Zarva mare afară: copiii umblă pe străzi din casă în casă cu un fel de colind:”Iarențze, cozențze, mașhko detențze so vrzano kesențze” (ieduț, capritță, baiețel cu sacoșa legată). N-are nici un sens, nu-i așa? Ei bine, pentru acești copilași are, căci ei așteptă să ieși afară și sa le dai: mere, nuci, prăjiturele, bani și ce s-o mai găsi pe la casa omului. Acest lucur se întâmplă de Anul Nou care a fost întâmpinat acum ca întotdeanuna cu mare zarvă și multe pregătiri și cumpărături.
Nu tot așa va fi și de Crăciun care aici este sărbătorit pe 7 ianuarie. Gălăgioasa bucurie se va transforma în liniște. Nu se vor mai auzi petarde și chiuituri pe stărzile oraselor Macedoniei. În noaptea de Ajun numită Badnik nu va fi țipenie de om pe stradă. Va fi o liniște mormântală; toți vor fi adunați în casele lor și vor lua cina (cea mai importantă la aceasta sarbatoare) împreună cu familia. Cine este singur, este spre nefericirea lui în acea seară.
Și aici Crăciunul este o sărbătoare a familiei. Lucrul cel mai important care se va întâmpla va fi frângerea pogacei (o pâine dulce – gen cozonacul românesc – în formă rotundă în care se pune un bînuț. Fiecare așteaptă și speră ca în momentul în care se va frânge pogacea, mult râvnitul bănuț se va nimeri în bucățica lui. Și asta pentru că se spune că, cel căruia i se va nimeri bănuțul, va fi fericit tot anul. Și cine nu ar vrea să fie fericit?!
În noaptea de Ajun nu se va auzi muzică în casele oamenilor, iar mâncarea va fi de post: fasole, pește, fructe: carnea nu are ce cauta pe masa în acea noapte.
Totul e atât de trist încât ai impresia privind din afară ca se sărbătorește moartea Mântuitorului și nu ziua lui de naștere.
Este un mare întuneric spiritual. Este formă fără substanță. Poporul acesta care locuiește în acest ținut încă n-a văzut o mare lumină. Iar acum noi suntem lumina lumii și sarea pământului.
Din Macedonia, E… G….
