Fapte 2:37-47 (1 Tim.4:12)

Scopul lecţiei: Să descoperim factorii ce i-au ajutat pe primii creştini să aibă o bună mărturie şi să învăţăm cum putem ajunge şi noi la acelaşi standard al trăirii creştine.

Contextul lecţiei:  În ziua Rusaliilor, apostolii care au experimentat puterea Duhului Sfânt prin schimbarea pe care Duhul a  făcut-o în viaţa fiecăruia dintre ei, au fost martori şi ai lucrării puterii Duhului Sfânt în viaţa celor ce au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu. În acea zi, după ce au ascultat Evanghelia propovăduită de apostolul Petru, aproape 3.000 de suflete au fost cercetate de Dumnezeu, au crezut cuvântul pe care l-au auzit, au împlinit ceea ce li s-a cerut pentru a primi darul Duhului Sfânt (pocăinţa şi botezul) şi s-au alăturat la numărul celor credincioşi (Fapte.2:37-41).

După acest mare seceriş spiritual, Duhul Sfânt nu şi-a încheiat misiunea, ci a continuat să lucreze în viaţa primilor creştini, ajutându-i să umble în voia lui Dumnezeu. Evenimentele prezentate de evanghelistul Luca în cartea Faptele Apostolilor, petrecute dupa ziua Rusaliilor, ne descoperă exemplul unei Biserici care, trăieşte, umblă şi lucrează în puterea Duhului Sfânt.

Prima experienţă pe care a trăit-o Biserica primară ca urmare a prezenţei şi a lucrării Duhului Sfânt a fost „părtăşia”. Această  experienţă este bine evidenţiată de  expresia :”toţi împreună” (Fapte 2:44;46). Experienţele, activităţile şi slujirile trăite împreună, i-au ajutat însă pe primii creştini să dobândească şi o bună mărturie, prin care au ajuns să fie „plăcuţi înaintea întregului norod”(Fapte.2:47). Acest fapt ne arată că primii creştini au însoţit mărturia Cuvântului pe care l-au vestit, cu puterea exemplului şi a mărturiei personale (Fapte 3:4).

Conţinutul lecţiei: Urmărind exemplul mărturiei primilor creştini, descoperim că:

1.    Primii creştini au avut o bună mărturie fiindcă au trăit o schimbare radicală
Fapte.2:37-41

Înainte de a se alătura Bisericii, noii convertiţi au trăit o schimbare radicală. După ce au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, aceştia au fost cercetaţi de Dumnezeu (Fapte.2:37), au crezut mesajul pe care l-au auzit (Fapte.2:37) şi convinşi de Duhul lui Dumnezeu au fost gata să împlinească tot ceea ce trebuia împlinit pentru a primi darul lui Dumnezeu.  Atunci când apostolul Petru i-a îndemnat la pocăinţă sinceră şi să se boteze în Numele Domnului Isus, primii convertiţi au fost gata să asculte şi să împlinească aceste cerinţe, chiar în aceiaşi  zi (Fapte.2:41). Acest fapt ne ajută să înţelegem că primii creştini au fost  interesati nu  numai de numărul celor credincioşi (de cantitate), ci şi de statura lor spirituală (de calitate), fiindcă ceea ce conferă o bună mărturie este calitatea vieţii spirituale.

2.    Primii creştini au avut o bună mărturie fiindcă au fost antrenaţi în activităţi comune
Fapte. 2:42-43

Mărturia primilor creştini a fost întărită de faptul că după ce au trăit o schimbare radicală, au fost şi antrenaţi  în activităţi comune. Astfel primii creştini au stăruit în: învăţătura apostolilor (studiu biblic), legătura frăţească (părtăşie), frângerea pâinii (amintirea jertfei Domnului Isus),  rugăciune (închinare) şi în umblarea cu Dumnezeu (erau plini de frică - Fapte.2:41-42).  Aceste activităţi nu au fost însă evenimente ocazionale, ci o practică de fiecare zi (Fapte.2:46).  Păstrând în atenţie aceste activităţi spirituale, înţelegem că prima biserică a aplicat cea mai bună strategie pentru echiparea şi creşterea spirituală a noilor convertiţi. Iar mărturiei personale a celor credincioşi câştigată prin activităţi comune, Dumnezeu a adăugat şi mărturia lucrărilor Sale, exprimată de minunile înfăptuite de apostoli (Fapte.2:43).

3.    Primii creştini au avut o bună mărturie fiindcă  şi-au confirmat credinţa prin slujire
Fapte. 2:44-47

După ce au experimentat o transformare radicală şi au fost implicaţi în activităţi comune, primii creştini au dobândit o bună mărturie şi prin faptul că au slujit împreună. Ei nu s-au rezumat numai la o credinţă exprimată prin declaraţii, ci şi-au dovedit credinţa prin fapte, punând în practica de fiecare zi tot ceea ce au învăţat. Astfel ei au ajuns să slujească unii altora şi împreună lui Dumnezeu (Fapte.2:44-47).

Urmărind relatările evanghelistului Luca, descoperim că slujirea primilor creştini a fost: „costisitoare”  (îşi vindeau ogoarele), „echitabilă” (împărţeau între toţi după nevoile fiecăruia), „continuă” (erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi) „benevolă” (luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă) şi „recunoscătoare” (un act al închinării – ei lăudau pe Dumnezeu- Fapte.2:45-47).

Acest fel de slujire a întărit părtăşia (toti cei ce credeau erau împreună la un loc- Fapte.2:44/a), a împlinit nevoile tuturor (aveau toate de obşte-Fapte. 2:44/b), a onorat pe Dumnezeu (ei laudau pe Dumnezeu- Fapte.2:47/a), a întărit mărturia (erau plăcuţi înaintea întregului norod – Fapte.2:47/b) şi a pregătit calea pentru mântuirea altor suflete (Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi – Fapte.2:47/c).

Întrebări pentru discuţii:

1. Ce ne arată că primii creştini au avut o bună mărturie ?
2. Ce i-a ajutat pe primii creştini să dobândească o bună mărturie ?
3. În ce fel schimbarea lăuntrică contribuie la dobândirea unei bune mărturii?
4. Ce activităţi  spirituale au fost împlinite de primii creştini cu stăruinţă ?
5. De ce aceste activităţi spirituale au contribuit la întărirea mărturiei ?
6. Ce a făcut ca slujirea primilor creştini să fie apreciată de ceilalţi oameni ?
7. De ce multe biserici din zilele noastre şi-au pierdut puterea mărturiei ?

Pastor Dan Boingeanu