Zarva mare afară: copiii umblă pe străzi din casă în casă cu un fel de colind:”Iarenţze, cozenţze, maşhko detenţze so vrzano kesenţze” (ieduţ, capritţă, baieţel cu sacoşa legată). N-are nici un sens, nu-i aşa? Ei bine, pentru aceşti copilaşi are, căci ei aşteptă să ieşi afară şi sa le dai: mere, nuci, prăjiturele, bani şi ce s-o mai găsi pe la casa omului. Acest lucur se întâmplă de Anul Nou care a fost întâmpinat acum ca întotdeanuna cu mare zarvă şi multe pregătiri şi cumpărături.

Nu tot aşa va fi şi de Crăciun care aici este sărbătorit pe 7 ianuarie. Gălăgioasa bucurie se va transforma în linişte. Nu se vor mai auzi petarde şi chiuituri pe stărzile oraselor Macedoniei. În noaptea de Ajun numită Badnik nu va fi ţipenie de om pe stradă. Va fi o linişte mormântală; toţi vor fi adunaţi în casele lor şi vor lua cina (cea mai importantă la aceasta sarbatoare) împreună cu familia. Cine este singur, este spre nefericirea lui în acea seară.

Şi aici Crăciunul este o sărbătoare a familiei. Lucrul cel mai important care se va întâmpla va fi frângerea pogacei (o pâine dulce - gen cozonacul românesc - în formă rotundă în care se pune un bînuţ. Fiecare aşteaptă şi speră ca în momentul în care se va frânge pogacea, mult râvnitul bănuţ se va nimeri în bucăţica lui. Şi asta pentru că se spune că, cel căruia i se va nimeri bănuţul, va fi fericit tot anul. Şi cine nu ar vrea să fie fericit?!

În noaptea de Ajun nu se va auzi muzică în casele oamenilor, iar mâncarea va fi de post: fasole, peşte, fructe: carnea nu are ce cauta pe masa în acea noapte.
Totul e atât de trist încât ai impresia privind din afară ca se sărbătoreşte moartea Mântuitorului şi nu ziua lui de naştere.

Este un mare întuneric spiritual. Este formă fără substanţă. Poporul acesta care locuieşte în acest ţinut încă n-a văzut o mare lumină. Iar acum noi suntem lumina lumii şi sarea pământului.
Din Macedonia, E… G….