“ Să luăm dar seama
La umbletele noastre !”
Striga profetul cu lacrimi amare
Unui popor pornit la rău prin neascultare.
Să le cercetăm mai atenţi
Sub imboldul poruncii divine
Pe unde trăim
Şi cu cine umblăm pe pământ ?!

Dacă cerul ne cere acest lucru urgent
Asta-nseamnă ca nu mai umblăm
Cu stăpânul, creatorul vieţii
Cu-acel despre care-n vechime vorbiră profeţii.
Dacă, deci, nu umbli cu Domnul
Observă mai bine acum,
Şi spune-i în rugă
Cine îţi este tovarăş de drum !

“Să ne întoarcem la Domnul grăbiţi !”
A mai spus suspinând Ieremia
Atâtor ruine pustii
Care-şi uneau plângând mărturia :
Dreptatea nu moare nicicând
Chiar dacă-i călcată-n picioare.
Dar pân’ se va scria “iertare”
Veniţi şi vă-ntoarceţi la Domnul cel sfânt,
Voi toţi cei sătui de
La Şilo ce-n rugă mai plânge
Aşteptându-vă, vai, de milenii !