În vacanta de primavara o adolescenta a mers cu o echipa de misiune în Honduras ,pentru un program misionar. În timp ce alti elevi se bucurau de vacanta, ea a ales sa locuiasca cu o familie saraca dintr-o zona montana.
În tot acest timp a dormit pe pamînt , a trait fara a avea curent electric sau apa curenta si fara nici un contact cu lumea civilizata. Prin sacrificiul ei, ea a dorit sa ajute aceasta familie saraca. În cele doua saptamîni petrecute cu acesta familie , în viata ei s-a petrecut însa ceva neasteptat:
În fiecare seara toti membrii acestei familii : bunici, parinti , copii si nepoti, se adunau în jurul focului din fata cortului în care locuiau si petreceau timpul cîntînd si povestind întîmplari si experiente traite.
Aceasta adolescenta a observat ce comunicare strînsa era între toti membrii acestei familii si cît de mult se interesau unul de celalalt . Ei nu erau concentrati asupra lucrurilor, sau a valorilor materiale, ci asupra relatiilor.
Aceasta familie, spunea ea mai tîrziu, m-a facut sa ma gîndesc la familia mea. În comparatie cu aceasta familie din Honduras, noi aveam multe lucruri, dar din punct de vedere al relatiilor , familia mea era disfunctionala.
Ati observat care a fost descoperirea facuta de aceasta adolescenta ? Ea a mers sa-i ajute pe cei care îi credea în nevoie, si a constatat ca familia ei avea mai mari nevoi ! Ei aveau multe lucruri , dar le lipsea bucuria partasiei. Familia din Honduras nu avea nimic din lucrurile obisnuite, dar avea bucuria ce izvora mereu mai proaspat din acele relatii corecte dintre ei.
În aceasta vizita ea a învatat sa se bucure. Si noi cînd suntem gata sa-i ajutam pe cei în nevoie, vom primi binecuvîntari la care nici nu ne-am gîndit. Cei mai nefericiti oameni din aceasta lume , sunt cei care înca nu au descoperit bucuria de a darui. Biserica prospera atunci cînd învata sa împartaseasca si cînd este gata sa jertfeasca si sa-i ajute pe cei din jur.
