24 Februarie Nicovala Domnului

0
52

“”¦Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.” 1 Petru 1.25

La Paris există un monument în cinstea credincioșilor hughenoți, care au fost masacrați în noaptea sfântului Bartolomeu. Monumentul reprezintă o nicovală mare și un număr de ciocane sfărâmate, iar dedesubt inscripția: “Opintiți-vă cât vreți, hoarde dușmănoase! Ciocanele voastre se sfarmă, dar nicovala Domnului rămâne.”

Inscripția de pe monumentul din Paris este un adevăr ce a rămas peste veacuri. S-ar putea scrie volume întregi despre lupta dusă împotriva Bibliei. Cei care au luptat s-au întors în țărâna pământului așteptând judecata lui Dumnezeu, iar Biblia a rămas aceeași lumină pe cărarea celor ce o cred. Cine a primit mesajul Bibliei, prin credință, a aflat de existența unei vieți veșnice, de un Mântuitor care a adus grațierea de sub robia păcatului, de un Dumnezeu plin de dragoste, care a devenit Tatăl credincioșilor.

Această Carte, care este Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie ascultată, crezută și respectată. Să strângem Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre ca pe cea mai prețioasă comoară, pe care o avem pe pământ și ca o siguranță în zilele furtunoase, dar și în zilele senine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.