Trec anii şi cad petale rând pe rand
Şi frunze, flori, cu toate se-ofilesc
Şi unii râd, iar alţii merg plângând
Unii se bucură, iar alţii-ncă trudesc.

Trec note căzând usor pe-al vietii portativ
Şi-astfel se scriu melodii, sonate, uverturi
La unii, dar la alţii nu e nimic constructiv
Sunt doar niste sunete- stridente lovituri.

Nori, soare, umbre de necaz, şi bucurie
Şi totusi pentru cer nu-s doar trandafiri
Pentru acei cari încă nu vor să ştie….
Spre rai se merge-adesea şi prin spini.

-Sunt obosit, va zice cineva suspinând
-Te cred, dar uite ce putin mai e din noapte
Şi călătorul se-opreşte, pasu-ncetinind
Şi vede dimineaţa, da, cerul aproape.

Şi trec oamenii unul dupa altul, şi-i privesc
Da unii se apleacă să adune, dar oare ce?
Ah, vreascuri, paie,  trestii, dar alţii?
Mărgăritare ale suferinţei, aur pentru cer…

Şi se duc anii, iar unii pleacă crezând că au tot
Dar ce folos că ţin în mână doar trestii şi paie…
Şi ceilalţi trec…ştiind că n-au nimic în mâini
Dar colo-n cer ei au comori de pret, nemuritoare !

Cristi Boariu 28.06.20004