Dragii noştri,

Vă mulţumesc pentru rugăciunele voastre înălţate Tatălui nostru pentru suportul nostru în călătoria în Iran. De o săptămână ne aflăm în oraşul Teheran, capitala Iranului. Deplasându-ne spre Est ne-am întors şi în timp, fiindcă aici calendarul este altul, aşa că acum aici suntem în 6 Iunie 1383, ceea ce corespunde cu 26 Mai 2004 calendarul nostru.

Nimerind în ţara aceasta simţi un şoc cultural. Încă din avion am văzut că toate femeile şi-au scos broboadele şi şi le-au pus pe cap. Încă în aeroport am văzut pe perete o lege care anunţa că orice femeie trebuie să fie acoperită şi să respecte regulamentul femeilor. Dacă cineva dintre femei vor fi văzute neacoperite, imediat vor fi arestate bătute şi aruncate în închisoare, aşa mi-au mărturisit creştinii de aici. Când am ieşit în stradă, noi am fost opriţi de poliţie fiindcă sora Mia avea un nasture neîncheiat la haina ei deasupra, cu toate că avea o altă haină dedesubt. Iar astăzi, când soţiei pastorului bisericii spre care ne îndreptam , ieşind din maşină i-a căzut broboada, ei ambii s-au speriat, el a strigat şi ea îndata în repezeală şi-a aruncat-o pe cap.

După cum ştiţi, în anii 70, aici a avut loc revoluţia islamică, după ce ţara a devenit un stat islamic, supusă legilor crude musulmane.Iranul a fost următoarea ţară după Irac care urma să fie bombardată de americani, din pricina reţelei teroriste care exista în ţară. Astăzi am intrat într-un magazin de drapeluri, unde am găsit şi am cumpărat şi drapelul Moldovei. Am dorit să cumpăr drapelul Americii, care se afla la vitrină, însă mi-au spus că le este interzis să-l vândă.

Când am insistat, ea sa dus la manager să-l întrebe, însă acela a mustrat-o aspru numai de faptul că a întrebat. Văzând aceasta , am întrebat special despre drapelul Israelului, la care ei supăraţi m-au anunţat că, aşa ţară nu există, şi că există doar Palestina. McDonald’s-ul din oraş, care a încercat cineva să-l deschida cu câţiva ani în urmă, a fost ars, şi acum acelaşi restaurant este vopsit în culoare diferită şi cu portretele celor trei lideri spirituali. Portretele celor trei se aflau pe orice casă în orice magazin, restaurant şi pe stradă la orice pas, aşa că oriunde priveşti vezi unul din portretele lor. M-am mirat totusi ca in tara cu atâta lege nu există lege. De exemplu aproape că nu se respectă de loc regulile de circulaţie.

Spiritul morţii se plimbă pe străzile lor, unde maşinile dau una peste alta, şi mai ales peste pietoni. Este un act eroic aici să treci strada. Chiar şi la roşu maşinile nu se opresc, iar pietonii sunt mereu supuşi pericolului de a cădea în accident. Trotuarele sunt blocate cu nişte obstacole de fier pentru că altădată motocicletele circulau chiar şi pe trotuare. În câteva zile am trecut prin atâtea cazuri de accident, câte nu am avut în toată viaţa mea. Odată chiar m-a lovit maşina. De aceea Iranul rămâne una din ţările cu cele mai multe incidente rutiere.Trebuie să fii în această ţară ca să înţelegi nebunia şoferilor. După Iran cred că voi iubi din tot sufletul regulile rutiere şi voi deveni cel mai bun prieten al poliţiştilor.

M-am gândit atunci cum de bine legea acoperă fărădelegea. Teheranul este un oraş înconjurat de munţi şi cu milioane de maşini vechi iraniene, care produc un fum atât de mare, încât pentru un om neobişnuit devine ceva sufocant şi greu de rezistat. Benzina este foarte ieftina, aproape 10 litri la un dollar , de aceea fiecare îşi poate permite să aibă o maşină veche sau o motocicletă. Autorităţile nici până acum nu ştiu cum să hotărască această situaţie extrem de periculoasă pentru locuitorii lor. Orice străin aici este cuprins de dureri de cap permanente şi după câteva ore petrecute în oraş are nevoie de o odihnă pentru organismul intoxicat.

Aici am vizitat mai multe biserici oficiale cât şi câteva subterane. Mi-a plăcut grozav să văd râvna şi sinceritatea creştinilor. Mă gândeam că de ce ar trebui să fie pus omul în aşa limite, de ce trebuie să treacă prin atâtea suferinţe şi presiuni pentru a-L căuta din toată inima pe Dumnezeu. În biserica pe care am vizitat-o vineri dimineaţa(vinerea la ei este ziua de odihnă echivalentă cu duminica noastră), pastorul a fost omorât de autorităţi. În biserica pe care am vizitat-o vineri seara, toţi pastorii dispăreau unul după unul şi îi găseau apoi tăiaţi sau decapitaţi în canale sau la gunoi (în această biserică 5 au fost omorâţi).

Totuşi dragostea lui Hristos a izbucnit şi mai mult în inima lor încât biserica era arhiplină şi toate coridoarele pline cu creştini care stateau în picioare. În timpul predicii majoritatea plângeau şi rugăciunele curgeau de pe buzele lor. Mia şi Costel au spus că aşa erau şi bisericile în România în timpul lui Ceauşescu. Cele mai persecutate aici sunt bisericile persiene. De aceea în acele biserici oamenii nu se prea apropiau de noi fiindcă se temeau de spionii islamişti. Pe când în bisericile asiriene (asirienii nu sunt musulmani din origine, ci creştini ortodocşi) pastorii erau foarte prietenoşi, totuşi atenţi fiind, că sunt urmăriţi. O mare libertate însă am avut în biserica subterană.Acolo ne-au permis să prezentăm studiu Biblic.

Şi la orele de studiu cu toţii stăteau atât de atenţi încât iţi părea că mâncau Cuvântul. Surorile ne-au mărturisit despre viaţa amară pe care o au cu soţii lor musulmani, fiind batute, ei sunt gata să le omoare pentru convertirea la creştinism. Fiecare din istoriile lor este o minune a milei şi harului lui Dumnezeu, istorii vii despre cum Dumnezeu străpunge inimile celor mai cruzi aducându-i la cunoştinţa Adevărului. Fiecare istorie pe care am auzit-o este demnă de a fi tipărită. Cu cât este mai mare suferinţa şi opunerea , cu atât sunt mai mari minunile lui Dumnezeu de izbăvire în locurile acestea.

Vă rog să susţineţi această ţară în rugăciune, şi în mod deosebit pentru liderii care au participat la studiu . Pentru viziunea lor de a duce Cuvântul la fiecare suflet înrobit. Cu dragoste în Cristos,
I. C.