| Apocalipsa 21:1-27 (Apocalipsa 3:12)
Scopul lecţiei: Să înţelegem semnificaţia metaforei „Biserica, Noul Ierusalim” şi să descoperim cine sunt locuitorii acestei cetăţi sfinte, contextul în care vor locui şi ce responsabilităţi vor trebui să împlinească.
Contextul lecţiei: Metafora „Biserica, Noul Ierusalim„ identifică Biserica în starea ei de glorie, cât şi cadrul în care aceasta va domni împreună cu Cristos întreaga veşnicie. Acest dublu înţeles este confirmat de faptul că Noul Ierusalim este definit atât ca o cetate - “oraşul sfânt“, ce reprezintă domeniul de slavă în care vor locui cei credincioşi (Apocalipsa 20:2/a; Evrei 11:10;12:22/a; 13:14; Apocalipsa 3:12; Apocalipsa 21:10), cât şi ca „Mireasă a lui Cristos”, formată din cei mântuiţi (Apocalipsa 21:2/b-3; 9; Isaia 61:10; Apocalipsa 22:1-5).
Dacă celelalte metafore studiate până în prezent ne-au prezentat identitatea şi misiunea Bisericii în starea ei de pregătire pentru întâlnirea Mirelui, metafora „Biserica Noul Ierusalim” ne descoperă Biserica în starea ei de glorie (Coloseni 1:26-27; 1 Ioan 3:1-2; Apocalipsa 21:9-22:5).
Conţinutul lecţiei: Cu toate că unii teologi spiritualizează aceste adevăruri, reducându-le doar la o experienţă spirituală a celor credincioşi care domnesc în viaţă împreună cu Cristos, Noul Ierusalim va fi o cetate reală şi o stare de glorificare a celor credincioşi, fiindcă acest loc a fost descoperit lui Ioan de către Dumnezeu (Apocalipsa 21:1-3), care a certificat că ” acestea sunt cuvinte vrednice de crezut şi adevărate” (Apocalipsa 21:5), Noul Ierusalim i-a fost prezentat lui Ioan de către un înger al Domnului (Apocalipsa 21:9-10), iar slava este promisiunea făcută de Domnul Isus celor ce-L urmează (Matei 19:27-29; Luca 22:28-30; Ioan 14:1-1-3) şi destinaţia finală a tuturor celor credincioşi (Ioan 17:22; Coloseni 1:26-27; 1 Petru 5:10; Apocalipsa 21:11; 2 Tesaloniceni 2:14).
Păstrând în atenţie toate aceste adevăruri, cât şi mărturia depusă de apostolul Ioan în urma revelaţiei primite din partea lui Dumnezeu, descoperim:
1. Semnificaţia Noului Ierusalim Apocalipsa 21:1-8
Noul Ierusalim (cetatea eternă) nu este numai căminul în care va locui Mireasa, ci mireasa însăşi, formată din cei mântuiţi, biruitori şi pregătiţi (Apocalipsa 21:27; 21:7; 21-3), care vor coborî din cer pe un pământ nou (Apocalipsa 21:1-2), într-o stare slăvită (Apocalipsa 21:2-4), în care nu vor mai fi afectaţi de nimic rău (Apocalipsa 21:4) şi vor locui în prezenţa lui Dumnezeu şi a Mielului pentru veşnicie, domnind împreună cu Cristos (Apocalipsa 21:3; 7:22-23; Apocalipsa 22:3-5).
Printre locuitorii Noului Ierusalim nu vor fi însă fricoşii, necredincioşii, scârboşii, ucigaşii, curvarii, vrăjitorii, închinătorii la idoli, toţi mincinoşii şi cei ce trăiesc în spurcăciune şi minciună, al căror nume nu este scris în cartea vieţii (Apocalipsa 21:8, 27). Locuinţa lor va fi în iazul de foc, care înseamnă „moartea a doua” (Apocalipsa 21:8).
2. Slava Noului Ierusalim Apocalipsa 21:9-21
Deşi Noul Ierusalim va fi capitala noului Pamânt, fiindcă în acest oraş sfânt va fi reşedinţa Creatorului şi tronul slavei lui Dumnezeu, putem spune ca Noul Ierusalim va deveni capitala întregului Univers. Acesta va fi un un oraş imens, având o suprafaţă echivalentă cu cea a României Mari sau a Franţei de astăzi. Perimetrul cetăţii este de 12.000 de prajini (stadii în original. 1 stadiu = 185 m. 12.000 de stadii = 2.220km), ceea ce înseamnă că fiecare latură a cetăţii are o lungime de 555 de kilometri, iar lungimea, lărgimea şi înălţimea sunt deopotrivă (Apocalipsa 21:16).
Măreţia acestui oraş sfânt nu va fi însă dată numai de dimensiunile sale, ci şi de strălucirea sa. Astfel, cele 12 temelii ale Noului Ierusalim sunt împodobite cu pietre scumpe (Apocalipsa 21:18-20), zidul este de iaspis şi aur curat (Apocalipsa 21:18), porţile din mărgăritare (Apocalipsa 21:21), iar străzile vor fi de aur curat (Apocalipsa 21:21). Ceea ce face însă ca slava acestui oraş să fie de neîntrecut este prezenţa slavei lui Dumnezeu (Apocalipsa 21:11; 22-23), a tronului lui Dumnezeu (Apocalipsa 22:3-5), a râului şi a pomului vieţii (Apocalipsa 22:1-2).
3. Slujirile din Noul Ierusalim Apocalipsa 21:22-27
Noul Ierusalim nu va fi doar un loc de fericire şi slavă, ci şi un loc de slujire activă. Astfel neamurile şi împăraţii pământului vor sluji lui Dumnezeu aducându-I slavă (Apocalipsa 21:24-26), cei credincioşi Îi vor sluji lui Dumnezeu în închinare (Apocalipsa 22:3), iar Dumnezeu va împlini orice nevoie (Apocalipsa 21:22-23, 25; 22:3-5).
Întrebări pentru discuţii:
1. Care este semnificaţia metaforei „Biserica Noul Ierusalim” ?
2. Ce ne ajută să credem că Noul Ierusalim va fi un loc real ?
3. Care este starea finală în care va ajunge Biserica?
4. Cine sunt locuitorii Noului Ierusalim ?
5. Cine nu va intra în Noul Ierusalim ?
6. Ce lucruri fac ca Noul Ierusalim să fie un loc de măreţie şi slavă ?
7. Ce lucruri arată că în Noul Ierusalim va fi o slujire activă ?
Pastor Dan Boingeanu
|
Martie 6th, 2010 at 7:04 pm
BISERICA BIRUITOARE
METAFORE ALE BISERICII
Biserica este reprezentată prin cele mai importante valori ale primului veac care devin imagini ale Bisericii sau metafore ale Bisericii. Aceste valori cuprind toate domeniile vietii si sunt de natura religioasa, istorica, naţionala, sociala, familiala:
-templul;
-poporul (naţiunea);
-cetatea;
-oştirea;
-proprietatea (ogorul);
-comunitatea (colectivitatea);
-familia.
Aceste imagini (metafore) ale Bisericii sunt caracterizate printr-un cadru al relaţiilor umane specifice care devin la randul lor imagini ale relaţiilor spirituale pe care Biserica le dezvoltă.
1.Templul
Templul reprezintă o valoarea religioasă supremă a poporului Israel, ca loc al prezenţei lui Dumnezeu. Templul exprimă o relaţie, relaţia lui Dumnezeu cu poporul său.
Tot astfel Biserica este Templul lui Dumnezeu, o construcţie spirituală în care credincioşii sunt pietre vii. Biserica vie devine „un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul”, afirmarea prezenţei lui Dumnezeu prin Duhul Sfant.
2. Poporul (naţiunea)
Poporul folosit ca metaforă are şi înţeles de neam sau seminţie, cu alte cuvinte, înţelesul de naţiune. Apartenenţa la o anumită naţiune este un sentiment patriotic, o mare cinste.
Naţiunea are o valoare istorică şi implică:
- originea istorică a naţiunii
- identitatea naţională
- un scop in mijlocul altor natiuni
Toţi cei mantuiţi au apartenenţa la poporul Domnului, au o natură nouă (din Dumnezeu), o identitate nouă în Hristos şi un scop, potrivit cu chemarea lui Dumnezeu.
3. Cetatea
Orice naţiune este reprezentată de o cetate renumita care este un loc strategic, de importanţă naţională, istorică şi religioasă. Ierusalimul este cetatea sfantă, cu Templul ei, o cetate măreaţă prin frumuseţe şi splendoare, aşa cum a fost văzută în primul secol. Loc de pelerinaj, de închinare, orice evreu nutrea speranţa de a ajunge în această cetate.
În metafora Bisericii, ea devine Noul Ierusalim, cetatea eternă, un loc de slavă, unde vor locui cei mantuiţi.
4.Oştirea
Avand o importanţă vitală pentru naţiune, oştirea are rolul de a duce lupta impotriva dusmanilor, prin acţiuni de apărare sau de atac.
De data aceasta, modelul de echipare pentru luptă este oştirea romană, respectiv soldatul roman.
Tot astfel trebuie să fie echipat şi creştinul, cu armătura lui Dumnezeu, în bătălia spirituală.
5.Proprietatea (ogorul)
Proprietatea a avut întotdeauna o mare valoare socială. Ogorul reprezenta forma specifică de proprietate la poporul Israel. Ogorul este lucrat, cultivat, cu scopul de a aduce un beneficiu (roadă).
Reţinem relaţia implicată de lucrarea ogorului (sau viei) şi anume relaţia între stăpan şi lucrători. Aceştia sunt recompensaţi pentru munca prestată prin „plată”.
Ogorul este o altă metaforă a Bisericii care are menirea de a fi roditoare. Lucrătorii care sunt credincioşi în lucrul încredinţat lor, primesc „răsplată”.
6. Comunitatea (Turma lui Hristos)
Orice comunitate sau colectivitate (turmă) implică:
- Păstorirea unui păstor;
- Turma ascultă de păstor şi merge după el
- Oile sunt protejate în staul, cele care nu sunt în staul nu fac parte din turmă.
Biserica, metaforă a Turmei lui Hristos, îndeplineşte aceste cerinţe:
- D-l Isus Hristos este Păstorul cel Bun
- Credincioşii ascultă de glasul lui
- Ei sunt în Biserică, separaţi de lume.
5. Familia
Famila a fost întotdeauna o celulă de bază a societăţii, avand o valoare în sine dar şi una socială. Familia se caracterizează printr-un cadru al relaţiilor de familie, reprezentată de autoritatea tatălui, responsabilităţile fiecărui membru al familiei dar şi privilegiile care decurg din apartenenţa la familie
Biserica este familia lui Dumnezeu în care este o autoritate divină, sunt responsabilităţi ale celor chemaţi să fie copii ai lui Dumnezeu dar şi siguranţa şi certitudinea care decurge din starea de fii şi de moştenitori.
Un alt gen de valori, exprimă natura relaţiilor care sunt în Biserică:
1.Trupul lui Hristos
Trupul reprezintă o perfecţiune în ceace priveşte funcţionalitatea sa. Relaţiile dintre diferite părţi ale trupului sunt perfect armonioase şi implică:
- Subordonarea perfectă a tuturor mădularelor trupului faţă de cap;
- Relaţiile de armonie perfectă care domnesc în trup.
Tot aşa este şi Biserica – Trupul spiritual al lui Hristos:
- Subordonarea deplină faţă de Hristos;
- Relaţii armonioase între credincioşi, în care, fiecare primeşte ceace are nevoie şi se dezvoltă „prin ceace dă fiecare încheietură … potrivit cu lucrarea fiecărei părţi, în măsura ei, şi se zideşte în dragoste”.
2. Mireasa lui Hristos
Relaţia desăvarşită de dragoste dintre mire şi mireasa lui, cuprinde:
- Supunerea miresei faţă de mire
- Iubirea mirelui pentru mireasa lui.
Hristos este capul Bisericii dar şi Mirele, Biserica fiind mireasa Lui:
-Biserica este supusă lui Hristos
-Hristos a iubit Biserica „şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, … ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără sbarcitură sau altceva de felul acesta, ci sfantă şi fără prihană”.
Privind aceste reprezentări ale Bisericii din primul secol, cu valoare religioasă, istorică, naţională, socială, familială, personală, ne intrebam în ce masura realităţile actuale, mult diferite, influenţează Biserica.
Pastorul R. Wurmbrand, cu modestia care l-a caracterizat, a afirmat că a fost un credincios obişnuit dar care a trăit în circumstanţe neobişnuite.
Circumstanţele de astăzi, sunt caracterizate prin :
- relativizarea continuă a valorilor religioase, spirituale, morale, etc.
- erodare a instituţiilor şi autorităţii la orice nivel.
Trebue să observăm că realităţile umane de valoare sunt imagini ale Bisericii şi nu invers, de aceea Biserica nu trebuie să împrumute din sistemul de valori ale lumii sau modul ei de gandire.
S. P. – Bierica “Renaşterea” Arad