23 Aprilie -Mielul de paște (2)

0
59

“Și, pe când privea pe Isus umblând, a zis: «lată Mielul lui Dumnezeu!»”Ioan 1.36

Mielul de Paște (2)

Toți israeliții care au ascultat cuvin­tele lui Dumnezeu și au uns ușiorii și pragul de sus cu sângele unui miel, au rămas cruțați, întâiul născut ai lor a fost salvat. Dar toți egiptenii, care nu au avut sângele cum s-a spus, au fost judecați de Dumnezeu. Cât de sever este Cuvântul lui Dumnezeu; la fel și ju­decata Sa! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Ce spune, aceea și face. Dacă vestește judecata, atunci judecă, și dacă promite salvarea, atunci salvează ““ cu condiția ca salvarea oferită de El să fie acceptată cu deplină încredere.

Și pentru vremea noastră a anunțat judecata Sa asu­pra tuturor oamenilor și asupra întregii lumi. Dar unde se găsește salvarea de judecata care va veni? Noap­tea judecății de odinioară din Egipt s-a numit “Paște”, pentru că Dumnezeu “a trecut pe lângă”, iar mielul care i-a salvat pe israeliți s-a numit “mielul de Paște”. Și pentru noi există un Miel de Paște. Dumnezeu însuși L-a dat ““ și ce Dar minunat! Isus este Mielul lui Dumne­zeu care ridică păcatul lumii.

Dacă vrei să fii salvat de judecata care va veni, atunci îndreaptă-te cu credință spre Domnul Isus. Sân­gele Său te curăță pe deplin și te ocrotește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.