Îți mai amintești de vremurile când doreai să-ți vezi copiii mari? Și dintr-o dată se întâmplă asta. Ei vor pleca curând, lăsând casa pustie și tăcută. Bob Benson spune subtil: “Trec pe lângă multe case în drum spre a mea; unele drăguțe, altele îmbietoare.
Dar inima îmi stă în loc când văd casa mea cuibărită pe deal. Mă simt mândru, mai ales pentru aspectul ei, deoarece eu însumi am desenat planurile.La început, a fost destul de spațioasă pentru noi. Aveam chiar și un birou în care acum își au reședința doi băieți adolescenți. Aveam cameră de oaspeți, dar acum fiica mea împreună cu cele nouă păpuși ale ei sunt oaspeți permanenți. Aveam o cameră pentru Peg, care spera să o transforme în cameră pentru cusut. Dar doi băieți care și-au pus și leagănul acolo au luat în stăpânire camera.
În acest moment, parcă nu mai sunt un arhitect atât de priceput. Dar casa se va mări din nou. Unul câte unul, vor pleca la facultate, la serviciu, în slujire, la propriile lor case. Atunci va fi din nou spațiu: camera de oaspeți, camera pentru cusut, biroul, doar pentru noi doi. Dar casa nu va fi goală. Fiecare colț, fiecare cameră, fiecare crestătură de pe măsuța de cafea vor fi pline de amintiri. Amintiri de la picnicuri, de la Crăciun, de la zile de naștere, lângă ceas “¦ în picioarele goale, vacanțe, pisici, câini, ochi negri, absolviri, prima întâlnire, certuri, competițiile sportive “¦ și mii de alte lucruri care umplu viețile celor ce cresc cinci copii. Și Peg și cu mine vom sta tăcuți lângă foc și vom asculta râsetele din pereți”.
Copilăria și tinerețea se duc pe nesimțite. Așa că umple-le cu amintiri minunate, pline de dragoste și care rezistă în timp. “Răscumpărați vremea”.
