LA CINA CEA DE TAINĂ!

La cina cea de taină, privesc cu gândul dus,
Văd pe cei doișpe-apostoli ce stau lângă Iisus.
În jurul lor, Iisus, răspândește lumină
Și pâine el împarte, apostolilor la cină.

Într-o așa zi mare sunt toate pregătite
Și-ngenunchez pe dată, rugăciuni a trimite.
Că toate sunt făcute după a vremii lege,
Iar de păcate doar EL poa’ să mă dezlege.

Sunt plină de uimire și sufletu-mi suspină,
De parcă m-aș afla și eu acum, la cină.
Mă uit la toți și cuget: “cum o să stau la rugă?
Sau dintre slugi, oare, care va fi mai slugă?”

Însă, toți deodată pivesc cu tulburare,
La bunul meu Iisus ce șade în picioare
Și l-ntreabă pe Petre cu șoapta Lui blajină:
– “Nu vrei să fii tu slugă?” Petre mi-l ia de mână;

– “Zău, Iisuse, de ce ?” Și scoate un suspin.
– Apoi se adresează la unul dintre ei.
– “Iisuse, eu, oricând sunt cu al meu Stăpân””¦
Și făr-a sta pe gânduri se duce la Andrei.

– “Dar de ce Iisuse, eu-s cel mai bun din ei?”
– “Se-ntoarce-apoi la altul zicând: “Slugă să fi, nu vrei?”
– “Eu”¦ am adus merinde și zic că e de-ajuns?
Uite colea și mielul. Am făcut to ce-ai spuns”.

– “Ce-ar fi să fii tu, Toma, sluga din astă seară?”
– “Nu pot, că duc o luptă cu-o umbră de-ndoială”.
Iar într-un colț, Matei cu Filip și Tadeu
Răspund de-odat-n cor: “De ce Iisuse, eu?”

Se uită-atunci la toți ce stau întru-n ungher
Și-i privește cu milă, cel coborât din cer.
Și cu prosopul în mână, se aplecă ușor
Să facă El pe robul, ca rob al tuturor.

Mulți ani însă de-atuncea, într-una s-au tot scurs
Și-n fiecare clipă, s-a arăt Iisus
Prin Duhul Sfânt să-ntrebe ca și odinioară:
– “N-ai vrea să fii tu oare, sluga din astă seară?”
– “Tu soră Magdaleno, tu Iosif, tu Mihai,
N-ați vrea să fiți cu mine, acolo, sus în rai?”

Iisuse-s păcătoasă, necazul meu îl curmă
Și-alege-mă pe mine, să fiu eu cea din urmă.
Cu toate c㔦 Iisuse, nu sunt decât un ciob,
Dar vreau ca eu, Stăpâne, să fiu fraților rob.

Sunt copii ne-ngrijiți, sunt focuri ce se sting,
Ochi triști din care lacrimi într-una se preling;
Sunt văduve sărmane, sau fără de putere,
Sunt bătrâni singurei, ce vor o mângâiere.

Sunt prunci ai nimănui, sunt mame în spital,
Sunt disperați și-așteptă de la Tine, semnal.
Se cere muncă multă din noapte rână-n zori
Și mereu rugăciune și muncă până mori.

Să mânuiești cuvântul când harul îți e dat,
Că de păcate grele, numai El te-a scăpat.
Dă la săraci o pâine și apă din fântână,
Fii bun cu toată lumea și-ajută o bătrână,

Și să veghezi de-i cazul, la câte-un căpătâi,
Să îngrijești bolnavul, să taci și să-l mângâi;
Să-i spui o vorbă bună ca să-i alini amarul.
– “Hai lângă mine, frate! Frate sunt cu sărmanul!”

Așa cum vântul câteodată, îndoaie orice trunchi,
Iisus, de-atâtea ori se-apleacă în genunchi,
Și fără vre-un cuvânt, Iisus din nou se-njugă.
Iisus Stăpânul lumii, e iarăși rob și slugă.

Veniți orbi, șchiopi sau surzi, plămădiți din țărână,
Stăpânul iar ne spală cu propria Lui mână
Pe noi, toți ce-n păcate viața ni se scurge,
Astăzi, Stăpânul, iară ne spală cu-aL Lui Sange!

Hai să gonim mândria, dușmănia și somnul!
Și să urmăm doar drumul ce ne arată Domnul.
Să facem de-azi-nainte toată lucrarea bună,
Cine urmează calea, acela ia Cunună!
(Georgeta – Craiova, ianuarie 2009)

Am corectat poezia fara sa vad comentariile. Cred ca Bunul Dumnezeu m-a sfatuit sa fac acest lucru si ii multumesc! La fel va multumesc si voua, prieteni buni ca sunteti linga mine si imi dati curaj. Poezia nu e plagiata. Intr-adevar, este inspirata dupa poezia lui Constantin Ioanid, dar nu e copiata si nici plagiata. Cuvintele sunt scrise din sufletul meu si sunt cuvintele mele.
Voi scrie mai jos poezia corectata.

Cina cea de taină

La cina cea de taină, privesc cu gândul dus”¦
Văd doisprezece-apostoli ce stau lângă Iisus.
La masa lor, Iisus, cu ochi plini de lumină,
Cu har, împarte pâine, celor aflați la cină.

Și, cum, într-o zi mare, toate sunt pregătite,
Îngenunchez pe dată, rugăciuni a trimite
Către Maica Curată și către Dumnezeu,
Ei, cu Iisus Hristos, m-au ajutat la greu!

Sunt plină de uimire și sufletu-mi suspină,
De parcă m-aș afla și eu, acum, la cină.
Privind la ei, mă-ntreb: “cum o să stau la rugă?
Sau”¦ dintre cei de față, care va fi mai slugă?”

Însă, toți, deodată privesc în continuare,
La bunul nostru Iisus, ce șade în picioare
Și-l întreabă pe Petre, cu șoapta Lui blajină:
“Nu vrei să fii tu slugă?” Petre mi-l ia de mână;

– Nu pot să înțeleg, de ce ? Și, scoate un suspin.
Apoi se adresează la unul dintre ei.
“Iisuse, astăzi, nu! Mai bine mă abțin””¦
Și, făr-a sta pe gânduri se duce la Andrei.

“Iisuse, de ce eu? Sunt cel mai bun dintre ei?”
Se-ntoarce apoi la Filip, zicând: “Nici tu, nu vrei?”
– Eu”¦ am adus bucate și”¦ zic că e de-ajuns!
Stăpâne, roagă pe altul. Am făcut tot ce-ai spus!

– N-ai vrea să fii tu ““ Toma – sluga din astă seară?
– Nu pot Iisuse, în suflet am încă, îndoial㔦
Iar, într-un colț, stau Dona, cu Pavel și Tadeu
Și, răspund toți, odată: “De ce Iisuse, eu?”

Se-ntoarse către alții, ce stau întru-n ungher
Și, privindu-i cu mil㔦 se-ndepărtă ușor
Către Mihai, ce sta-n capul mesei, stingher,
Zicându-i: ,,Voi face Eu, pe robul, ca și ulterior!”

De-atunci”¦ a trecut vremea, multe ar fi de spus”¦
Și, an de an, într-una, ni se-arată Iisus,
El vine să întrebe ca și odinioară:
“N-ai vrea să fii tu oare, sluga din astă seară?
Tu soră Magdalena, tu Paul, tu Mihai”¦
N-ați vrea să fiți cu mine și voi, acolo-n Rai?”

– Doamne, sunt necăjită, necazul meu îl curmă
Și, alege-mă pe mine, să fiu eu, cea din urmă!
Cu toate c㔦 Iisuse, nu sunt decât un ciob,
Dar, semenilor mei, vreau să le fiu eu, rob.

Sunt copii ne-ngrijiți, sunt bolnavi ce se sting,
Ochi triști din care lacrimi, noapte și zi tot curg.
Sunt femei necăjite, sau fără de putere,
Sunt bătrâni singurei, ce-așteaptă mângâiere.

Sunt prunci ai nimănui, sunt copii în spital,
Sunt disperați și-așteptă de la Tine, semnal.
Se cere muncă multă, din noapte până-n zori
Și”¦ mereu rugăciune și, muncă până mori.

Roagă-te lui Iisus, căci harul Lui curat,
Îndată de păcate, sau boală te-a scăpat!
Dă la săraci o pâine și apă din fântână,
Fii bun cu toată lumea și-ajută o bătrână!

Și, să veghezi de-i cazul, la al ei căpătâi,
Să îngrijești bolnavul și nimic să nu spui;
Doar, cu o vorbă bună, să-i îndulcești amarul.
– Iisuse, eu”¦ de mult, sunt frate cu sărmanul!

– Te rog, Mântuitorule, ascultă a mea rugă.
Căci, pentru oameni vreau, să fiu eu rob și slugă!
Pe toți ne-ai plămădit, ca oameni, din țărână
Și, astăzi iar ne aperi, cu propria Ta mână!

Pe noi, toți, ce-n păcate, viața ni se scurge,
Tu, iubite Stăpâne, ne speli cu al Tău Sânge!
Iisus, e pentru noi, cel mai puternic trunchi!
Și, ne ține aproape, strânși, ca într-un mănunchi.

Oameni buni, este bine să ascultăm Stăpânul
Și, să urmăm doar drumul, ce ne arată Domnul!
Creștinii mei, să faceți mereu o faptă bună,
Căci, doar Iisus va paște, a omenirii turmă!

Georgeta Nedelcu – Craiova ianuarie 2009

(inspirată după poezia ,,Ștergarul” scrisă de Costache Ioanid)