Text: Efeseni 3:8-11, Luca 24:25-27
Verset de aur: Fapte 26: 17-18
Ideea centrală Dumnezeu a avut un plan pentru răscumpărarea omenirii căzute încă dinainte de întemeierea lumii; El îi trimite pe cei regenerați cu misiunea de a duce vestea bună a mântuirii pentru oricine crede în Hristos.
Explicații contextuale și exegetice:
În a doua jumătate a capitolului 2 din Epistola către Efeseni, apostolul Pavel a prezentat dubla separare a neamurilor (față de Dumnezeu și față de neamuri), precum și dubla împăcare prin Hristos (cu Dumnezeu, respectiv cu neamurile). În Efeseni 3, Pavel începe prin a vorbi despre mandatul divin pe care l-a primit de a duce o veste bună surprinzătoare, care este însă de obârșie divină. Ea este o taină care semnalează apariția unei comunități, biserica, în care oamenii experimentează împăcarea cu Tatăl și între ei.
În limba română, taina se referă la ceva secret, obscur. În limba greacă, cuvântul misterion denotă un “secret” care a fost făcut cunoscut. Astfel, în Noul Testament, taina este un adevăr sau un aspect al planului lui Dumnezeu care nu a fost cunoscut inițial, însă a fost descoperit în Hristos și în venirea Împărăției Lui. Exemple de “taine” în Noul Testament: tainele Împărăției cerurilor (Matei 13:11), planul mântuirii prin Isus Hristos (Rom. 16:25-26), voia lui Dumnezeu (Efes. 1: 9), Hristos (Efes. 3: 4), biserica (Efes. 3: 9), Hristos și biserica (Efes. 5: 32), Hristos în noi (Col. 1: 26, 27), evlavia (1 Tim. 3: 16).
Lucrurile acestea nu au fost revelate plenar în Vechiul Testament, ci ele fac parte din treapta mai înaltă a dezvăluirii planului lui Dumnezeu, adică a revelației. Vedem așadar că revelația a fost progresivă: lucrurile care în Vechiul Testament au fost necunoscute sau doar simbolizate sau implicite în mod vag, sunt exprimate clar în învățătura Domnului Isus și a apostolilor Săi. Pavel spune lucrul acesta în Efeseni 3: 4, 5.
“Taina” la care apostolul Pavel face referire în pasajul din Efes. 3: 2-11 este sumarizată în versetul 6: “”¦neamurile sunt împreună moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup și iau parte cu noi la aceeași făgăduință în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea”¦” Mântuirea îi are în vedere nu numai pe evrei, ci pe toți oamenii: toți (iudei și neamuri) sunt chemați să se împace cu Dumnezeu prin lucrarea răscumpărătoare a lui Hristos.
Aplicații/ Considerente Misiologice:
1. Dumnezeu a avut un plan cu privire la omenire si creație încă dinainte ca acestea să apară.
Încă din Vechiul Testament se poate vedea că Dumnezeu a avut un plan care i-a inclus pe toți oamenii: toate familiile pământului urmau să fie binecuvântate prin ascultarea lui Avraam (Geneza 12: 1-3). Poporul Israel a fost chemat pentru a fi “lumina neamurilor” (Isaia 60: 3); trebuia ca el să fie o mărturie înaintea tuturor oamenilor a ceea ce Dumnezeu vrea să facă în viața indivizilor și a națiunilor pământului (Isaia 2: 2-4). Israelul a crezut că Dumnezeu îi alege exclusiv pe ei și îi respinge pentru totdeauna pe cei dintre neamuri.
Domnul Isus îi ceartă pe ucenicii “nesăbuiți și înceți cu inima” care nu au înțeles esența Vechiului Testament: Hristos era trimisul lui Dumnezeu în lume pentru a o răscumpăra prin moarte. (Luca 24: 25, 26) El le deschide apoi mintea cu privire la planul lui Dumnezeu de dinainte de apariția efectivă în lume a Domnului Isus (Luca 24: 27)
Domnul Isus Însuși îi trimite pe ucenicii Săi să facă ucenici după ce depun mărturia “până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1: 8). În acest mod, poporul ales al lui nu mai este o națiune anume (Israelul), oricine primește pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, indiferent de etnie sau rasă.
Acesta este “planul veșnic” al lui Dumnezeu: umanitatea este răscumpărată din robia păcatului și a celui rău și înnoită prin lucrarea Domnului Isus Hristos care creează o comunitate a celor regenerați de pretutindeni și din toate veacurile, și anume Biserica.
2. Misiunea derivă din planul lui Dumnezeu cu privire la om.
Planul veșnic al lui Dumnezeu este surprinzător și plin de “bogății nepătrunse” (Efes. 3: 8) Care sunt “bogățiile” de care vorbește Pavel? Ele au fost deja menționate în capitolele 1 și 2 din Efeseni: alegerea noastră în Hristos pentru sfințenie (1: 4), înfierea în Hristos prin dragostea divină (1: 5), răscumpărarea în Hristos (1: 7), iertarea păcatelor prin sângele lui Hristos (1: 7); harul Său minunat (1: 7-10), înnobilarea noastră prin lucrarea Duhului (1: 11-14), învierea spirituală pentru o viață nouă eternă în prezența lui Dumnezeu (2: 1-7), pacea cu Dumnezeu și cu ceilalți oameni (2: 13-18), incorporați în familia lui Dumnezeu (2: 19, 20) și prezența lui Dumnezeu în noi și între noi în biserică (2: 21, 22).
Toate aceste bogății sunt “nepătrunse”, sensul din original fiind de “infinite”, adică nu le epuizăm niciodată ““ nici în înțelegere, nici în experimentarea lor.
Planul lui Dumnezeu a fost încă din veșnicie să dea aceste bogății tuturor celor ce se întorc la el; și, pentru că El le dă fără măsură, pentru că sunt infinite (așa sunt dragostea și harul Lui), ele sunt suficiente pentru toți. Trebuie ca ele să fie împărtășite tuturor.
Apostolul înțelege că are o misiune “”¦mie”¦să vestesc”¦” (Efes. 3: 8) și “”¦să pun în lumin㔦” (Efes. 3: 9) . Acest lucru i-a fost comunicat încă din momentul convertirii, așa după cum el însuși îl descrie în Fapte 26: 17, 18.
Imperativul la misiune este bazat pe dorința lui Dumnezeu de a oferi mântuirea Sa cu toate bogațiile harului Său fiecărui om.
3. Implicarea în misiune este un mare har pe care Dumnezeu ni-l oferă.
Pavel descrie chemarea la misiune în termenii unei “luminări” pe care o face Dumnezeu în viața păcătosului. În 2 Corinteni 4: 6, Pavel spune că Dumnezeu ne-a luminat inimile, astfel că putem să ne eliberăm de sub robia față de împăratul întunericului, satan. Lucrarea lui Dumnezeu a fost un secret păstrat din veșnicie de Dumnezeu, a avut în vedere întreaga creație, incluzând lumea îngerilor “domniile și stăpănirile cerești”¦” (Efes. 3: 9, 10a) și a demonstrat “înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Efes. 3: 10b). Înțelegând toate aceste lucruri, apostolul Pavel conștientizează faptul că i s-a făcut un mare har să fie parte la planul divin grandios de răscumpărare a creației căzute. (Efes. 3: 8)
El afirmă lucrul acesta prezentându-se ca “mai mic decât cel mai neînsemnat” dintre toți credincioșii, gândindu-se probabil la faptul că, înainte de convertire, a luptat împotriva celor care îndeplineau misiunea la care îi chemase Dumnezeu.
Dumnezeu ne invită să fim parte a celui mai măreț proiect din Universul acesta pe noi, care suntem niște păcătoși iertați fără merite și posibilități deosebite, fără a putea oferi ceva din partea noastră pentru a media iertarea păcatelor, ci a fi martori prin cuvânt și faptă la ceea ce Dumnezeu face în viața celor ce se întorc cu pocăință la El.
Întrebări pentru discuții:
1. Cum putem înțelege mai bine “tainele” planului lui Dumnezeu?
2. Ce ne spune existența planului lui Dumnezeu despre EL? Dar despre noi?
3. Este misiunea o simplă opțiune pentru biserică?
4. Cum se vede în viața noastră că a fi martori este un har pe care ni-l face Dumnezeu?
Păstor Sorin Bădrăgan,
Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2014
