprezintă harul lui Dumnezeu care se oferă în mod egal, însemnând „viaţa veşnică” (Romani 3:21-22; Matei 19:27-30). Dacă tânărul bogat şi-a dorit să câştige viaţa veşnică printr-un efort uman (Matei 19:16), prin pilda lucrătorilor viei Domnul Isus a arătat că viaţa veşnică este oferta lui Dumnezeu pentru toţi cei ce, prin credinţă, acceptă invitaţia bunului gospodar, contează pe promisiunile lui Dumnezeu şi lucrează din dragoste.

Întrebări pentru discuţii:

1.    În ce context a folosit apostolul Pavel metafora „Biserica, ogorul lui Dumnezeu”?
2.    Cine au fost cei dintâi cărora li s-a atribuit metafora „via lui Dumnezeu”?
3.    Ce calităţi îl arată pe stăpânul din pilda lucrătorilor viei ca fiind un „bun gospodar” ?
4.    Ce lucruri îi diferenţiază pe lucrătorii din vie ?
5.    Ce plată au primit cei ce şi-au început slujirea în ceasul al unsprezecelea?
6.    De ce socoteau cei ce şi-au început slujirea dis de dimineaţă că vor primi mai mult ?
7.    De ce nu a făcut nicio nedreptate stăpânul atunci când i-a platit pe toţi cu un leu ?

Pastor Dan Boingeanu