07 Aprilie – Rugăciunea de dimineața

0
64

– “Doamne, auzi-mi glasul, dimineața! Dimineața eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, și aștept.” Psalmul 5.3 –

Cum începem ziua? Dacă o începem cu Domnul, vom simți întreaga zi efectul sfânt, pe care îl are comunicarea conștientă cu Domnul dimineața. Dacă începem ziua fără a vorbi cu El, vom avea multe înfrângeri.

Dimineața, ziua respectivă stă înaintea noastră ca o foaie de hârtie nescrisă. Doamne, scrie Tu prima literă pe foaie! Cât de binefăcător este să ne aducem aminte de promisiunea Domnului: “Eu voi fi cu tine”¦; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Iosua 1.5). Inima noastră poate să răspundă la aceasta: “Da, Doamne, și astăzi sunt al Tău! Doresc să iau și această zi din mâna Ta, ca o zi în care pot veni la Tine, Îți pot sluji și Îți pot rămâne credincios.”

Instrumentul inimii noastre trebuie să fie acordat corect dimineața pentru cântecul zilei. Atunci putem să-i predăm Domnului tot ceea ce stă înaintea noastră ““ poate ca un munte de neînvins ““ și să luăm din bogăția Sa puterea și harul de care avem nevoie. Este bine și necesar, ca dimineața devreme, când grijile năvălesc asupra noastră ca valurile mării, să ne îndreptăm privirea mai întâi spre Domnul. voia Tatălui ceresc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.