Când vine iară primăvara
Natura Începe a se trezi,
Si din zori, si până seara
Porneste toată, a Întineri .

Se urcă seva din pământ,
Copacii tristi Înmuguresc,
Si la al Domnului Cuvânt
Câmpii si codri Înverzesc .

Pajistea cea-ncântătoare
Cu ale sale ierburi multe,
Si-arată fata către soare
Cu miile de flori mărunte .

Un covor fin de nestemate
Ne-ncânt-a ochilor privire,
Miresmele lor parfumate
Trezindu-ne, Întreaga fire .

Abia s-asteaptă Întâlnirea
În zumzet viu de aripioare,
Cu-albine ce cată hrănirea
Mereu, din floare În floare .

Ele strâng nectarul dulce
Pe care Îl prefac În miere,
Iar pe picioare, tot aduce,
Polenul praf, ce dă putere .

Asa se trece, o zi Întreagă
Cu-n du-te vino, neÎncetat,
Grăbind ele mereu aleargă
S-adune-n stup rodul bogat .

În cÎnt plăcut de păsărele
Se-ncheie iar o zi Începută,
Iar pe Înserat, În rămurele,
Se-adună la sfat si discută .

Povestesc ce-au petrecut
Că-n calda zi de primăvara,
Nici soarele de loc n-a vrut
S-o mai Întindă cu o sfoară .

Căci unele, s-au si-apucat
Căsutele să-si construiască,
Si pân-n noapte stau la sfat
În limba lor cea păsărească .

Acum e ziua cea mai bună
Să Înceapă viata de cămin,
Si printre ramuri, Împreună
Sa si-o trăiască, pe deplin!

Astfel se-asterne Încetisor
Peste-atmosfera lucrătoare,
Odihna scumpă, a tuturor,
Până În ziua iar urmatoare .

Flavius Laurian Duverna
11 Martie, 2007