29 Noiembrie-CREDINțA MÂNTUITOARE

0
39

“Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Faptele Apostolilor 16:30)

După primul ei zbor cu avionul, o femeie în vârstă a fost întrebată ce crede despre mersul cu avionul. Ea a spus: “A fost bine, dar nu m-am lăsat cu toată greutatea”. Și noi facem la fel când refuzăm să ne punem încrederea în lucrarea terminată a lui Hristos.

Majoritatea marilor religii răspund la întrebarea: “Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Dându-ți o carte de reguli pe care trebuie să le respecți pentru a ajunge în cer. Mulți dintre noi încearcă și apoi renunță, fiind descurajați. În loc să te îndepărteze de harul lui Dumnezeu, Satana încearcă să te facă să-l câștigi prin fapte.

Când a fost întrebat: “Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”, Pavel nu a spus: “Străduiește-te mai mult, roagă-te mai mult, dăruiește mai mult și fii o persoană mai morală”. Nu, el a spus: “Crede în Domnul Isus” (v. 31).

Credința este rădăcina pomului pe care-l numim mântuire; purtarea este fructul care crește din el. Noi nu facem fapte bune pentru a fi mântuiți ““ faptele noastre bune sunt doar o expresie a dragostei și mulțumirii noastre la adresa Celui care ne-a mântuit deja. Biblia spune: “ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui” (Efeseni 1:4).

Fără prihană? E un standard imposibil! Singurul mod în care poate avea loc lucrul acesta este când Dumnezeu ia neprihănirea lui Hristos și o socotește în contul nostru. Și El o face! “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21).

În clipa în care îți pui încrederea în Hristos, Dumnezeu te consideră “neprihănit” și pe această bază El te acceptă. Nu-i așa că te bucuri?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.