Prima tabara medicala

Cum a decurs prima tabara medicala
-istorisire pas cu pas a evenimentelor
in care satan a incercat sa distruga iar
Dumnezeu a dat biruinta-

Asa cum anuntam cu ceva vreme in urma, catre sfarsitul lunii ianuarie urma sa organizam
prima tabara medicala. Aveam aproape toate planurie in minte asa ca am trecut la actiune,
numai ca aveam sa intampinam o problema: delasarea care ii caracterizeaza pe unii dintre
indieni. Deseori parca suntem la extreme opuse: noi am vrea mai multa calitate in ceea ce
facem, ei ar dori cat mai multa cantitate, noi am vrea sa pregatim toate lucrurile mai din
timp, iar ei le fac pe toate in ultimua secunda, si de multe ori chiar dupa termenul limita.

Oricum fie ca sunt rai sau buni, ei sunt cei pe care ii iubim si pentru care suntem aici.
Si in aceste conditii am inceput sa actionam. A trebuit sa facem patru cutii de tabla, compartimentate in care sa punem medicamentele. Ne-au spus ca le vor face in doua zile
si le-am luat dupa trei; vorbisem sa fie compartimentate in opt si au fost in sase si as putea
sa mai spun si altele insa ma opresc aici.

Apoi dusmanul sufletelor noastre care nu vrea sa faca decat
rau, a facut in asa fel ca alte mici probleme au aparut cu masina, astfel ca avea
mereu probleme cu frana. In cele din urma am depasit si acest impas. Urmau insa alti pasi…

Ne-am intalnit cu cineva care ne putea indruma intr-un loc de unde sa putem cumpara
medicamente mai ieftine si o alta persoana ne promisese o lista de la un doctor cu
medicamentele necesare, insa lista nu a mai aparut si a trebuit sa o facem noi. Si se
poate intelege ca nici medicamentele nu au venit la timp.Si mai era o problema, un
asistent si un doctor.

Eu aveam un prieten care lucra intr-un spital. Am plecat la el si i-am cerut ajutorul.
Mi-a spus caeste gata sa mearga si am zis: “Macar ceva a functionat din toate lucrurile”.
Si ce credeti? A doua zi ma suna de la servici sa imi spuna ca a cazut si s-a lovit de o masa
si ca e destul de serios, deci nu mai poate merge. Era chiar in ziua plecarii. Am inteles ca
satan nu ne vrea cu nici un chip acolo. Dar am continuat. Raji (Reigi) fusese pe la 20 de
cabinete medicale sa ceara ajutorul unui doctor, dar pentru ca s-a dus prea tarziu, mai
exact in ziua plecarii, era destul de greu sa obtina un raspuns afirmativ.

Noi doar ne rugam. La un moment dat primim un
telefon ca un doctor a acceptat. Au mai fost si alte probleme insa pe la ora 18 am
plecat. L. nu a mai putut veni pentru ca eram numai barbati in masina si nu e prea bine
vazut acest lucru mai ales la sate (ma refer la faptul ca o singura femeie sa fie vazuta i
prezenta mai multor barbati).

Aveam sa strabatem doar vre-o 200 de km. Ne gandeam ca in 7-8 ore vom ajunge, insa pe
drum lumina din partea soferului era atat de slaba incat a trebuit sa ne oprim la cineva
si sareparam problema, apoi pentru ca este iarna afara este o ceata care nu iti oferea o
vizibilitatemai mare de 2, maxim 3 m. Si in astfel de conditii ne-am deplasat toata noaptea
cu 15-20km/ora si doar in unele portiuni cu cevamai mult,astfel ca intreg drumul ne-a luat
13 ore.

La un momentdat aproape de ora 4 dimineata cand eram destul de aproape de oraselul
(daca iipoti spune asa) Jhanjharpur, ne oprim caci drumul era blocat de camioane pe
ambele sensuri.
Cobor din masina si merg in bezna putin mai inainte insa erau numai camioane si toate
erau oprite si soferii dormeau. Ma intorc la masina si decidem sa dormim caci toata
noaptea am fost treji.

Ne cautam locuri prin masina si ne culcam. Cinci minute mai tarziu cateva lanterne luminau
inauntru si 2-3 persoane au inceput sa bata in usi. Afara era frig si ceata, iar noaptea inca
isi facea simtita prezenta.

Deschidem usile si cand ma uit mai bine, erau oamenii din satele
unde trebuia sa ajungem. Ei ne asteptasera si vazand ca nu mai venim au plecat sa ne
caute caci stiau de blocajul in care si noi de aflam. Dar ce se intamplase? La mi bine de
un km era un pod, iar acolo podurile au doar o banda. Cand un camion a trecut o parte
din pod s-a prabusit in apa iar roata camionului a ramas acolo. Dupa ce ei au venit ne-au
spus ca este un drum prin sate, insa ajunsi acolo nu credeai ca acela era drum. Erau
satele din zona, sarace, cu casute mici din paie de orez.

Parca tot satul era o casa. La o rascruce de drumuri ne-am oprit si am
iestit din masina. Era o liniste absoluta. Puteai auzi si cand se intorcea cineva in coliba lui.
In acea atmosfera si-a facut aparitia un batran care mergea incet pe stradutele inguste si
canta din fluier. Puteai sa il auzi clar caci era singurul lucru care lupta impotriva linistii.
Langa noi deodata auzim un glas intr-o coliba. Era un hindus se trezise si incepuse sa isi
cheme zeiisi spunea mereu: “Ram, Ram” (Ram este unul dintrezei)

De acolo am plecat mai departe si dupa mai bine de 2 ore ajungem in satele unde am
inceput lucrarea. Eram obositi insa timpul era limit asa ca nu era timp de somn. In 2-3
ore oamenii s-au strans acolo.

Erau oameni cu fel de fel de probleme. Si foarte saraci. Numarul lor crestea
din ce in ce mai mult desi eram doar pentru cateva ore. Am realizat ca nu putem acoperi
cererea insa am facut tot ce am putut in timpul cat am stat. Sistemul era facut de asa natura
incat ei sa nu ne poata fura cu nimic. Si aici nu ma refer la pacienti ci mai ales la cei care ne
ajutau. Eram crestini doar eu cu Gotom, despre care am mai scris. Restul erau hindusi si
musulmani.

Am vazut imagini ce m-au infiorat. Un copil era ars, altii aveau alte probleme. Unii trebuiau
operati, iar un altul imi reprosa ca nu sunt suficiente medicamentele daca el nu are ce
manca.Erau realitati insa ma rugam si am putut sa satu linistit si sa facem ceea ce ne
propusesem.

Intr-un tabel persoana care ma ajuta sa dam medicamentele prescrise de doctor, trebuia sa
scrie fiecare medicament pe care il dadea. Era un om un pic mai educat si stia si ceva
engleza. Dar spre sfrsitul taberii medicale cand se crease foarte multa agitatie, cineva ma
cheama sa imi spuna ceva. In acest timp ceilalti au luat medicamente din cutie si au scris
acolo pe foaie ca si cum le dadusera oamenilor. Eu iau foaia si cand ma uit vad ca da
la 1-10 pastile cat dadeamunui pacient apar scazutea 100-150. Atunci am realizat ca ceva
nu este in regula si am oprit toata ctiunea si am inchis cutiile.

Le-am spus ca nu este corect ceea ce fac si am trimis
cutiile cu restul de medicamente in masina. Intr-o astfel de situatie ei au adus cutia cu
medicamentele pe care le luasera, insa era prea tarziu. Eram ata d dezamagit de gandul
ca auincercat sa ma fure incat nu am mai putut sa raman acolo. Cand insa eram la masina
si eram gata de plecare cel ce nota medicamentele date mi-a spus ceva ce ma facut sa
vad ca Dumnezeu este acolo si lucreaza. El a venit si mi-a spus doar atat: “Imi pare rau!”

Insa pentru mine aceste cuvinte au insemnat un progres si o biruinta. Cateva zile mai tarziu
l-am intalnit pe Goraknat pe care eram foarte suparat caci si el era acolo insa a fost cel
care a luat acele medicamente. El a venit la noi acasa si a recunoscut ca a gresit si si-a
cerut iertare.

Au fost ultimele evenimente din India insa au fost un semn al biruintei, pentru ca cel ce
are o inima ce poate recunoaste ca a gresit si ii pare rau, este un om care se afla pe
drumul spre Dumnezeu.

Cu astfel de incercari am putut ajuta cateva zeci de oameni, si chiar daca avem de platit
un pretcred ca se merita atunci cand privesti la scopul lui Dumnezeu.

Multumim celor care sustin aceasta lucrare si va rugam sa cereti Domnului lucratori pentru
acest proiect “Clinica Medicala Mobila”. Si orice ar fi sa nu uitam ca atunci cand il iubim pe Dumnezeu:

“Toate lucrurile lucreaza impreuna” spre binele
nostru.

Din inima M.si L. N.