Fapte 5:1-16 (Daniel 4:37)

Scopul lecţiei: Să descoperim semnele mândriei spirituale care i-a stăpânit pe Anania şi Safira,  pericolul acestui mare păcat, preţul pe care aceştia l-au plătit şi efectele căderii lor asupra bisericii.

Contextul lecţiei: Fiecare păstor îşi doreşte o biserică fără probleme. Numai că acest vis nu poate fi împlinit în lumea aceasta. Acest adevăr este confirmat şi de experienţele trăite de biserica primară, cea care s-a confruntat cu diverse probleme chiar din momentul în care a luat fiinţă.

Prima problemă cu care s-a confruntat Biserica din Ierusalim a fost generată de cei ce au pus la îndoială experienţele trăite de apostoli în ziua Rusaliilor, învinuindu-i că sunt plini de must (Fapte2:13). Această problemă cauzată de acuzaţii calomnioase n-a fost însă un obstacol pentru primii creştini, ci mai degrabă o ocazie care a facilitat vestirea Evangheliei (Fapte 2:14-36). A doua problemă cu care s-a confruntat Biserica primară, a fost opoziţia autorităţilor civile şi religioase (Fapte 4:1-22). Dar nici această problemă cauzată de interdicţiile autorităţilor  nu i-a înfricoşat pe primii creştini. Împuterniciţi de Duhul Sfânt, aceştia au propovăduit Evanghelia cu şi mai multă putere (Fapte4:31-33).

Păcatul lui Anania şi Safira, care a fost cauzat de mândria spirituală, ar fi putut însă să devină un adevărat pericol pentru primii creştini, fiindcă a fost prima problemă ce a apărut în interiorul bisericii, iar minciuna în spatele căreia se ascundea un atac direct a lui Satan  ar fi putut să rămână nedescoperită (Fapte 5:1-11).

Deşi numele Anania, care este forma greacă a numelui evreiesc „Hananiah” înseamnă „Yahve a lucrat cu milostivire”, iar numele Safira este forma aramaică a numelui grecesc „Sappheria” şi înseamnă „ frumoasă”, experienţele trăite de cei doi soţi nu se ridică la înălţimea semnificaţiei numelor pe care aceştia le-au purtat. În cazul lor, Domnul nu a lucrat cu milostivire, iar Safira chiar dacă ar fi avut o frumuseţe fizică, n-a dovedit şi o frumuseţe spirituală.

Păcatul săvârşit de Anania şi Safira apare ca o pată neagră pe fila istoriei în care sunt consemnate „faptele apostolilor”, fiindcă  a avut loc într-o vreme de mare biruinţă a Bisericii din Ierusalim. Această biruinţă spirituală este  dovedită prin: răspândirea  Cuvântului lui Dumnezeu (Fapte 2:22-36; 3:12-26; 4:33), creşterea numerică (Fapte 2:41, 47; 4:4), experienţele trăite de apostoli şi noii convertiţi (Fapte 2:4, 37; 42;44-47; 4:32-35) şi minunile înfăptuite de Dumnezeu sau prin puterea Duhului Sfânt, în Numele Domnului Isus (Fapte 4:9-10;31).

Acest contrast între vremea de biruinţă trăită de Biserica din Ierusalim şi înfrângerea spirituală trăită de Anania şi Safira este susţinut de conjuncţia „dar”, întâlnită chiar la începutul acestui pasaj (Fapte 5:1).

Conţinutul lecţiei: Studiind pasajul lecţiei biblice în care este prezentat păcatul săvârşit de Anania şi Safira descoperim:

1.    Evidenţa mândriei spirituale

Jertfa depusă de Anania şi Safira a avut o motivaţie greşită. Este posibil ca cei doi soţi să fi fost impresionaţi de jertfa depusă de Barnaba, care, după ce a vândut un ogor, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor (Fapte 4:36-37). Dorind aceeaşi apreciere, aceştia şi-au vândut şi ei moşioara, dar au adus la picioarele apostolilor numai o parte din preţ (Fapte 5:1-2).

Dacă pentru primii creştini ajutorarea celor aflaţi în nevoi materiale a fost un act voluntar, un semn al dragostei şi o dovadă a părtăşiei, determinat de exemplul lăsat de Domnul Isus care i-a slujit pe cei aflaţi în nevoi materiale, când Anania şi Safira au hotărât să-şi vândă moşioara, nu  s-au gândit la cei săraci, ci la ei înşişi. De aceea, prin jertfa pe care au depus-o, ei au căutat să primească aprecierea oamenilor, nu pe cea a lui Dumnezeu.

Mândria spirituală este exprimată şi de măsura pe care Anania şi Safira au pretins-o. După ce au vândut moşioara, Anania şi Safira au adus la picioarele apostolilor numai o parte din preţul acesteia, învoindu-se însă să spună că acesta este preţul întreg (Fapte 5:2, 8-9). Dacă înfrângerea lor spirituală a început cu o motivaţie greşită, ea a fost dovedită prin minciună şi făţărnicie (Fapte 5:3). Minciuna lor n-a fost însă un răspuns pripit, ci o hotărâre premeditată, confirmată de faptul că la întrebarea apostolului Petru, Safira, care nu ştia ce i s-a întâmplat soţului ei, a dat acelaşi răspuns (Fapte 5:8).

Apoi, mândria spirituală este determinată şi de metoda pe care cei doi au folosit-o. Anania a venit la întâlnire cel dintâi, aducând şi banii, pe care i-a pus la picioarele apostolilor, iar Safira a venit după trei ore (Fapte 5:1-2;7). Deşi pasajul Scripturii nu ne spune de ce aceşti soţi, care au dovedit atâta unitate în planurile lor rele, nu au venit împreună la locul de închinare, ştiind că erau stăpâniţi de mîndrie şi că vizau prestigiu, putem spune că Safira a venit mai târziu fiindcă şi-a dorit ca oamenii din biserică să-şi mai plece încă odată capul în semn de apreciere şi în faţa ei.

2.    Pericolul mândriei spirituale

Urmărind pasajul Scripturii care prezintă cazul lui Anania şi Safira, descoperim că  mândria aduce descalificare spirituală. Deşi în contextul lecţiei se vorbeşte despre apostoli, sau despre cei credincioşi (Fapte 4:32-37), atunci când se vorbeşte despre  Anania, acesta este numit „un om” (Fapte 5:1), fără a se face vreo referire la experienţa întoarcerii lui la Dumnezeu sau la relaţia pe care o avea cu biserica.

În acelaşi timp, mândria spirituală pregăteşte terenul pentru stăpânirea lui Satan şi-l antrenează pe cel ce este prins de acest păcat în lupta împotriva Duhului Sfânt, prin minciună şi făţărnicie (Fapte 5:3-5)

Când apostolul Pavel i-a arătat lui Timotei pericolele ce-i pândesc pe cei biruiţi de iubirea de bani, el îl avertizează că aceştia: cad în ispită, în cursa poftelor, merg pe drumul ce duce la pierzare, rătăcesc de la credinţă şi suportă ca pedeapsă o mulţime de chinuri (1 Timotei 6:9-10).

Dacă înaintea oamenilor o minciună este deseori scuzabilă, înaintea lui Dumnezeu minciuna este un păcat vrednic de moarte (Fapte 5:5, 10).

3. Urmările mândriei spirituale

Declaraţia Sfintei Scripturi care arată că „mândria merge înaintea pieirii” (Proverbe 16:18) s-a adeverit şi în cazul lui Anania şi Safira. Păcatul lor a fost descoperit, a fost prezentat public, pedepsit imediat şi condamnat de întreaga adunare (Fapte 5:3-11).

Datorită minciunii şi mândriei spirituale, Anania şi Safira s-au făcut de ruşine, au fost judecaţi de Dumnezeu şi pedepsiţi cu moartea, fiind  înmormântaţi la diferenţă de numai câteva ore, în aceeaşi zi (Fapte 5:10).

Pedeapsa suportată de Anania şi Safira a înălţat însă pe Dumnezeu (Fapte 5:3-4), a curăţit biserica de păcat, i-a motivat pe primii creştini să umble în frică de Domnul (Fapte 5:11), a întărit mărturia primilor creştini (Fapte 5:12-13) şi a deschis calea pentru noi binecuvântări (Fapte 5:12-16).

Întrebări pentru discuţii:

1.    Care este diferenţa dintre jertfa lui Barnaba şi cea adusă de Anania şi Safira ?
2.    Care sunt semnele mândriei spirituale din viaţa lui Anania şi Safira ?
3.    De ce este mândria spirituală un mare pericol ?
4.    În ce mod se manifestă astăzi mândria spirituală ?
5.    De ce a fost pedepsit păcatul lui Anania şi Safira cu o aşa asprime?
6.    Cum putem birui minciuna şi ispita făţărniciei spirituale ?
7.    Care au fost urmările pedepsei suportate de Anania şi Safira ?

Pastor Dan Boingeanu