Fapte 7:51-60 (Psalm 45:3-4)

Scopul lecţiei: Să descoperim trăsăturile de caracter şi modul slujirii lui Ştefan, factori care îl  califică a fi modelul unui apologet.

Contextul lecţiei: După ce a avut o dispută verbală cu membrii sinagogii izbăviţilor din Ierusalim, Ştefan a fost prins de mulţimea învrăjbită de acuzatorii săi şi târât cu forţa în faţa Sinedriului. În faţa acestei autorităţi religioase el a trebuit să răspundă mai multor acuzaţii mincinoase, fiind anchetat chiar de Marele preot (Fapte 7:1).

În timpul acestui interogatoriu, Ştefan nu a răspuns însă acuzaţiilor ce i-au fost aduse şi nici nu a încercat să se apere pe sine, ci a ţinut o cuvântare prin care a apărat adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. După o adresare politicoasă, prin care i-a numit pe oponenţii săi „fraţi” şi „părinţi” (Fapte 7:2), recunoscându-le astfel obârşia, maturitatea şi poziţia socială, Ştefan şi-a continuat cuvântarea din faţa Sinedriului prezentând mărturii şi argumente în favoarea Cuvântului Scripturii.

Conţinutul lecţiei: Studiind predica pe care Ştefan a ţinut-o în faţa Sinedriului, cea mai lungă şi cea mai complexă predică menţionată în cartea Faptele Apostolilor, descoperim că:

1.    Un bun apologet îşi tratează corect adversarii

Deşi acuzatorii lui au fost agresivi şi violenţi şi l-au învinuit de lucruri neadevărate  (Fapte 6:9-14), Ştefan şi-a tratat adversarii într-un mod corect, fiindcă i-a respectat (Fapte 7:1), le-a vorbit politicos (Fapte 7:2), le-a răspuns cu înţelepciune (Fapte 6:10/a) şi cu o mare îndrăzneală, prin puterea Duhului Sfânt (Fapte 7:10/b).

2.    Un bun apologet cunoaşte istoria neamului său

În cuvântarea sa, Ştefan a prezentat o progresie logică a evenimentelor din istoria neamului său, vorbind despre Avraam (Fapte 7:2-8), Iosif (Fapte 7:9-19), Moise (Fapte 7:20-44), Iosua (Fapte 7:45),  David şi Solomon (Fapte 7:46-50).

3.    Un bun apologet cunoaşte Cuvântul Scripturii

Ştefan nu a înşirat însă doar evenimentele istorice, ci le-a şi interpretat în contextul Cuvântului lui Dumnezeu.  El a arătat că deasupra  evenimentelor istorice  şi a personajelor amintite este de fapt Dumnezeu, care a folosit toate aceste persoane şi împrejurările menţionate pentru împlinirea planului Său.

Astfel el a arătat că: Dumnezeu l-a chemat pe Avraam (Fapte 7:2-5) şi l-a binecuvântat (Fapte 7:6-8), Dumnezeu a fost cu Iosif (Fapte 7:9-19), Dumnezeu a pregătit eliberarea din robia Egipteană  (Fapte 7:20-29), Dumnezeu l-a chemat pe Moise (Fapte 7:30-33), Dumnezeu a asigurat eliberarea din Egipt (Fapte 7:34-36), Dumnezeu a promis un eliberator mai bun (Fapte 7:37-38), Dumnezeu i-a pedepsit pe cei necredincioşi (Fapte 7:39-44), Dumnezeu a dat evreilor ca moştenire ţara făgăduită (Fapte 7:45), Dumnezeu i-a însoţit pe David şi pe Solomon (Fapte 7:46-47), iar acest Dumnezeu care îşi are scaunul de domnie în ceruri, este măreţ şi atotputernic şi nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti (Fapte.7:48-49).

Luând în considerare toate aceste mărturii depuse de Ştefan despre Dumnezeu, putem spune că subiectul cuvântării lui a fost: „evidenţe ale lucrării lui Dumnezeu în istoria neamului său!”

4.    Un bun apologet vorbeşte cu îndrăzneală

În acelaşi timp în care a arătat felul în care Dumnezeu a lucrat în istoria lui Israel, Ştefan a condamnat cu fermitate şi păcatele pe care le-au săvârşit înaintaşii poporului său. Astfel, el a arătat că Iosif a fost pizmuit de fraţii săi (Fapte 7:9), Moise nu a fost înţeles de cei din neamul său (Fapte 7:25), întreg poporul Israel n-a ascultat de poruncile lui Dumnezeu (Fapte 7:39-41), iar toţi cei din Sinedriu care îl ascultau, au săvârşit acelaşi păcat al neascultării, fiindcă L-au omorât pe Domnul Isus şi au călcat Legea pe care pretindeau că o apără (Fapte 7:51-53).

5.    Un bun apologet are o bună mărturie

Deşi Ştefan a avut multe virtuţi spirituale cunoscute de cei din Biserica primară chiar din momentul în care  a fost ales pentru a sluji la mese (Fapte 6:5), caracterul şi mărturia vieţii sale au strălucit cu mai multă putere în mijlocul  suferinţei. Când acuzatorii săi au privit la el, faţa lui li s-a părut a fi o faţă de înger (Fapte 6:15). Fiindcă acuzatori săi nu au găsit în viaţa lui Ştefan  nimic vrednic de condamnare, putem spune că un bun apologet trebuie să trăiască o viaţă ireproşabilă, dovedind prin exemplul personal adevărul pe care îl apără.

6.    Un bun apologet plăteşte preţul slujirii

Un bun apologet este gata să apere adevărul plătind chiar cu preţul vieţii. Ştefan nu a sacrificat adevărul pentru a-şi salva viaţa, ci mai degrabă a acceptat el sacrificiul suprem pentru ca adevărul Cuvântului lui Dumnezeu să rămână neştirbit (Fapte 7:57-58).

7.    Un bun apologet îi iartă pe cei ce i s-au împotrivit

Un bun apologet apără adevărul nu numai prin declaraţii, ci şi prin mărturia vieţii, exprimată prin atitudinea faţă de împotrivitori. În ultimele clipe ale vieţii, Ştefan s-a rugat pentru iertarea celor ce i s-au împotrivit şi i-au pricinuit moartea, fiindcă avea ochii pironiţi spre cer (Fapte 7:55-56), a urmat exemplul Domnului Isus (Luca 23:34)  şi-a încredinţat Duhul în mâna lui Dumnezeu (Fapte 7:59) şi era sigur de ceea ce îl aşteaptă (Fapte 7:60; Matei 10:39).

Întrebări pentru discuţii:

1.    Cum îşi tratează un apologet adversarii ?
2.    De ce trebuie un apologet să cunoască trecutul adversarilor săi ?
3.    De ce trebuie un apologet să cunoscă Cuvântul Scripturii ?
4.    De ce trebuie un apologet să vorbească cu îndrăzneală ?
5.    În apărarea adevărului, are vreo importanţă mărturia personală ?
6.    Ce ajută un apologet să se sacrifice pe sine pentru a apăra adevărul  ?
7.    De ce nu se mai pot ruga creştinii zilelor noastre pentru iertarea celor ce li se împotrivesc ?

Pastor Dan Boingeanu