30 Noiembrie- DUMNEZEU ÎȚI CUNOAȘTE FAPTELE

0
50

“Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesiastul 12:14)

Unul dintre atributele lui Dumnezeu este omnisciența Sa. Omniscient e un cuvânt format din două elemente. Primul element, “omni” înseamnă “tot”, iar al doilea element, “știință” se referă la cunoaștere. Asta înseamnă că El este un Dumnezeu omniscient, care cunoaște tot ce spui, tot ce gândești și tot ce faci.

Se spune că unui bunic înstărit i s-a pus aparat auditiv. Când s-a dus la un control de rutină, doctorul său a comentat: “Cred că familia dumneavoastră se bucură că acum puteți auzi”. Bunicul a spus: “De fapt, nu le-am spus despre aparat. Stau lângă ei și le ascult conversațiile ““ și mi-am schimbat deja testamentul de două ori!”

Dumnezeu dorește să te binecuvânteze, dar păcatul și neascultarea poate împiedica ca acest lucru să se întâmple.

Când David a săvârșit adulter cu Batșeba, a încercat să-și ascundă fapta. Dar Dumnezeu l-a dat în vileag. În ochii lui Dumnezeu singurul lucru care e mai grav decât păcatul e lipsa dorinței de a-l recunoaște. În cele din urmă, David s-a curățit și s-a rugat: “Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta” (Psalmul 51:4).

Apoi el a adăugat: “Curățește-mă cu isop, și voi fi curat; spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpada” (v. 7). Să remarcăm două cuvinte importante: “isop”, care amintea de o ramură scufundată în sânge în timpul Paștelui și “a spăla”.

David avea nevoie de o îmbăiere spirituală și Dumnezeu i-a făcut parte de ea. Dumnezeu știe “tot”¦ fie bine, fie rău” și indiferent cât de tare ai căzut, El te va curăța, te va ierta și îți va reda bucuria. Vrei?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.