“Noi suntem lucrarea Lui” (Efeseni 2:10)
Teama de-a nu fi altceva decât un mare zero poate deveni o profetie care se împlineste de la sine. Lucrurile decurg în felul urmator: Când trebuie sa mergi la un interviu pentru un Ioc de munca, teama bate la usa si te gândesti: “Nu-i voi impresiona niciodata. Voi parea stupid. îmi vor pune întrebari la care nu voi putea raspunde”. Un soarece în cusca unui leu are mai mari sanse. Asa ca esuezi lamentabil si mai cobori înca o treapta în subsolul auto-înfrângerii. Sau gândeste-te la fata care este invitata la întâlnire de un baiat chipes. Atât de chipes, ca ea se întreaba ce vede la ea. Ea este sigura ca odata ce ajunge s-o cunoasca,
va termina cu ea. Asa ca se strecoara nesiguranta si o face sa se foloseasca de singura unealta pe care o are la dispozitie, trupul ei. Are relatii intime cu el de la prima întâlnire de teama ca nu va mai exista înca una si ajunge sa se simta femeia usuratica ce nu dorea sa ajunga. Teama lipsei de semnificatie creeaza chiar rezultatul de care te temi si ajunge chiar la destinatia pe care încerci sa o eviti.
Opreste-te! Esti în dezacord cu Dumnezeu! îi pui la îndoiala judecata si te mai gândesti o data în privinta gusturilor Lui. Cuvântul Sau spune ca El se gândeste neîncetat la tine. Daca ai putea numara gândurile pe care le are El cu privire la tine, “sunt mai multe decât boabele de nisip” (Psalmul 139:18). De ce te iubeste Dumnezeu atât de mult? Din acelasi motiv pentru care un artist îsi iubeste picturile. “Noi suntem lucrarea Lui, si am fost ziditi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele”. Asadar, când te trezesti în fiecare dimineata, uita-te în oglinda si spune-ti: “Contez pentru ca Dumnezeu ma iubeste”.
