21 Aprilie-CUM SĂ RĂMÂI CÂND SIMȚI CĂ VREI SĂ PLECI (2)
( Friday, 21 April, 2017 )

„Să nu lăsăm pe Satana să aibă un câștig de la noi” (2 Corinteni 2:11)

Recunoaște dușmanul adevărat al căsniciei tale. în acele zile în care te gândești că „nu mai pot sta nici o clipă în această relație” e ușor să-ți pierzi perspectiva și să te concentrezi pe lucruri greșite. Căsnicia a fost ideea lui Dumnezeu. El a plănuit-o ca fundament al împărăției Sale pământești. Asta face din căsnicie una dintre țintele favorite ale diavolului. E motivul pentru care el a otrăvit perspectiva și a pus confuzie în mintea primului cuplu. El l-a amăgit pe Adam să creadă că Eva era problema lui, dând vina pe ea pentru ceea ce s-a întâmplat (Geneza 3:12), însă amândoi au fost amăgiți de „tatăl minciunilor” (loan 8:44).

Diavolul a știut că poate submina planul lui Dumnezeu, strecurându-se între cei doi, din primul cuplu de pe pământ și aducând învinovățire și interes propriu, iar metodele lui nu s-au schimbat. De aceea ținem socoteala greșelilor celuilalt, identificându-ne partenerul/a ca fiind problema și refuzând să dăm dovadă de har. Pavel ne ajută să înțelegem cum *să biruim strategia diavolului. „Am iertat pentru voi, în fața lui Hristos, ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câștig de la noi; căci nu suntem în neștiință despre planurile lui” (2 Corinteni 2:10-11).

Apoi, tot apostolul ne sfătuiește, spunând că „dragostea … nu caută folosul său” (1 Corinteni 13:4-5).

Asta nu înseamnă că dragostea trăiește în negare, ci că ea alege să practice lepădarea de sine! Așa că, în loc să ții socoteala celor mai mari defecte ale partenerului/ei tău/tale, alege să cauți cele mai mari calități și arată-ți aprecierea.

Nimic nu topește resentimentul și împietrirea ca exprimarea aprecierii față de celălalt.






Alte articole asemanatoare:

Adauga comentariu:

Adauga comentariu nou





Inainte de a fi publicat, comentariul tau va fi moderat: din cauza numarului mare de mesaje de spam sau care nu au nici o legatura cu actualul articol, orice comentariu publicat, va fi moderat de catre administrator. Acesta va aparea pe site in urmatoarele 24 de ore.

 

Apreciem Decoratiuni si Aranjamente nunti Suceava, Silozuri cereale
Copyright © 2003-2012 Misiune.ro