„Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, și l-a sărutat” (Luca 15:20)
lată un lucru interesant, dar neștiut despre pilda fiului risipitor, așa cum îl subliniază pastorul James Bradley. Familiile iudeilor care își duceau traiul în sate mici erau comunități cu relații strânse, iar oamenii se cunoșteau foarte bine între ei.
Așadar, când se întâmpla așa ceva, vestea se răspândea cu repeziciune. Când fiul cel mic și-a cerut moștenirea, era ca și cum i-ar fi spus tatălui său: „Nu mai pot aștepta până mori. Vreau ce-i al meu acum”. Așa ceva nu s-a mai auzit.
Apoi, el a plecat, a uitat de valorile în care a crescut și și-a risipit averea pe chefuri și femei ușoare. Prin urmare, a ajuns falit, lucrând la cocina porcilor. Pentru un evreu, îți poți imagina rușinea. După ce i-a frânt inima tatălui său și a încălcat regulile comunității, s-a hotărât să se întoarcă acasă.
Aceea a fost clipa în care tatăl „a alergat” să-l întâmpine, lată de ce. Dacă el s-a întors acasă după ce a eșuat atât de drastic, bătrânii orașului ar fi trebuit să organizeze o „ceremonie a rușinii”, cunoscută în evreiește drept kezazah. Ar fi luat un ulcior de lut și l-ar fi dat de pământ în fața lui, ceea ce însemna că legăturile lui cu comunitatea erau rupte și că nu mai era bine-venit.
Acesta este motivul pentru care tatăl său a alergat să-l întâmpine. El spunea: „Trebuie să ajung la fiul meu cu harul înainte să ajungă ei cu legea. Trebuie să-i dau speranță înainte ca ei să i-o fure. Eu mă gândesc la o altă ceremonie: o petrecere de bun-venit pentru a-i sărbători revenirea”.
Ceea ce a făcut atunci tatăl, pentru fiul risipitor, Dumnezeu o face pentru tine astăzi dacă te întorci la El.
