“Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine” (Psalmul 56:3)
Te face teama să te ascunzi de cineva astăzi? De șeful tău? De soțul tău sau de soția ta? De copilul tău cu o voință prea puternică? De colegul de muncă arțăgos? Când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam: “Unde ești?” El a răspuns: “”¦ mi-a fost frică “¦ și m-am ascuns” (Geneza 3:9-10).
Și de atunci cu toții ne ascundem. Ne ascundem în spatele unor zâmbete forțate, unor vorbe politicoase pe care nu am dori să le spunem și unor ritualuri sociale pe care le detestăm. Sau mai rău, ne ascundem în spatele unor lucruri în care chiar credem, dar pe care nu le exprimăm pentru că ne temem de ceea ce vor crede sau vor zice oamenii.
Încercăm să evităm suferința provocată de confruntarea cu oamenii și energia emoțională pe care ne temem că va trebui s-o investim în curățenia de la sfârșit. Pe termen scurt, poate e mai ușor să te porți ca și cum situația nu te deranjează, sau să te prefaci că ești de acord, când de fapt, nu ești. Dar pe termen lung, nu merge, deoarece pacea nu înseamnă absența disensiunilor. Când păstrăm tăcerea pentru a evita confruntarea, nu facem decât să ajungem să evităm ceva mult mai important: relațiile.
De exemplu, când nu vorbim la locul de muncă deoarece ne temem să nu facem valuri, ne atragem antipatia și înstrăinarea de colegii de muncă și poate pierdem oportunitatea de a face ca lucrurile să fie mai bune. Când ne temem să ne confruntăm partenerul de viață (și lucrul acesta ar trebui făcut în dragoste, nu la nervi), ajungem să ne distanțăm emoțional. Când refuzăm să ne împărtășim credința pentru că ne e teamă să nu fim ridiculizați, pierdem ocazia de a aduce speranță cuiva care chiar are nevoie de ea.
Așa că ridică-te și spune: “Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”. Confruntă-ți temerile, ieși din ascunzătoare și începe să trăiești.
