“Voi”¦ sunteți o preoție” (1 Petru 2:9)
În cartea sa: “Habits of the Heart (Deprinderile inimii n.tr.)”, sociologul Robert N. Bellah descrie trei atitudini ale oamenilor față de muncă.
Primul grup o tratează ca pe un serviciu. În felul acesta, o consideră un mijloc de a face bani și de a-și plăti facturile. Dar dacă te interesează în principal numai ceea ce câștigi de la locul de muncă, vei ajunge, probabil, să îl urăști.
Cel de-al doilea grup înțelege munca drept o carieră, în acest caz, aceștia au o motivație mai înaltă, dar ceea ce îi interesează e promovarea și prestigiul. Cu toate acestea, asta înseamnă că atunci când au probleme, se poate să aibă impresia că este în joc propria lor valoare.
Al treilea grup își vede meseria ca pe o chemare. Logic vorbind, dacă simți o “chemare”, înseamnă că e cineva care face chemarea, nu-i așa? Acel cineva este Dumnezeu. Tu nu ești cel ce face chemarea, ci persoana chemată și orice activitate care are o oarecare însemnătate, care poate fi o binecuvântare pentru oameni și care împlinește planurile Lui este o chemare.
Doctorul sau preotul pot fi momiți să-și considere locul de muncă numai un mijloc de a câștiga un venit frumușel și astfel îl văd ca pe un serviciu. Pe de altă parte, un gunoier poate vedea ceea ce face ““ anume transformarea mediului înconjurător într-un loc mai curat ““ ca pe o chemare.
Nu dorim să reducem importanța celor care stau la amvon și predică; noi dorim să creștem importanța celor care îl slujesc pe Dumnezeu patruzeci de ore pe săptămână la locul de muncă. Principalul e că atunci când lucrul este bine făcut, amândoi vor auzi lauda: “Bine, rob bun și credincios” (Matei 25:23).
